Condamnarea

Care este diferenta intre alegerile libere si cele pe care suntem fortati de anumite imprejurari sa le luam ? Cat de mica este distanta dintre a face mereu acelasi lucru din pasiune, si a te condamna sa il faci ? Privind acum in urma realizez ca viata poate fi formata din secvente noi intr-un numar redus si secvente relativ identice. Acestea formeaza un lant pe care toti il tragem dupa noi. Crestinii folosesc crucea dar eu sunt un crestin care si-a permis prin umila lui imaginatie sa dea un strat nou de culori vechiului tablou.

O metafora pentru viata mea. Zale vechi si noi.

Este foarte usor sa nu trebuiasca sa iei decizii dar risti sa realizezi intr-o zi ca esti in mocirla pana la genunchi pentru ca nu ai avut parte de ele, si este tare greu sa iei o decizie buna. Sunt indivizi care se gandesc la ei cand iau o decizie, si sunt indivizi care se gandesc la cei de langa ei. Unele alegeri se sting la putin timp dupa (unde ma duc in vacanta, ce fel de mancare aleg, ce film vad, ce tricou imi cumpar, etc) ruginesc si se desprind din lant dar avem si decizii care se vor ancora in zale (vreau sa fiu campion, vreau sa fiu olimpic la matematica, vreau sa fac un copil, vreau sa dau la facultatea de medicina, etc) facand lantul din ce in ce mai greu de tras.

Ce nu te ucide te face mai puternic. Cinstit. Fiecare zala bine determinata te dezvolta intr-un individ mai cizelat, mai pregatit, calit. Ca sa poti ajunge undeva iti trebuie un plan si planurile atrag multe decizii. Nu poti face umbra pamantului daca nu te intrebi serios la un moment dat care este planul tau. Nu poti ajunge undeva fara un plan. O insula pustie este un destin si fiecare individ aterizeaza pe una. Prezenta omului pe aceasta insula este dovada ca omul este responsabil de propriul destin.

Omul si insula pustie

Sunt oameni care se nasc cu un plan si au dintr-o conditie frageda puterea de a stapani decizia respectiva, la fel cum alti oameni o descopera pe parcurs dar la fel de bine ca si cei care nu reusesc sa o identifice, blestemand insula pe care au fost aruncati.

De cand ma stiu creierul meu a fost parca o cada plina cu apa alimentata de un robinet deschis la maxim, caci la anumite intervale de timp se revarsa si pe langa seturile de idei ca plutesc in minte se adauga altele noi. Un profesor din facultate mi-a spus ca ar trebui sa ma fac avocat sau om politic si in cercurile mele de prieteni, inca din copilarie, eram baiatul cu imaginatia. Ciudat parca modul cum, de cele mai multe ori cand abordam o anumita idee, cei din jurul meu se grabeau sa o innabuseasca pesimist, ca sa fie in cele din urma atrasi de ea cand vedeau pe pielea mea cum/ca functioneaza. Chestia asta s-a repetat de atatea ori, inca se mai repeta si imi doresc sa se repete in continuare.

"Calamitatea al carei calm te impiedica sa-i vezi gravitatea." Alexei Ignasov.

In viata, daca crezi cu tarie in ideile tale curand multi te vor urma. Oameni care se tem sa ia decizii, oameni slabi care au nevoie de lideri. Se formeaza un tu, ca lider. Optmismul atrage pesimism asa cum binele atrage raul. Daca intelegi lucrul asta realizezi ca in univers totul se rezuma la echilibru si ca orice incercare de balansare in exces catre unele dintre directiile date, plus respectiv minus, se soldeaza cu consecinte.

Personal, am fost mereu un optimist inconjurat de "Nu" si daca stau sa ma gandesc asta nu ma descurajeaza deloc, din contra, pentru ca stiu ca pot realiza orice imi doresc cu adevarat si nu se compara nimic cu gustul licorii din cupa victoriei, pe care iti este imposibil sa o imparti cu altcineva.

Acum trebuie sa ma scuzati, am un lant de tras dupa mine.