joi, 24 decembrie 2009

Sarbatorim

Sunt poate cele mai frumoase zile ale anului.

O armonie perfecta de zapada afara, caldura in casa, in bucatele de pe masa si in suflete. Pe langa astea toate si o schimbare de an, vacanta si traditie. Este momentul in care devenim mai buni, mai calmi si mai intelegatori cu cei din jurul nostru. Zilele acestea orasul este mai luminat decat de obicei iar lumea zaboste pe sub ornamentele asezate cu acest prilej.

Sunt zile care mi-as dori sa fie mai dese. Sunt sentimente care le-as dori prezente mai mult in sufletele oamenilor. Nu sunt un adept al sentimentelor la ceas. Oamenii au facut din sarbatori o intalnire romantica.

Incepand cu ora 11:00 am sa te iubesc

In data de 25 voi fi mai bun. Gresit. Sa fi un om mai cinstit si mai bun nu este o misiune in sine. Trebuie sa devina o existenta placuta neconditionata. Un lichid injectat in corp ce se inmulteste in tine ca gazda. Un soldat poate participa intr-o misiune fara sa creada/spere neaparat in scopurile ei. De ce participa ? Pentru ca probabil comandamentul o cere. Comandantul suprem si nu el. Nu trebuie sa indeplinesti ordinul de a fi un bun crestin daca nu crezi in asta. Nu te poti pacali. Ar trebui sa realizezi ca in fiecare zi, oricat de grea este, poate fi o sarbatoare. Respectul nu se acorda intr-un anumit orar si conditionat, el trebuie sa devina parte din tine, sa dormi cu el sub perna.

Zilele astea am primit si voi primi o avalansa de SMS-uri. Este un gest frumos. Dar nu ma pot abtine sa intreb de ce mare parte dintre expeditori nu ma suna si intr-o dupa-amiaza de vara, sau intr-o seara de toamna, sa vada ce mai fac, daca sunt sanatos sau am fost mancat de pisicile vecinei.

Asadar, de ce iti pasa de cineva doar in niste intervale direct stabilite si fara nici un pic de reactie emotioanala aferenta, destinatarul asteptandu-se desigur cum fac si eu, sa primeasca acele clasice urari.


So, where's the fun in that ?

Ce putem face ? Putem sa nu mai canalizam 100% din energia asta in doar cateva directii, sarbatori, aniversari, etc. o putem redistribui uniform. Asta nu ne transforma intr-un sms-ist de profesie iar daca descoperi ca nu iti face placere sa tragi de maneca din cand in cand un prieten sau pe cineva drag, inseamna ca ai o problema. Cati dintre voi nu asteapta acum mesaje cu urari ? Hai sa incercam si altfel. Cati dintre voi nu sunt placut surprinsi de un mesaj/telefon, venit cand nu te astepti ? De asemenea, nu vreau sa mai atribui sarbatorilor doar mesajul traditional, doar bucuria ca sunt liber si nu la birou, doar distractia din jurul purcelului sacrificat. Nu, vreau ca in fiecare zi sa pot sarbatori ceva. Viata este scurta, trece repede. Nervii si stresul ne distrug, daca poti schimba ceva pentru asta, fa tot posibilul.

Desigur, o sarbatoare in fiecare zi ar contrazice putin probabil definitia ei care, sa fie sincer nici nu o cunosc. Sarbatorile ar trebui sa se mai mute. Din calendar in suflet si din suflet in calendar.

Mos Craciun iti ureaza un 12 Iulie fericit. Buhuu. Ah, come on not again!

Va doresc sa iubiti tot timpul anului la fel de mult si de frumos, cum o faceti poate doar de prilejul sarbatorilor dragi. Sa trimiteti mesaje placute fara nici un motiv anume si sa surprindeti placut persoanele iubite.

Un Craciun Fericit va doresc tuturor.

luni, 21 decembrie 2009

21 Decembrie 1989

Eram un pui de om in vacanta de iarna, la bunici.

Zilnicele nazdravanii, ce tineau cat era ziua de lunga, imi sunt intrerupte de vizita agitata a brutarilor ce lucrau in brutaria comunei, situata exact langa curtea noastra. Era locul unde patrundeam printr-o scandura desfacuta special prin care doar eu si sora mea aveam loc. Cand intram in brutarie, admiram cuptoarele acelea imense gatuit de caldura puternica din sala, batranii brutari cu halate albe muncite, scoteau paine cu ajutorul unor palete lungi din lemn si imi puneau in poala cateva paini ce frigeau atat de tare ca ma ardeau mainile si pe care niciodata nu imi luau banii. Cat de multa paine calda, traditionala, am mancat cu branza proaspata de la vacile bunicilor, nu as putea sa estimez vreodata ... multa, foarte multa.

De data aceasta erau curiosi, parca usor ingrijorati, pentru ca la Bucuresti si in tara "se intampla ceva". Au intrat toti in camera din casa unde aveam televizorul. Era un model alb-negru cu lampi, ce odata introdus in priza trebuia sa astepti cateva minute pana cand incalzit incepea sa redea imaginile. La televizor lumea era in strada, scandau. Nu prea intelegeam mare lucru, eu eram bucuros ca avem oaspeti si ma strecuram vesel printre ei. In noaptea respectiva au venit sa se refugieze acolo aproape toate rudele din Bucuresti, speriate de zgomotele armelor unchi, matusi, verisori. In noptile acelea unii traiau cosmaruri, eu, in copilaria mea, eram fericit, pentru ca vedeam pentru prima data toata familia la un loc, uniti si increzatori. Mimam imaginile de la televizor facand schimb cu varul meu, de hot si politist in confruntare pe muntii imensi de carbuni din curtea brutariei, unul din locurile mele de joaca unde domneam precum un rege, in inocenta acelei varste prea crude.

