
Sunt pus pe schimbari majore in camera mea. Dupa o zi intreaga prin trafic si armate intregi de indivizi porniti in goana cumparaturilor, intre asta si asta, am ales prima varianta. Nu stiu de ce imi place mirosul de lemn proaspat. Poate ca are legatura cu vacantele de iarna ale copilariei, cand bunicii ne incalzeau camera cu lemne in soba sau cu mirosul padurilor de munte unde incerc sa las urmele pasilor mei de fiecare data cand am ocazia.Ma uit putin mirat la cutiile din caruciorul pentru cumparaturi. Ma uit la produsele finite expuse si apoi din nou la cutiile respective. Formula pare simpla. Din X+Z obtine Y.
Cum experienta tamplariei este destul de straina cu mine, nu a ramas decat sa ma bazez pe un simt adormit care probabil cand am sa pun mana pe surubelnita, se va trezi. Imi aduc aminte de o faza clasica din filmele de comedie, in care bunicul meu m-a invatat cum sa bat cuiul in lemn. Desigur ca la prima lovitura i-am tras una peste deget, si acum imi aduc aminte cum bunica ii infasura degetul ce aproape ca isi dublase marimea.
Eu contra lemnului. Totusi, produsele sunt foarte usor si placut de asamblat. Sunt si un tip calm, inarmat cu multa rabdare. De bucuria montarii canapelei extensibile si a cutiei de sub ea m-a privat "cel batran" pe cand eu eram captiv in programul de lucru. Sta cuminte intr-un colt al camerei. Ne studiem reciproc. Simt fata de ea un sentiment de genul celui cand iti cumperi un animal de companie. Ne tatonam reciproc. Sau mai bine zis, ma simt ca intr-o casnicie aranjata din care stiu ca nu prea mai pot sa ies. Deci ok, stiu ca trebuie sa am o relatie cu ea si spre binele nostru reciproc trebuie sa ne intelegem bine. Gandesc atat de pozitiv si nici nu indraznesc astfel incat pana acum nu i-am gasit vreun defect sau discomfort. Si totusi nu a venit gratis.
Aleg dintre cele doua cutii pe cea pentru micutul dulap cu trei sertare. Asta ar trebui sa vina langa biroul pentru calculator, ce zace in cealalta cutie si ce va trebui sa inlocuiasca biroul actual, mult prea mare si pe alocuri inutil. Desfac cutia de parca era cadou din partea unei matusi si asez piesele din lemn pe jos. Ma uit confuz la ele si nu prea inteleg cum o sa iasa din chestia aia lemnoasa un dulap in care eu sa asez cele necesare. Studiez atent pliantul cu instructiuni, de parca sunt gata sa asamblez o masina a timpului a naibii de complicata. Si incep, asamblez, insurubez, trag ciocane in lemn si usor usor bestia prinde contur.
Nu de putine ori am o reactie de genul "Aaaa deci asa se face!" cand imi dau seama ca piesele intra ca la carte daca respecti corect instructiunile. Asez si ultimele placi de lemn si Voila! este gata. Hmm, ceva nu este in regula. Partile de sus, respectiv de jos, nu sunt egale. Adica in timp ce o portiune este putin expusa cealalta este insuficienta. Asa arata in prezentarea finala ?

Din cauza lipsei de timp, cedez pentru ziua urmatoare placerea de a monta biroul. Reiau procesul. De data asta, am ceva experienta (oh frate!) asa ca deja stiu putin mai mult ce fac. M-am obisnuit cu stilul de aranjare a pieselor si deja parca merge mai repede. Treptat si biroul incepe sa capete forma. Este mult mai mic decat ce am acum, dar acopera perfect ce vreau. Cat mai putine lucruri in dormitor. Vreau spatiu, vreau aerisire ... vreau doar strictul necesar. Termin si biroul, si asez langa el dulapul. Ma uit satisfacut la ele, precum un inginer german ce tocmai a proiectat un nou motor ce va revolutiona industria. Miros a lemn pe maini. Mainile mele care atunci cand nu miros a nimic, miros a fier de pe gantere, bari si discuri, miros acum a lemn.
Ce am invatat din asta:
- sunt lucruri simple pe care le poti face singur (catre prieteni: I made this!)
- satisfactia unui lucru facut de mana ta (Daca vrei sa faci ceva fa cu mana ta)
- cunosti si apreciezi mai mult lucrul respectiv (ah da, la sertarul ala am avut ceva probleme)
- timpul trece usor, mintea lucreaza placut (hei, uite-te la ceas este deja ora X)
- cred ca este o activitate amuzanta si recreativa pentru cupluri (vreo fata interesata de lucrul cu lemn ?)