Sarbatorim

Sunt poate cele mai frumoase zile ale anului.

O armonie perfecta de zapada afara, caldura in casa, in bucatele de pe masa si in suflete. Pe langa astea toate si o schimbare de an, vacanta si traditie. Este momentul in care devenim mai buni, mai calmi si mai intelegatori cu cei din jurul nostru. Zilele acestea orasul este mai luminat decat de obicei iar lumea zaboste pe sub ornamentele asezate cu acest prilej.

Sunt zile care mi-as dori sa fie mai dese. Sunt sentimente care le-as dori prezente mai mult in sufletele oamenilor. Nu sunt un adept al sentimentelor la ceas. Oamenii au facut din sarbatori o intalnire romantica.

Incepand cu ora 11:00 am sa te iubesc

In data de 25 voi fi mai bun. Gresit. Sa fi un om mai cinstit si mai bun nu este o misiune in sine. Trebuie sa devina o existenta placuta neconditionata. Un lichid injectat in corp ce se inmulteste in tine ca gazda. Un soldat poate participa intr-o misiune fara sa creada/spere neaparat in scopurile ei. De ce participa ? Pentru ca probabil comandamentul o cere. Comandantul suprem si nu el. Nu trebuie sa indeplinesti ordinul de a fi un bun crestin daca nu crezi in asta. Nu te poti pacali. Ar trebui sa realizezi ca in fiecare zi, oricat de grea este, poate fi o sarbatoare. Respectul nu se acorda intr-un anumit orar si conditionat, el trebuie sa devina parte din tine, sa dormi cu el sub perna.

Zilele astea am primit si voi primi o avalansa de SMS-uri. Este un gest frumos. Dar nu ma pot abtine sa intreb de ce mare parte dintre expeditori nu ma suna si intr-o dupa-amiaza de vara, sau intr-o seara de toamna, sa vada ce mai fac, daca sunt sanatos sau am fost mancat de pisicile vecinei.

Asadar, de ce iti pasa de cineva doar in niste intervale direct stabilite si fara nici un pic de reactie emotioanala aferenta, destinatarul asteptandu-se desigur cum fac si eu, sa primeasca acele clasice urari.

So, where's the fun in that ?

Ce putem face ? Putem sa nu mai canalizam 100% din energia asta in doar cateva directii, sarbatori, aniversari, etc. o putem redistribui uniform. Asta nu ne transforma intr-un sms-ist de profesie iar daca descoperi ca nu iti face placere sa tragi de maneca din cand in cand un prieten sau pe cineva drag, inseamna ca ai o problema. Cati dintre voi nu asteapta acum mesaje cu urari ? Hai sa incercam si altfel. Cati dintre voi nu sunt placut surprinsi de un mesaj/telefon, venit cand nu te astepti ? De asemenea, nu vreau sa mai atribui sarbatorilor doar mesajul traditional, doar bucuria ca sunt liber si nu la birou, doar distractia din jurul purcelului sacrificat. Nu, vreau ca in fiecare zi sa pot sarbatori ceva. Viata este scurta, trece repede. Nervii si stresul ne distrug, daca poti schimba ceva pentru asta, fa tot posibilul.

Desigur, o sarbatoare in fiecare zi ar contrazice putin probabil definitia ei care, sa fie sincer nici nu o cunosc. Sarbatorile ar trebui sa se mai mute. Din calendar in suflet si din suflet in calendar.

Mos Craciun iti ureaza un 12 Iulie fericit. Buhuu. Ah, come on not again!

Va doresc sa iubiti tot timpul anului la fel de mult si de frumos, cum o faceti poate doar de prilejul sarbatorilor dragi. Sa trimiteti mesaje placute fara nici un motiv anume si sa surprindeti placut persoanele iubite.

Un Craciun Fericit va doresc tuturor.

21 Decembrie 1989

Eram un pui de om in vacanta de iarna, la bunici.