Eram prea mic sa realizez spaima trasa de maicamea la celebrul miting ce a reprezentat scanteia revolutiei bucurestene, fiind participanta ca multi altii in calitate de muncitor ce aducea omagii "conducatorului iubit". Prea mic sa constientizez ca tatal meu pe atunci membru al militiei, avea sa fie chemat la datorie, sa treaca prin intamplari tragice, chiar arestat la un moment dat drept "terorist" si in cele din urma sa se intoarca acasa cu arma pe umar, obosit, speriat si cu barba marunta. Prea mic sa realizez ca unele familii se imputinau, eu, eram fericit ca in serile alea, familia mea crescuse.

A fost poate printre ultimele momente cand ne-am adunat cu totii. De atunci, doar la evenimentele placute sau grele prin care trece orice familie, ne-am mai vazut la un loc, cu totii.

Asa mi-am trait eu revolutia. Daca aveam si eu atunci o varsta mai mare, negresit as fi participat si eu.


Salutari prietenilor mei de la Noii Golani si Romanism.

vineri, 18 decembrie 2009

Rabdare

Vise si o plapuma ce ma iubeste si ma inconjoara cu caldura ei. Spulberate de soneria telefonului mobil ce ma trezeste. Este 07:45 dimineata.

Ma indrept catre baie pentru service-ul aferent fiecarei dimineti. La bucatarie imi prepar musliul meu natural cel de toate zilele. Graunte aruncate in castron dupa ce au fost cantarite vizual. Urmeaza sana si Milk and egg. Amestec. Delicios. Atasez si o banana. Nu este cea mai buna solutie dar "odata nu se pune".

"I'm still alright to smile, girl, I think about you every day now"

Mananc incet, singur si cuminte precum un copil singur acasa, ai caror parinti l-au lasat responsabil peste grijile curtii. Arunc cateva haine pe mine si imi dau seama ca nu am tras draperiile. Probabil intunericul ala ma relaxeaza si ma trage in continuare la somn. Cand trag draperia, vad o ninsoare cum nu am mai vazut demult, ca in povestile din copilarie, cu fulgi ce se fugaresc reciproc in fuga catre pamant. Sub ochii mei, micii soldati de nea danseaza.

Ma echipez de parca plec in misiune. Shemag pana la nas, geaca, geanta a carei curea ma traverseaza diagonal si sapca. Sa nu uit castile telefonului mobil, cel mai bun prieten pe drum. Pentru un astfel de peisaj, vreau o melodie mai lenta, puternica. O sa dureze ceva sa ajung la birou prin nametii astia, va trebui sa am rabdare. Patience. In telefon am si melodia asta.

"Said woman take it slow, It'll work itself out fine / All we need is just a little patience"
Doua surse pentru muzica si teatru radiofonic

Forez printre nameti, poteci stramte facute de oameni chitrosi. Am ghete de munte, pasesc fara teama. Clasicii pantofi office dorm puturosi pe raftul lor de pe hol. Tare mai ninge. Totul este alb. Imi vine sa alerg sa ma arunc pe burta si chiar ma gandesc sa fac asta cand ies de la birou. Un mic moment de copilarie dupa care promit sa redevin spartanul adecvat. Pe alei putina lume, pe sosea mai multe masini. Romanul nu renunta in ruptul capului la comoditate, preferand sa faca in doua ore un traseu de 20 de minute cu metroul. Snobi mai sunt unii. Pe micuta poteca apare o batranica foarte mica de inaltime, are niste ghete subtiri pe care apa pare sa le fi afectat deja. Sar de pe poteca in zapada si continui pe acolo.

"Sometimes I get so tense, but I can't speed up the time"

Nu ma grabesc. Imi place. Autobuzul refuleaza oameni chiar in momentul cand trec pe langa statie. Marunta alee se inghesuie. Prin fulgi alb vad multe siluete ce pun zapada pe ele, toate in acelasi ritm. Am eu ceva cu spiritul de turma, nu il suport. Asa ca fac stanga si o iau pe marginea soselei depasindu-i.

"Its hard to see with so many around, you know I don't like being stuck in a crowd"

Prin muzica din casti razbate un sunet puternic, am impresia ca este un motor prin aer, poate un elicopter, insa cand le scot imi dau seama ca sunt tobe ale colindatorilor. Mesageri ai sarbatorilor. Cobor scara de la metrou rapid, este uda si pare lunecoasa. Ghetele mele ii vin de hac rapid. Cum pasesc pe peron mastodontul de metal isi face aparitia, las vitele sa se calce in picioare pentru scaunele libere, in drum catre cele doua trei statii ce le au de parcurs. Ma asez cuminte intr-un colt al vagonului, imi scot castile de la urechi si scot Jurnalul Fericirii de Steinhardt din geanta. Un cadou. Paginile curg usor si placut, le absorb. La prima statie se aseaza langa mine trei indivizi, doi baieti si o fata, au genti mari la picioare. Probabil pleaca pe munte.

"And the streets don't change but maybe the name, I ain't got time for the game"

Stiinta pe hartie

Destinatia mea se apropie. Eu stau pe loc si ea totusi vine la mine. Miscarea. Imi asez cartea de vizita ce o folosesc pe semn de carte la ultima pagina citita. Cartea intra la locul ei in geanta si imi pun din nou castile la urechi. Tipul de langa mine ma analizeaza lung pe durata procesului. Probabil miscarile mele coordonate ii atrag atentia.

"All we need is just a little patiance"

Imi reiau drumul catre suprafata.
O sa fie un weekend ca in povesti.
Ninge, ninge iaaaar.

Yahoo are chef de glume ?


Serios acum, voua ce va spune imaginea asta ?

Sursa.

Poate fi gasita aleatoriu in meniul pentru accesarea adresei de mail Yahoo.

Eu vad o tanti de culoare, in varsta, cautand de oua un cocosel ce judecand dupa privirea disperata poate fi chiar nepotul acesteia, respectiv fiul fiului ei aflat momentan intr-o inchisoare federala pentru jefuirea unui magazin de bauturi.

luni, 14 decembrie 2009

Cruisin'

Motorul se trezeste puturos la viata. Il resuscitez prin cheia din contact. Mormaie nervos cateva secunde, probabil din cauza gerului de afara.

Masina tatalui meu este foarte tare. A mea este foarte veche si uzata. Ieri cand i-am dat cateva pedale am observat ca teava de esapament mai scapa fum si printr-o gaura noua, undeva in dreptul usii din spate. Da, este o noua fisura. Sa o stapanesc sanatos. Nu pot sa nu remarca insa, cat de fioros este aspectul fumului iesit prin mai multe parti. Batrana doamna pare o bestie care scuipa flacari si fum pe mai multe capete, inca nu este gata sa se predea. I-am spus vreodata ca o iubesc ? O sa-i spun astazi.

Revin in masina babacului. Alta viata. Toarce placut, vireaza fin, stau ca in fotoliu. Ma plimb fara o tinta anume. Muzica din boxe rasuna intr-un volum exact cat sa nu ma deranjeze prea tare. Prefer sa ascult vocile orasului, claxoane anemice, autovehicule in miscare. Agitatie. Parca agitatia din noapte este mai placuta decat cea din timpul zilei. Poate pentru ca ziua esti prea ocupat si ai niste tinte anume, intervin nervii si agasarea. Este deja noapte insa ceasul pare sa fie mai puturos. Pentru el, este inca devreme. Eu doar ma plimb. Nu am nimic cu nimeni. Ma relaxez la volan. Masina asta pare de doua ori mai mare decat a mea. Este o balena ucigasa, careia ii place sa atinga viteze mari intr-un timp mai lent.

Pentru momente din astea, exista melodii de genul asta. Ghostface Killah.

As vrea sa pun mana pe un flex si sa scap de partea de sus a masinii. Un stil decapotabil. Si as mai vrea in dreapta sa fie ea. Sa radem, sa urlam si sa parasim orasul. Sa tragem la sorti o destinatie si sa ne indreptam catre ea. Fara viteza prea mare sau prea mica. Doar o simpla plimbare. Imi aduc aminte de cate ori m-am apucat sa invat pentru examenul auto. Erau vremurile cand eram student si munceam in afara tarii. Veneam in tara, sustineam examenele, ma apucam si de studiat legislatia, pentru ca apoi sa aman din nou examenul si sa plec. Si tot asa. Stiam cartea pe dinafara. L-am luat din prima fara probleme, insa cativa ani mai tarziu cand am decis sa mizez pe Romania. Poate ca daca ramaneam acolo, acum ma plimbam cu o masina mult mai buna/noua. Nu regret nimic. Asa a fost sa fie. Ma stiti doar, nu sunt materialist.

Continuam playlist-ul tot cu familia WuTang. Raekwon baby. Vocea tipei ma ucide.

Mai am aproximativ 50 metri pana la intersectie, culoarea rosie imi loveste retina. Ma indrept incetinind catre ea. Observ o caruta in partea dreapta. Da, o caruta. Primul lucru care imi vine in minte este reactia "birjarului" la vazul rosului. Chiar imi doream sa sparg carcasa misterului. Surpriza, caruta intra pe rosu fara nici o jena. Hmmm. Pai bine bre, asa ne-a fost vorba ?

Astia daca nu ma insel circula ilegal. Pai si noi ne rupem creierul in intrebari cu trei raspunsuri si ne usuram card-urile in RCA si Casco. Spun asta zambind. Nu am nimic cu oamenii aia.

Oare cum ar fi un examen pentru conducerea carutei ?