Zilnicele nazdravanii, ce tineau cat era ziua de lunga, imi sunt intrerupte de vizita agitata a brutarilor ce lucrau in brutaria comunei, situata exact langa curtea noastra. Era locul unde patrundeam printr-o scandura desfacuta special prin care doar eu si sora mea aveam loc. Cand intram in brutarie, admiram cuptoarele acelea imense gatuit de caldura puternica din sala, batranii brutari cu halate albe muncite, scoteau paine cu ajutorul unor palete lungi din lemn si imi puneau in poala cateva paini ce frigeau atat de tare ca ma ardeau mainile si pe care niciodata nu imi luau banii. Cat de multa paine calda, traditionala, am mancat cu branza proaspata de la vacile bunicilor, nu as putea sa estimez vreodata ... multa, foarte multa.

De data aceasta erau curiosi, parca usor ingrijorati, pentru ca la Bucuresti si in tara "se intampla ceva". Au intrat toti in camera din casa unde aveam televizorul. Era un model alb-negru cu lampi, ce odata introdus in priza trebuia sa astepti cateva minute pana cand incalzit incepea sa redea imaginile. La televizor lumea era in strada, scandau. Nu prea intelegeam mare lucru, eu eram bucuros ca avem oaspeti si ma strecuram vesel printre ei. In noaptea respectiva au venit sa se refugieze acolo aproape toate rudele din Bucuresti, speriate de zgomotele armelor unchi, matusi, verisori. In noptile acelea unii traiau cosmaruri, eu, in copilaria mea, eram fericit, pentru ca vedeam pentru prima data toata familia la un loc, uniti si increzatori. Mimam imaginile de la televizor facand schimb cu varul meu, de hot si politist in confruntare pe muntii imensi de carbuni din curtea brutariei, unul din locurile mele de joaca unde domneam precum un rege, in inocenta acelei varste prea crude.

Eram prea mic sa realizez spaima trasa de maicamea la celebrul miting ce a reprezentat scanteia revolutiei bucurestene, fiind participanta ca multi altii in calitate de muncitor ce aducea omagii "conducatorului iubit". Prea mic sa constientizez ca tatal meu pe atunci membru al militiei, avea sa fie chemat la datorie, sa treaca prin intamplari tragice, chiar arestat la un moment dat drept "terorist" si in cele din urma sa se intoarca acasa cu arma pe umar, obosit, speriat si cu barba marunta. Prea mic sa realizez ca unele familii se imputinau, eu, eram fericit ca in serile alea, familia mea crescuse.

A fost poate printre ultimele momente cand ne-am adunat cu totii. De atunci, doar la evenimentele placute sau grele prin care trece orice familie, ne-am mai vazut la un loc, cu totii.

Asa mi-am trait eu revolutia. Daca aveam si eu atunci o varsta mai mare, negresit as fi participat si eu.

Eroii nu mor niciodata.

Salutari prietenilor mei de la Noii Golani si Romanism.

Rabdare

Vise si o plapuma ce ma iubeste si ma inconjoara cu caldura ei. Spulberate de soneria telefonului mobil ce ma trezeste. Este 07:45 dimineata.

Ma indrept catre baie pentru service-ul aferent fiecarei dimineti. La bucatarie imi prepar musliul meu natural cel de toate zilele. Graunte aruncate in castron dupa ce au fost cantarite vizual. Urmeaza sana si Milk and egg. Amestec. Delicios. Atasez si o banana. Nu este cea mai buna solutie dar "odata nu se pune".

"I'm still alright to smile, girl, I think about you every day now"

Mananc incet, singur si cuminte precum un copil singur acasa, ai caror parinti l-au lasat responsabil peste grijile curtii. Arunc cateva haine pe mine si imi dau seama ca nu am tras draperiile. Probabil intunericul ala ma relaxeaza si ma trage in continuare la somn. Cand trag draperia, vad o ninsoare cum nu am mai vazut demult, ca in povestile din copilarie, cu fulgi ce se fugaresc reciproc in fuga catre pamant. Sub ochii mei, micii soldati de nea danseaza.

Ma echipez de parca plec in misiune. Shemag pana la nas, geaca, geanta a carei curea ma traverseaza diagonal si sapca. Sa nu uit castile telefonului mobil, cel mai bun prieten pe drum. Pentru un astfel de peisaj, vreau o melodie mai lenta, puternica. O sa dureze ceva sa ajung la birou prin nametii astia, va trebui sa am rabdare. Patience. In telefon am si melodia asta.