Pe langa seturile obligatorii de intrebari ar trebui incluse cateva legate strict de:

- operatia de resuscitare a calului in caz de necesitate, prin metoda gura-la-gura;
- procesul de curatare a "placintei verzi" ramase in urma calului. Dupa ce soferul observa coada ridicata urmata de eliberarea unui shake prospat din iarba, acesta semnalizeaza, coboara si pune aromatul amestec de pe urma caruia ii dau lacrimile, intr-o punga ecologica;
- inlocuirea potcoavelor pe timp de vara/iarna in functie de aderenta, ultima fitza pot fi potcoavele cu perne de aer pentru ca locatarii din perimetrul carutei sa nu fie deranjati de sunetele emise;
- atribuirea de catre cal a unor comenzi in cel putin doua limbi straine, astfel pe langa clasicul "stanga ba" sau "dreapta tutzi mama ta" sa se adauge si un "left stupid horse" respectiv "yo shorty hit the right side";
- calul trebuie sa invete sa scoata/introduca in aparatul din parcarea mall-urilor cartela cu ajutorul botului din dotare;
- si ultima dar nu cea mai importanta, din motive de jena fata de barbati care sunt stapanii planetei caii trebuiesc castrati pentru evitarea unor scene publice gen "holly shit check out the size of that!".

Calule, mananci ovaz ?

Ok, controlul realitatii.
Noaptea abia acum incepe.
Scot telefonul mobil si incep cu clasicul "Alo".

miercuri, 9 decembrie 2009

Distanta dintre zori si apus

"Ca sa fi in pace cu cei din exterior, trebuie sa porti un razboi cu cel din interiorul tau." Eu.


Instantaneu cu mine

Este o seara obisnuita din lungul sir al saptamanii. O zi ce vine si trece fara sa comunicam reciproc. Doar facem ce stim fiecare. Ea isi vede linistita de etapele ei, cu zori, vant si soare urmat de intuneric, frig si racoare. Eu, in drum spre metrou, calit de vantul aprig ce ma trezeste din somnul de peste noapte, mai bine decat apa ce o arunc pe chipul meu dimineata la chiuveta din baie.

Am pantaloni office si astia nu stiu sa faca fata frigului. Ei sunt creati pentru conditii blande si birouri pompoase unde este cald si bine. Ce usor mi-ar fi intr-o pereche de blugi. Secundele vin si trec, devin minute ce se transforma la randul lor in ore. Timpul dragii mei, este precum un bulgare de zapada ce vine incet la vale si pe masura ce depaseste distantele, creste in masa.

Purtam viata in spate precum un rucsac greu. In maini avem arme pentru a obtine ceea ce dorim. Viata ne cere sa luptam. Daca nu lupti, sfarsesti intr-o tornada de saracie si singuratate.

Unul din acele momente, cand totusi trebuie sa ne ridicam

Sunt din nou acasa, infulec repede o banana si o portie de Omega 3. Adaug un shake proteic. Nu am timp sa mananc cand vin de la munca. Mi-ar lua prea mult sa ma refac si farama de energie ramasa prefer sa o consum altfel. Este ziua in care merg la sala. Ziua de antrenament ce vine dupa ziua de pauza. Costumul se aseaza cuminte pe suportul sau.

Este timpul hainelor zdrentuite si largi, care ma duc cu gandul la un tip simplu derapanat. Ce nu pune accent pe material. Arunc pe umar ghiozdanul meu credincios si in trei minute sunt la sala. Este foarte important sa ai sala aproape de casa, te va ajuta sa ii ramai fidel in zilele fara chef. Ma schimb rapid in vestiar, atat de repede incat intru dupa altcineva si ies inainte ca el sa fie gata. Sunt ca un soldat ce a facut asta de sute de ori. Stiu exact ce sa fac, stiu ce am si stiu de asemenea ca nu am timp.

Intru in sala, geamurile sunt aburite si cativa indivizi isi vad de treburi. Imi fac repede planul in cap. Ma incalzesc. Afara este intuneric si luminile ornament ma linistesc placut. Imi aduc aminte de copilarie. Randuri infinite de masini se indreapta catre directii necunoscute mie. Mirajul dureaza un minut. Incep sa ma antrenez. Greutati medii. Nu am dispozitia necesara sa trag la cote maxime. Altadata. Orice antrenament este bun. Stam prea mult la birouri. Ore intregi. Ne ucidem incheieturile, tendoanele, muschi si mai ales vederea si psihicul. Suntem niste hamsteri intr-o roata blestemata.

Vrei sa traiesti, invarte roata. Fuck the system!

Transpir. Si totusi am bluza pe deasupra tricoului. Asta pentru ca din motive necunoscute, nu prea suport sa trag ... cu mainile goale. In ciuda celor care ar veni in fundul gol in sala, eu, nu sunt asa. Ma simt mai confortabil sa ma antrenez cu bluza pe mine. Pe sub ea, tricoul primeste apa. Atat de multa incat doneaza generos si bluzei. Imi curg siroaie pe frunte si tampla. Muncesc. Pompez. Trec in jur de 50 de minute si antrenamentul este gata. Ma retrag. Pe usa paseste un tip. Ne uitam pasind unul la altul. Atat el cat si eu, probabil ca asteptam salutul reciproc. Sunt prea obosit sa il dau, nici nu il cunosc, sa fie sanatos, eu eram in sala el primul venit, sa ma salute daca vrea. Eu, am nevoie sa ma refac.

Ajung acasa si intru direct in dus. Ma spal de cele de peste zi. Mananc o farfurie generoasa de friptura de vita si garnitura de spanac. Spanac din cel congelat, cuburi, il gasesti in Ireal sau in Cacarfour. Beau apa precum o camila insetata. In doua trei zile am golit un bidon de 5 litri. Si asta numai seara acasa. Exceptand cantitatile industriale de la birou.

Dau drumul la calculator si ma intorc cu spatele la el pentru ca sunt satul de lumina lui alba. Da, sunt un vampir. Imi pun castile si ma las usor in scaun. Decibelii patrund in fiecare celula din corpul meu, si acestea poftesc pe ringul de dans. Ma trezesc la viata. Ador muzica, sa ascult, sa cant pe scena in concert cu prietenii si sa dansez pe ea. Cu ea. A fost o zi lunga dar a meritat. Iubesc viata si ii iubesc si pe cei din jurul meu. De maine o voi lua de la capat si voi fi putin mai bun.

Sunt barbat, poate de asta vreau sa protejez si sa iubesc. Sunt barbat si atata timp cat am motivele logice sa consider ca nu am gresit cu ceva, nu voi da socoteala nimanui decat lui Dumnezeu. Sunt diferit. La petrecerea firmei unde toti vor purta acelasi tricou, eu am sa-mi pun un shemag pe deasupra. Pentru ca sunt diferit si totusi la fel. Pentru ca urasc spiritul de turma. Sunt barbat si nu pierd timpul cu oameni care nu merita farama mea de atentie. Beau stiinta in fiecare zi si totusi simt ca mor de sete si ca sunt suficient de idiot sa vars totusi din ea pe tricou risipind-o. Pentru ca sunt mereu langa tine. Sunt barbat pentru ca sunt prea multe de spus si nu am timp.

"Razboiul nu s-a terminat, dezgroapa securea." Deliric 1

Continuati.

vineri, 4 decembrie 2009

Viata sociala


Intru in dialog.

Partenera de discutii intra in amanunte. Variate, colorate, pline de actiune si suspans. Nu de putine ori a venit randul meu. Tu, ce-ai mai facut ? Eu, nimic interesant. Mi-am vazut de job-ul meu, pe la sala, un film, o carte, o melodie. Pauza. Tacere intre noi.

Ascult cu admiratie, unii oameni au multi prieteni, altii au mai putini. Eu, nu prea am. Cei mai buni prieteni ai mei care au fost alaturi de mine, au plecat din tara. Ghinion. Cand a trebuit sa imi fac altii, am plecat eu din tara. M-am intors. Si am continuat. Mi-am vazut de job-ul meu, pe la sala, un film, o carte, o melodie. Pauza.

Tovarasii de prin cartier nu ies niciodata. Nu muncesc niciodata. O bere la picior si o punga de seminte, nu prea duce spre stilul meu. Petrec putin timp acolo.

Nu duc o viata prea interesanta. Nu iti pot povesti cat de amuzanta a fost faza pe care am trait-o in nu stiu ce situatie sau prin ce-am trecut cu prietenul X. Cred ca este cazul sa ies mai des si sa caut o gasca vesela gata sa ma adopte.

Cumpar prieteni. Inchiriez best friends. Hai sa mergem la film. Tanar prezentabil caut companie. Sau ofer, nu ma deranjeaza. Nu sunt disperat. Dar as face orice. Glumesc. Am imaginatie bogata. Sunt de treaba, ma enervez usor dar imi trece repede.

Astept CV-urile voastre.

Weekend placut.

Call me.

miercuri, 2 decembrie 2009

O noapte calduroasa

La mine in dormitor este frig.

Cred ca este ceva pe coloana. Ma voi ocupa personal de problema in primavara. Desi in casele multor prieteni din zona, este cald si bine. La mine o atmosfera de pivnita domneasca intampina orice musafir. Caloriferele juri ca sunt incalzite cu o bricheta anemica, la nivelul maxim.

Dupa mai multe treziri in miez de noapte, tremurand ca un caine la usa unor stapani indiferenti mi-am promis o viata mai buna. Dupa o noua vizita la Ikea, m-am indreptat direct catre zona pilotelor. Sora mea si-a cumparat pentru casa ei, una de grad comfort 4.

Eu, fiul Siberiei, am ales gradul 6. Adica maxim.
Frigule, arata-mi de ce esti in stare!

Prima noapte petrecuta cu noua pilota. Am dormit tun. Foarte calduroasa. Adio senzatie de somn pe balcon intr-o noapte de iarna invelit in ziare. Ok, poate putin cam prea calduroasa. Dar mai bine dormi la caldura decat in frig, nu-i asa ?

PS-Iarna asta nu-mi voi insela pilota (cu alta de grad diferit)

Totusi, binele



"Daruiesti unui cersetor un palton.
Nu este treaba ta ce face el cu haina respectiva. Paltonul il poarta de acum Iisus." N. Steinhardt

Sunt un tip care imi place sa dau o mana de ajutor. Mi-e mila de oameni si animale. O pisica straina a nascut in fundul curtii de la tara, patru pisoi frumosi. De vreo doua saptamani, am inteles ca pisica a disparut. Au ramas pisoiasii. Cresc si se joaca frumos in lumina soarelui puternic. In curand am sa dau trei dintre ei si voi pastra doar unul.

Desi sunt un tip calm, ma enervez ingrozitor de repede si simt nevoia "sa sar la bataie". Efectul invers este la fel de puternic. Mi se starneste mila. Imi aduc aminte cand aveam vreun conflict pe calea pumnilor ca la sfarsitul lui, deja aveam un sentiment de parere de rau pentru celalalt. Ma stergeam de praf si dadeam mana cu el. Cu multi dintre ei am ramas prieteni.