"Said woman take it slow, It'll work itself out fine / All we need is just a little patience"

Doua surse pentru muzica si teatru radiofonic

Forez printre nameti, poteci stramte facute de oameni chitrosi. Am ghete de munte, pasesc fara teama. Clasicii pantofi office dorm puturosi pe raftul lor de pe hol. Tare mai ninge. Totul este alb. Imi vine sa alerg sa ma arunc pe burta si chiar ma gandesc sa fac asta cand ies de la birou. Un mic moment de copilarie dupa care promit sa redevin spartanul adecvat. Pe alei putina lume, pe sosea mai multe masini. Romanul nu renunta in ruptul capului la comoditate, preferand sa faca in doua ore un traseu de 20 de minute cu metroul. Snobi mai sunt unii. Pe micuta poteca apare o batranica foarte mica de inaltime, are niste ghete subtiri pe care apa pare sa le fi afectat deja. Sar de pe poteca in zapada si continui pe acolo.

"Sometimes I get so tense, but I can't speed up the time"

Nu ma grabesc. Imi place. Autobuzul refuleaza oameni chiar in momentul cand trec pe langa statie. Marunta alee se inghesuie. Prin fulgi alb vad multe siluete ce pun zapada pe ele, toate in acelasi ritm. Am eu ceva cu spiritul de turma, nu il suport. Asa ca fac stanga si o iau pe marginea soselei depasindu-i.

"Its hard to see with so many around, you know I don't like being stuck in a crowd"

Prin muzica din casti razbate un sunet puternic, am impresia ca este un motor prin aer, poate un elicopter, insa cand le scot imi dau seama ca sunt tobe ale colindatorilor. Mesageri ai sarbatorilor. Cobor scara de la metrou rapid, este uda si pare lunecoasa. Ghetele mele ii vin de hac rapid. Cum pasesc pe peron mastodontul de metal isi face aparitia, las vitele sa se calce in picioare pentru scaunele libere, in drum catre cele doua trei statii ce le au de parcurs. Ma asez cuminte intr-un colt al vagonului, imi scot castile de la urechi si scot Jurnalul Fericirii de Steinhardt din geanta. Un cadou. Paginile curg usor si placut, le absorb. La prima statie se aseaza langa mine trei indivizi, doi baieti si o fata, au genti mari la picioare. Probabil pleaca pe munte.

"And the streets don't change but maybe the name, I ain't got time for the game"

Stiinta pe hartie

Destinatia mea se apropie. Eu stau pe loc si ea totusi vine la mine. Miscarea. Imi asez cartea de vizita ce o folosesc pe semn de carte la ultima pagina citita. Cartea intra la locul ei in geanta si imi pun din nou castile la urechi. Tipul de langa mine ma analizeaza lung pe durata procesului. Probabil miscarile mele coordonate ii atrag atentia.

"All we need is just a little patiance"

Imi reiau drumul catre suprafata.
O sa fie un weekend ca in povesti.
Ninge, ninge iaaaar.

Yahoo are chef de glume ?

Serios acum, voua ce va spune imaginea asta ?

Sursa.

Poate fi gasita aleatoriu in meniul pentru accesarea adresei de mail Yahoo.

Eu vad o tanti de culoare, in varsta, cautand de oua un cocosel ce judecand dupa privirea disperata poate fi chiar nepotul acesteia, respectiv fiul fiului ei aflat momentan intr-o inchisoare federala pentru jefuirea unui magazin de bauturi.

Cruisin'

Motorul se trezeste puturos la viata. Il resuscitez prin cheia din contact. Mormaie nervos cateva secunde, probabil din cauza gerului de afara.

Masina tatalui meu este foarte tare. A mea este foarte veche si uzata. Ieri cand i-am dat cateva pedale am observat ca teava de esapament mai scapa fum si printr-o gaura noua, undeva in dreptul usii din spate. Da, este o noua fisura. Sa o stapanesc sanatos. Nu pot sa nu remarca insa, cat de fioros este aspectul fumului iesit prin mai multe parti. Batrana doamna pare o bestie care scuipa flacari si fum pe mai multe capete, inca nu este gata sa se predea. I-am spus vreodata ca o iubesc ? O sa-i spun astazi.

Revin in masina babacului. Alta viata. Toarce placut, vireaza fin, stau ca in fotoliu. Ma plimb fara o tinta anume. Muzica din boxe rasuna intr-un volum exact cat sa nu ma deranjeze prea tare. Prefer sa ascult vocile orasului, claxoane anemice, autovehicule in miscare. Agitatie. Parca agitatia din noapte este mai placuta decat cea din timpul zilei. Poate pentru ca ziua esti prea ocupat si ai niste tinte anume, intervin nervii si agasarea. Este deja noapte insa ceasul pare sa fie mai puturos. Pentru el, este inca devreme. Eu doar ma plimb. Nu am nimic cu nimeni. Ma relaxez la volan. Masina asta pare de doua ori mai mare decat a mea. Este o balena ucigasa, careia ii place sa atinga viteze mari intr-un timp mai lent.

Pentru momente din astea, exista melodii de genul asta. Ghostface Killah.

As vrea sa pun mana pe un flex si sa scap de partea de sus a masinii. Un stil decapotabil. Si as mai vrea in dreapta sa fie ea. Sa radem, sa urlam si sa parasim orasul. Sa tragem la sorti o destinatie si sa ne indreptam catre ea. Fara viteza prea mare sau prea mica. Doar o simpla plimbare. Imi aduc aminte de cate ori m-am apucat sa invat pentru examenul auto. Erau vremurile cand eram student si munceam in afara tarii. Veneam in tara, sustineam examenele, ma apucam si de studiat legislatia, pentru ca apoi sa aman din nou examenul si sa plec. Si tot asa. Stiam cartea pe dinafara. L-am luat din prima fara probleme, insa cativa ani mai tarziu cand am decis sa mizez pe Romania. Poate ca daca ramaneam acolo, acum ma plimbam cu o masina mult mai buna/noua. Nu regret nimic. Asa a fost sa fie. Ma stiti doar, nu sunt materialist.

Continuam playlist-ul tot cu familia WuTang. Raekwon baby. Vocea tipei ma ucide.

Mai am aproximativ 50 metri pana la intersectie, culoarea rosie imi loveste retina. Ma indrept incetinind catre ea. Observ o caruta in partea dreapta. Da, o caruta. Primul lucru care imi vine in minte este reactia "birjarului" la vazul rosului. Chiar imi doream sa sparg carcasa misterului. Surpriza, caruta intra pe rosu fara nici o jena. Hmmm. Pai bine bre, asa ne-a fost vorba ?

Astia daca nu ma insel circula ilegal. Pai si noi ne rupem creierul in intrebari cu trei raspunsuri si ne usuram card-urile in RCA si Casco. Spun asta zambind. Nu am nimic cu oamenii aia.

Oare cum ar fi un examen pentru conducerea carutei ?

Pe langa seturile obligatorii de intrebari ar trebui incluse cateva legate strict de:

- operatia de resuscitare a calului in caz de necesitate, prin metoda gura-la-gura;
- procesul de curatare a "placintei verzi" ramase in urma calului. Dupa ce soferul observa coada ridicata urmata de eliberarea unui shake prospat din iarba, acesta semnalizeaza, coboara si pune aromatul amestec de pe urma caruia ii dau lacrimile, intr-o punga ecologica;
- inlocuirea potcoavelor pe timp de vara/iarna in functie de aderenta, ultima fitza pot fi potcoavele cu perne de aer pentru ca locatarii din perimetrul carutei sa nu fie deranjati de sunetele emise;
- atribuirea de catre cal a unor comenzi in cel putin doua limbi straine, astfel pe langa clasicul "stanga ba" sau "dreapta tutzi mama ta" sa se adauge si un "left stupid horse" respectiv "yo shorty hit the right side";
- calul trebuie sa invete sa scoata/introduca in aparatul din parcarea mall-urilor cartela cu ajutorul botului din dotare;
- si ultima dar nu cea mai importanta, din motive de jena fata de barbati care sunt stapanii planetei caii trebuiesc castrati pentru evitarea unor scene publice gen "holly shit check out the size of that!".

Calule, mananci ovaz ?

Ok, controlul realitatii.
Noaptea abia acum incepe.
Scot telefonul mobil si incep cu clasicul "Alo".