Unul dintre cei mai buni prieteni, intr-o vacanta de vara la tara, pe terenul de fotbal, mi-a tras o palma. El este cu vreo 4-5 ani mai mare ca mine si fiind pustani, diferenta de ani era data in primul rand de inaltime si greutate. Stiam ca nu am cum sa il dovedesc intr-o bataie cinstita asa ca m-am retras in curte, am pus mana pe un arac si m-am intors pe teren. Intamplarea face sa nu fie nici unul prea atent la ce se intampla. Concentrarea asupra jocului a fost intrerupta de un pocnet de arac in capul tipului care a cazut jos cat era de mare. Ceilalti raman cu gurile cascate iar eu arunc aracul si o rup la fuga crezand ca respectivul vine dupa mine. Nu a fost sa fie, era KO si nu mai stia cum il cheama. Am fugit atat de repede incat ajuns la poarta casei nu am mai deschis-o, ci am sarit direct peste ea precum un cascador profesionist. Si acum, peste ani si ani de zile, ne amuzam teribil amandoi de faza respectiva. Suntem prieteni buni si vom ramane asa cate zile o sa avem. M-am enervat dar a trecut. Ma enervez, dar imi trece.

Reactionez mult mai usor la bine. Imi place mai mult sa daruiesc, poate mai mult decat sa primesc. Langa patiseria din coltul strazii stau doi batrani. O femeie si un barbat. Ea, are probleme cu vederea. Singurele momente cand mai stau la coada la patiseria respectiva este sa le iau cate ceva de mancare. Cand le daruiesc nu o fac pentru mine, ma gandesc la cei ai mei trecuti in alta lume. Prieteni, rude, cunoscuti. Le daruiesc pentru ca stiu ca nu au ce pune pe masa. Pentru ca ma uit la portofelul meu ca este gros, in timp ce al lor nici macar nu exista. O fac pentru ca ceva din mine ma indeamna sa o fac. Nu visez la aripi de inger dincolo. Daca le voi merita le voi primi daca nu, nu. Nu este in masura ca eu sa decid si ar fi cel mai ipocrit lucru care l-as putea face.

Conform tot lui Steinhardt, anulezi starea de facere a binelui, daca o constientizezi prea mult si mai ales daca o faci cu un scop. Eu as zice sa faci asta intr-o stare precum cea in care respiri, natural. Nu ca si cum daca nu ai face-o, ai muri sufocat. As putea scrie foarte mult, dar concluzia este, cum sa nu dau un bob de grau, cand eu am o sacosa ? Nu de putine ori as putea sa jur ca de fiecare data am primit inapoi triplu.

Cateva intamplari din ultima luna.

Intru intr-o cofetarie, un loc destul de rar pentru mine, cumparam pentru cineva acele lumanari in forma de cifre. Un amarat privea la vitrina. Ti-e foame omule ? Mi-e foame taica. Alege-ti o prajitura si un suc. Ia loc la masa. Pofta buna. Ma intreb oare un patron, care detine mii de prajituri in vitrina, chiar nu se poate priva de 50-100 ? Macar din cand in cand. Trist.

Intru intr-un magazin micut, la tara. Dupa mine doi copii trimisi de parinti cu cine stie ce lista mica. Mai, nu vreti un croissant ? Rusinosi isi plimba privirea cand jos cand la mine si nu stiu cum sa reactioneze. Tanti, dati-le doua croissante si doua sticle de suc. Femeia se intinde catre doua sticle mici. Nu, nu din acelea, din alea mai mari. Le primesc cu mainile lor mici si imi multumesc scolareste. Sa cresteti mari. Ma simt ca un batranel cand spun asta. Mie nu mi-a cumparat nici un strain nimic cand eram mic. Nici nu simteam nevoia sau sufar acum de asta. Dar poate ei cand vor creste mari vor repeta gestul cu gandul la mine.

Veneam de la o petrecere zilele trecute, pe la 12 noaptea la Universitate un tip la vreo 18-20 de ani ma saluta, se prezinta si imi spune ca vrea daca se poate 1-2 RON "ca sa mai bea ceva". Macar tipul este sincer, apreciez. Nu consum alcool, nu imi place. Beau bere destul de rar. Ia omule 5 RON ca de 1-2 nu cred ca ai ce bea. Este decizia fiecaruia ce face. Bunicului meu ii placea berea si ma ruga haios pe furis cand mai veneam pe la el, sa ii mai iau si lui una pe ascuns de ochii de gardian ai bunicii. In seara aia, stiu ca a baut si el una acolo unde este acum.

Nu am mai mers cu tramvaiul de aproape 1 an cred. Am luat loc si ascultam muzica ganditor. Statiile treceau una dupa alta si tot felul de indivizi urcau si coborau. La un moment dat urca un batran. Mergea cu greu intr-un baston si avea probleme la ochi ce parea ca nu prea ii mai transmit semnale clare. I-am dat cativa banuti. Nu este treaba mea ce face cu ei, nu i-am dat lui. I-am dat Lui. Peste alte cateva statii urca un individ mic de inaltime, brunet cu hainele usor murdare. Vindea sosete. 1 RON bucata. Dupa cateva ture prin tramvai se opreste la cateva scaune de mine, aseaza geanta mare jos si scoate o bucata de paine. Musca din ea cu pofta. Nu fura, nu minte, nu cere. Vinde soseste. Ii fac semn. Vine la mine. Ce vinzi omule acolo ? Sosete. Cat vrei pe o pereche ? 1 RON. Uite cum facem, eu iti dau 5 RON pe o pereche. Ochii omului se deschid atent, nu prea pricepe. Nu stie ce sa faca. I-a timid cei 5 RON si vrea sa imi dea o pereche de sosete. Nu am nevoie, multumesc. Dar te rog ceva, daca vrei faci daca nu nu, este alegerea ta. Da perechea asta unuia mai amarat decat tine. Am vazut o femeie in spate pare amarata, ii dau ei. Nu stiu omule, dai cui vrei tu eu doar te-am rugat daca vrei sa faci ceva pentru mine. Mi-a multumit si a plecat in spatele tramvaiului.