Distanta dintre zori si apus

"Ca sa fi in pace cu cei din exterior, trebuie sa porti un razboi cu cel din interiorul tau." Eu.

Instantaneu cu mine

Este o seara obisnuita din lungul sir al saptamanii. O zi ce vine si trece fara sa comunicam reciproc. Doar facem ce stim fiecare. Ea isi vede linistita de etapele ei, cu zori, vant si soare urmat de intuneric, frig si racoare. Eu, in drum spre metrou, calit de vantul aprig ce ma trezeste din somnul de peste noapte, mai bine decat apa ce o arunc pe chipul meu dimineata la chiuveta din baie.

Am pantaloni office si astia nu stiu sa faca fata frigului. Ei sunt creati pentru conditii blande si birouri pompoase unde este cald si bine. Ce usor mi-ar fi intr-o pereche de blugi. Secundele vin si trec, devin minute ce se transforma la randul lor in ore. Timpul dragii mei, este precum un bulgare de zapada ce vine incet la vale si pe masura ce depaseste distantele, creste in masa.

Purtam viata in spate precum un rucsac greu. In maini avem arme pentru a obtine ceea ce dorim. Viata ne cere sa luptam. Daca nu lupti, sfarsesti intr-o tornada de saracie si singuratate.

Unul din acele momente, cand totusi trebuie sa ne ridicam

Sunt din nou acasa, infulec repede o banana si o portie de Omega 3. Adaug un shake proteic. Nu am timp sa mananc cand vin de la munca. Mi-ar lua prea mult sa ma refac si farama de energie ramasa prefer sa o consum altfel. Este ziua in care merg la sala. Ziua de antrenament ce vine dupa ziua de pauza. Costumul se aseaza cuminte pe suportul sau.

Este timpul hainelor zdrentuite si largi, care ma duc cu gandul la un tip simplu derapanat. Ce nu pune accent pe material. Arunc pe umar ghiozdanul meu credincios si in trei minute sunt la sala. Este foarte important sa ai sala aproape de casa, te va ajuta sa ii ramai fidel in zilele fara chef. Ma schimb rapid in vestiar, atat de repede incat intru dupa altcineva si ies inainte ca el sa fie gata. Sunt ca un soldat ce a facut asta de sute de ori. Stiu exact ce sa fac, stiu ce am si stiu de asemenea ca nu am timp.

Intru in sala, geamurile sunt aburite si cativa indivizi isi vad de treburi. Imi fac repede planul in cap. Ma incalzesc. Afara este intuneric si luminile ornament ma linistesc placut. Imi aduc aminte de copilarie. Randuri infinite de masini se indreapta catre directii necunoscute mie. Mirajul dureaza un minut. Incep sa ma antrenez. Greutati medii. Nu am dispozitia necesara sa trag la cote maxime. Altadata. Orice antrenament este bun. Stam prea mult la birouri. Ore intregi. Ne ucidem incheieturile, tendoanele, muschi si mai ales vederea si psihicul. Suntem niste hamsteri intr-o roata blestemata.

Vrei sa traiesti, invarte roata. Fuck the system!

Transpir. Si totusi am bluza pe deasupra tricoului. Asta pentru ca din motive necunoscute, nu prea suport sa trag ... cu mainile goale. In ciuda celor care ar veni in fundul gol in sala, eu, nu sunt asa. Ma simt mai confortabil sa ma antrenez cu bluza pe mine. Pe sub ea, tricoul primeste apa. Atat de multa incat doneaza generos si bluzei. Imi curg siroaie pe frunte si tampla. Muncesc. Pompez. Trec in jur de 50 de minute si antrenamentul este gata. Ma retrag. Pe usa paseste un tip. Ne uitam pasind unul la altul. Atat el cat si eu, probabil ca asteptam salutul reciproc. Sunt prea obosit sa il dau, nici nu il cunosc, sa fie sanatos, eu eram in sala el primul venit, sa ma salute daca vrea. Eu, am nevoie sa ma refac.

Ajung acasa si intru direct in dus. Ma spal de cele de peste zi. Mananc o farfurie generoasa de friptura de vita si garnitura de spanac. Spanac din cel congelat, cuburi, il gasesti in Ireal sau in Cacarfour. Beau apa precum o camila insetata. In doua trei zile am golit un bidon de 5 litri. Si asta numai seara acasa. Exceptand cantitatile industriale de la birou.

Dau drumul la calculator si ma intorc cu spatele la el pentru ca sunt satul de lumina lui alba. Da, sunt un vampir. Imi pun castile si ma las usor in scaun. Decibelii patrund in fiecare celula din corpul meu, si acestea poftesc pe ringul de dans. Ma trezesc la viata. Ador muzica, sa ascult, sa cant pe scena in concert cu prietenii si sa dansez pe ea. Cu ea. A fost o zi lunga dar a meritat. Iubesc viata si ii iubesc si pe cei din jurul meu. De maine o voi lua de la capat si voi fi putin mai bun.

Sunt barbat, poate de asta vreau sa protejez si sa iubesc. Sunt barbat si atata timp cat am motivele logice sa consider ca nu am gresit cu ceva, nu voi da socoteala nimanui decat lui Dumnezeu. Sunt diferit. La petrecerea firmei unde toti vor purta acelasi tricou, eu am sa-mi pun un shemag pe deasupra. Pentru ca sunt diferit si totusi la fel. Pentru ca urasc spiritul de turma. Sunt barbat si nu pierd timpul cu oameni care nu merita farama mea de atentie. Beau stiinta in fiecare zi si totusi simt ca mor de sete si ca sunt suficient de idiot sa vars totusi din ea pe tricou risipind-o. Pentru ca sunt mereu langa tine. Sunt barbat pentru ca sunt prea multe de spus si nu am timp.

"Razboiul nu s-a terminat, dezgroapa securea." Deliric 1

Continuati.

Viata sociala

Intru in dialog.

Partenera de discutii intra in amanunte. Variate, colorate, pline de actiune si suspans. Nu de putine ori a venit randul meu. Tu, ce-ai mai facut ? Eu, nimic interesant. Mi-am vazut de job-ul meu, pe la sala, un film, o carte, o melodie. Pauza. Tacere intre noi.

Ascult cu admiratie, unii oameni au multi prieteni, altii au mai putini. Eu, nu prea am. Cei mai buni prieteni ai mei care au fost alaturi de mine, au plecat din tara. Ghinion. Cand a trebuit sa imi fac altii, am plecat eu din tara. M-am intors. Si am continuat. Mi-am vazut de job-ul meu, pe la sala, un film, o carte, o melodie. Pauza.

Tovarasii de prin cartier nu ies niciodata. Nu muncesc niciodata. O bere la picior si o punga de seminte, nu prea duce spre stilul meu. Petrec putin timp acolo.

Nu duc o viata prea interesanta. Nu iti pot povesti cat de amuzanta a fost faza pe care am trait-o in nu stiu ce situatie sau prin ce-am trecut cu prietenul X. Cred ca este cazul sa ies mai des si sa caut o gasca vesela gata sa ma adopte.

Cumpar prieteni. Inchiriez best friends. Hai sa mergem la film. Tanar prezentabil caut companie. Sau ofer, nu ma deranjeaza. Nu sunt disperat. Dar as face orice. Glumesc. Am imaginatie bogata. Sunt de treaba, ma enervez usor dar imi trece repede.

Astept CV-urile voastre.

Weekend placut.

Call me.

O noapte calduroasa

La mine in dormitor este frig.

Cred ca este ceva pe coloana. Ma voi ocupa personal de problema in primavara. Desi in casele multor prieteni din zona, este cald si bine. La mine o atmosfera de pivnita domneasca intampina orice musafir. Caloriferele juri ca sunt incalzite cu o bricheta anemica, la nivelul maxim.

Dupa mai multe treziri in miez de noapte, tremurand ca un caine la usa unor stapani indiferenti mi-am promis o viata mai buna. Dupa o noua vizita la Ikea, m-am indreptat direct catre zona pilotelor. Sora mea si-a cumparat pentru casa ei, una de grad comfort 4.

Eu, fiul Siberiei, am ales gradul 6. Adica maxim.

Frigule, arata-mi de ce esti in stare!

Prima noapte petrecuta cu noua pilota. Am dormit tun. Foarte calduroasa. Adio senzatie de somn pe balcon intr-o noapte de iarna invelit in ziare. Ok, poate putin cam prea calduroasa. Dar mai bine dormi la caldura decat in frig, nu-i asa ?