Nu stiu ce a facut, nu este treaba mea sa il urmaresc.

Nu eu urmaresc.

Nu i-am dat lui banii.

Perechea de sosete o poarta El.

Aceste fapte fiind prezentate pot fi ignorate. Dar eu aleg asta in speranta ca trezesc acest tip de actiuni in alti oameni. Nu incurajez cersetoria, nu dau bani aurolacilor. Iti poti da seama usor cine te minte cand iti cere ceva. Sunt copii sau sunt batrani. Poti aduce un zambet. Daca tu ai mai mult, de ce sa nu dai foarte putin si altcuiva. Nu sunt un sfant cum nici nu ma pot considera un model. Esti liber sa faci ce vrei dar este mai placut sa faci un bine. Daca daruiesti o farfurie de mancare unui om flamand, nu il incurajezi neaparat sa mai ceara si alta. Va cere daca alte optiuni nu are, dar la fel de liber esti sa alegi sa nu ii dai.

Daca el te pacaleste, tu nu esti un prost ... ci el este unul, pacalit de viata.

joi, 26 noiembrie 2009

Incursiuni catre raul din noi


Eram la marginile unui oras. Parea precum un grup de giganti din piatra, uniformi, ce priveau neclintiti catre mine. Imi protejam respiratia cu ajutorul shemag-ului meu. Cerul era senin insa frigul fenta soarele puternic. Si totusi in mine era cald.

Un batran cu parul alb imi intinde o pereche de ochelari. Negrii, si intr-o forma cum nu am mai vazut. Metaforica.

Cand am pus ochelarii la ochi, am observat o ceata intunecata ce sufoca orasul. Era multiprezenta, ca o plaga ce sufoca treptat un organism sanatos. Batranul imi spuse ca acei ochelari sunt magici. Prin lentilele lor, vad raul din oameni si din natura, din obiecte si din animale. Inca o privire asupra orasului. Senin fara ochelari, intunecat cu ei. Batranul a disparut de parca nici nu fusese acolo.

Ma urc in autobuz. Cativa indivizi imprastiati. Mi-am pus ochelarii. Umbre negre tronau in jurul lor. Un pensionar era apasat de povara banilor putini, a saraciei ce o trage zilnic dupa el desi nu mai are puterile de alta data. Il vad cum sufera, ii vad si rautatea. Invidia pentru cel de langa el ce a primit saptamana trecuta o paine si o sticla de ulei de la o nepoata. Primul asculta cuminte, desi umbrele din jurul lui se agita nemernic. Al doilea isi joaca rolul celui mai fericit. Il joaca bine. Nepoata respectiva asteapta cu drag sa ii infiga crucea la cap pentru garsoniera ce valoreaza cateva zeci de mii de Euro. Si ea are nevoie atat de mare de bani, caci sotul ei este alcoolist si nu se ajung cu banii. Umbrele din jurul lor se lupta reciproc lovind fara mila, desi oamenii sub privirea ochilor liberi, fara lentile, nu o fac.

Toti avem probleme, dar chiar trebuie sa uitam sa zambim ?

Aparentele nu inseala, ci ucid spirite. Soferul de autobuz este precum un robot. Accelereaza, franeaza, deschide usile si apoi le inchide. Ciclul se repeta atat de mult incat umbra lui il loveste. Loveste in jurul sau si a persoanelor ce ii calca zilnic pragul autobuzului, dar si a lui cand este singur in drumurile de intoarcere la depou. Ii uraste pe toti. Nu-i mai suporta. Nu a mai admirat peisajul de pe geamurile generoase din fata lui, din primii ani de munca. Acum are vreo 20. I-au ajuns. L-au ajuns.

Cobor in statie. Umbra bisericii de pe alee imi da un usor fior. Prin umbra ei, razele soarelui nu poate birui. In curte, cativa oameni aprind lumanari. Umbrele sunt tot acolo, deasupra lor. Iritata, umbra unuia dintre ei loveste persoana alaturata pentru gestul sau de a se baga in fata si a infige o lumanare in locul cel mai bun. In spatele hotei, unde vantul nu o atinge. Se inchina nervos si pleaca. Ceilalti se imping reciproc in drum spre apa sfiintita, crezand ca odata inghita vor atinge portile raiului cu mana. Apa magica se pierde pe drum si nu are efect nici pana la iesirea pe poarta bisericii, unde obiceiurile si ura din oameni ingroasa din nou umbrele.