PS-Iarna asta nu-mi voi insela pilota (cu alta de grad diferit)

Totusi, binele

"Daruiesti unui cersetor un palton. Nu este treaba ta ce face el cu haina respectiva. Paltonul il poarta de acum Iisus." N. Steinhardt

Sunt un tip care imi place sa dau o mana de ajutor. Mi-e mila de oameni si animale. O pisica straina a nascut in fundul curtii de la tara, patru pisoi frumosi. De vreo doua saptamani, am inteles ca pisica a disparut. Au ramas pisoiasii. Cresc si se joaca frumos in lumina soarelui puternic. In curand am sa dau trei dintre ei si voi pastra doar unul.

Desi sunt un tip calm, ma enervez ingrozitor de repede si simt nevoia "sa sar la bataie". Efectul invers este la fel de puternic. Mi se starneste mila. Imi aduc aminte cand aveam vreun conflict pe calea pumnilor ca la sfarsitul lui, deja aveam un sentiment de parere de rau pentru celalalt. Ma stergeam de praf si dadeam mana cu el. Cu multi dintre ei am ramas prieteni.

Unul dintre cei mai buni prieteni, intr-o vacanta de vara la tara, pe terenul de fotbal, mi-a tras o palma. El este cu vreo 4-5 ani mai mare ca mine si fiind pustani, diferenta de ani era data in primul rand de inaltime si greutate. Stiam ca nu am cum sa il dovedesc intr-o bataie cinstita asa ca m-am retras in curte, am pus mana pe un arac si m-am intors pe teren. Intamplarea face sa nu fie nici unul prea atent la ce se intampla. Concentrarea asupra jocului a fost intrerupta de un pocnet de arac in capul tipului care a cazut jos cat era de mare. Ceilalti raman cu gurile cascate iar eu arunc aracul si o rup la fuga crezand ca respectivul vine dupa mine. Nu a fost sa fie, era KO si nu mai stia cum il cheama. Am fugit atat de repede incat ajuns la poarta casei nu am mai deschis-o, ci am sarit direct peste ea precum un cascador profesionist. Si acum, peste ani si ani de zile, ne amuzam teribil amandoi de faza respectiva. Suntem prieteni buni si vom ramane asa cate zile o sa avem. M-am enervat dar a trecut. Ma enervez, dar imi trece.

Reactionez mult mai usor la bine. Imi place mai mult sa daruiesc, poate mai mult decat sa primesc. Langa patiseria din coltul strazii stau doi batrani. O femeie si un barbat. Ea, are probleme cu vederea. Singurele momente cand mai stau la coada la patiseria respectiva este sa le iau cate ceva de mancare. Cand le daruiesc nu o fac pentru mine, ma gandesc la cei ai mei trecuti in alta lume. Prieteni, rude, cunoscuti. Le daruiesc pentru ca stiu ca nu au ce pune pe masa. Pentru ca ma uit la portofelul meu ca este gros, in timp ce al lor nici macar nu exista. O fac pentru ca ceva din mine ma indeamna sa o fac. Nu visez la aripi de inger dincolo. Daca le voi merita le voi primi daca nu, nu. Nu este in masura ca eu sa decid si ar fi cel mai ipocrit lucru care l-as putea face.

Conform tot lui Steinhardt, anulezi starea de facere a binelui, daca o constientizezi prea mult si mai ales daca o faci cu un scop. Eu as zice sa faci asta intr-o stare precum cea in care respiri, natural. Nu ca si cum daca nu ai face-o, ai muri sufocat. As putea scrie foarte mult, dar concluzia este, cum sa nu dau un bob de grau, cand eu am o sacosa ? Nu de putine ori as putea sa jur ca de fiecare data am primit inapoi triplu.

Cateva intamplari din ultima luna.

Intru intr-o cofetarie, un loc destul de rar pentru mine, cumparam pentru cineva acele lumanari in forma de cifre. Un amarat privea la vitrina. Ti-e foame omule ? Mi-e foame taica. Alege-ti o prajitura si un suc. Ia loc la masa. Pofta buna. Ma intreb oare un patron, care detine mii de prajituri in vitrina, chiar nu se poate priva de 50-100 ? Macar din cand in cand. Trist.

Intru intr-un magazin micut, la tara. Dupa mine doi copii trimisi de parinti cu cine stie ce lista mica. Mai, nu vreti un croissant ? Rusinosi isi plimba privirea cand jos cand la mine si nu stiu cum sa reactioneze. Tanti, dati-le doua croissante si doua sticle de suc. Femeia se intinde catre doua sticle mici. Nu, nu din acelea, din alea mai mari. Le primesc cu mainile lor mici si imi multumesc scolareste. Sa cresteti mari. Ma simt ca un batranel cand spun asta. Mie nu mi-a cumparat nici un strain nimic cand eram mic. Nici nu simteam nevoia sau sufar acum de asta. Dar poate ei cand vor creste mari vor repeta gestul cu gandul la mine.

Veneam de la o petrecere zilele trecute, pe la 12 noaptea la Universitate un tip la vreo 18-20 de ani ma saluta, se prezinta si imi spune ca vrea daca se poate 1-2 RON "ca sa mai bea ceva". Macar tipul este sincer, apreciez. Nu consum alcool, nu imi place. Beau bere destul de rar. Ia omule 5 RON ca de 1-2 nu cred ca ai ce bea. Este decizia fiecaruia ce face. Bunicului meu ii placea berea si ma ruga haios pe furis cand mai veneam pe la el, sa ii mai iau si lui una pe ascuns de ochii de gardian ai bunicii. In seara aia, stiu ca a baut si el una acolo unde este acum.

Nu am mai mers cu tramvaiul de aproape 1 an cred. Am luat loc si ascultam muzica ganditor. Statiile treceau una dupa alta si tot felul de indivizi urcau si coborau. La un moment dat urca un batran. Mergea cu greu intr-un baston si avea probleme la ochi ce parea ca nu prea ii mai transmit semnale clare. I-am dat cativa banuti. Nu este treaba mea ce face cu ei, nu i-am dat lui. I-am dat Lui. Peste alte cateva statii urca un individ mic de inaltime, brunet cu hainele usor murdare. Vindea sosete. 1 RON bucata. Dupa cateva ture prin tramvai se opreste la cateva scaune de mine, aseaza geanta mare jos si scoate o bucata de paine. Musca din ea cu pofta. Nu fura, nu minte, nu cere. Vinde soseste. Ii fac semn. Vine la mine. Ce vinzi omule acolo ? Sosete. Cat vrei pe o pereche ? 1 RON. Uite cum facem, eu iti dau 5 RON pe o pereche. Ochii omului se deschid atent, nu prea pricepe. Nu stie ce sa faca. I-a timid cei 5 RON si vrea sa imi dea o pereche de sosete. Nu am nevoie, multumesc. Dar te rog ceva, daca vrei faci daca nu nu, este alegerea ta. Da perechea asta unuia mai amarat decat tine. Am vazut o femeie in spate pare amarata, ii dau ei. Nu stiu omule, dai cui vrei tu eu doar te-am rugat daca vrei sa faci ceva pentru mine. Mi-a multumit si a plecat in spatele tramvaiului.

Nu stiu ce a facut, nu este treaba mea sa il urmaresc.

Nu eu urmaresc.

Nu i-am dat lui banii.

Perechea de sosete o poarta El.

Aceste fapte fiind prezentate pot fi ignorate. Dar eu aleg asta in speranta ca trezesc acest tip de actiuni in alti oameni. Nu incurajez cersetoria, nu dau bani aurolacilor. Iti poti da seama usor cine te minte cand iti cere ceva. Sunt copii sau sunt batrani. Poti aduce un zambet. Daca tu ai mai mult, de ce sa nu dai foarte putin si altcuiva. Nu sunt un sfant cum nici nu ma pot considera un model. Esti liber sa faci ce vrei dar este mai placut sa faci un bine. Daca daruiesti o farfurie de mancare unui om flamand, nu il incurajezi neaparat sa mai ceara si alta. Va cere daca alte optiuni nu are, dar la fel de liber esti sa alegi sa nu ii dai.

Daca el te pacaleste, tu nu esti un prost ... ci el este unul, pacalit de viata.