Este o lume din care am izgonit ingerii

De ce sunt toti atat de rai, nu stiu. Cand am uitat sa zambim, sa fim mai veseli, nu imi amintesc. Soferii injura pe soseaua alaturata. Se ameninta. S-au ingropat in credite pana la gat cu gandul la bolizi performanti, doar ca sa isi distruga nervii in trafic luandu-si unul altuia fata. Nenorocite de umbre negre peste tot in jurul meu. Oamenii merg grabiti pe strazi. Toti au umbre deasupra lor. Armate de umbre ce se sugruma reciproc. Se musca una pe cealata si nu ezita a se lovi pe la spate.

Oamenii isi strang mana insa umbrele negre de deasupra lor isi strang gaturile reciproc.

Este un razboi nemaivazut declansat in orasul meu.
O lupta invizibila.
Atata rau.
Ochelari blestemati.

Pe o bancuta vad un copil. Infofolit si cu un ghiozdan mare ce imi aminteste de cel pe care il purtam eu in scoala primara. Curios, dar nu are umbra neagra ci o aura alba ce respinge lejer umbrele negre. Incearca sa il atinga dar nu pot. Sunt neputincioase. Uite ca totusi, se poate. Apare si un calugar. Imbracat simplu si saracacios in negru. Cere sfios cu rusine in glas, ajutor in bani pentru un lacas de cult si isi noteaza numele intr-un caiet murdar. Din caiet cade o vedere mica cu Iisus si o poza alb negru cu doi batrani. Probabil parintii demult adormiti. Are aceeasi aura alba. In usa bisericii iese un preot solid. Acesta, are o aura alba ce totusi se innegreste odata cu parasirea locasului. Se privesc retinut si isi vad in continuare de drum.

Vad un prieten ce ma saluta. Ma intreba ce-am mai facut, cum imi merge. Nu zice nimic de ochelarii ce ii port, de parca nici nu i-ar observa. Ridic privirea deasupra lui. O umbra nervoasa se pregateste sa loveasca in mine si tresar usor. Dau usor ochelari jos de pe chipul meu parca incercand sa resping lovitura. Culorile peisajului se schimba. Ma uit atent la ochelari si cu putere ii lovesc de asfaltul de la picioarele mele. Se sparg in mii de bucati si se evapora. Arunc o privire pe strada si vad acelasi peisaj intr-o alta lumina. Soarele toamnei. Frigul. Oameni. Aparente. Iluzii. Sentimente false.

Care dintre cele doua lumi este cea reala si care este iluzia ?
De ce este orasul asta atat de nervos ?
De ce nu suntem sinceri ?
Cand vom invata din nou sa zambim mai des ?
Sa respectam pe cel necunoscut de langa noi ?
Nu este mai usor sau placut sa razi decat sa plangi ?
Nu mai sunt capabil sa fac diferenta.
Ma inchid pentru restul zilei in camera mea.
Ce experienta ciudata.

Nu uita ca in viata culegi ce ai semanat.

"In memoria" celor ce mi-au declarat prietenia si au ales sa se evapore precum niste umbre.

luni, 23 noiembrie 2009

Lehamite

Cand: Duminica, 22 Noiembrie 2009
Unde: Romania, Continentul Saraciei
GPS: Latitudine 100 Grade Furt cu 110 Grade Nesimtire

Nu sunt genul ce apasa pe fotoliul din sufragerie ore in sir in fata televizorului, mai ales cand vine vorba de ceva dezbateri politice. Mi-e scarba de acest sistem si de ce a facut el din oameni. Din butonarea treptata prin posturi de stiri, aud aceleasi declaratii "furt" "turism electoral" "manipulari" "vanzari de voturi". Reportaje cu camera ascunsa. Ma suna un prieten, in orasul lui de la Dunare oamenii isi vand votul. Si cand spun oameni nu ma refer la intelectuali, profesori, functionari sau mai stiu eu. Nu, sunt pleava societatii.

Nu sunt un rasist sau un taietor de crengi de sub picioarele celor amarati. Dar in Romania prinde contur profilul pomanagiului puturos, gata sa se vanda ieftin in momente cheie. Acest specimen traieste din mila statului, generos cand vine vorba de pleaba votanta.

Imi aduc aminte cu cata greutate am gasit un om de incredere sa aiba grija de casa de la tara. Desi in comuna respectiva somajul este in floare, iar casele darapanate in mare parte, tentativele de a gasi oameni pe care sa ii angajezi esueaza. Absolut toti din zona aia, au DVD player si sistem audio. La naiba, eu nu am. Ok, nu am pentru ca nu ii vad rostul dar, nu pot sa nu fiu stupefiat cand vad case ce stau sa cada si antene care prind sute de posturi pe acoperisul acestora.

Daca ii spui ca ai nevoie de un om "cu ziua" esti tratat cu lehamite si ajungi chiar sa te rogi de om. Urmeaza negocieri lungi, bani consistenti, mancare si tigari. Nu conteaza ca respectivul are pantalonii rupti in cur la propriu si figurat. Se tine tare pe pozitie. Desigur, sa nu faci greseala sa il platesti dinainte ca o sa astepti mult si bine, iar de il cauti, il gasesti in coma alcoolica in santul de langa bodega de la sosea.

Nu sunt un politician si nici nu dezbat subiecte de genul asta mai mult decat un om obisnuit, insa nu pot sa zic ca nu ma intereseaza soarta mea si a celor din jurul meu. Este prapad, momentul cand fiinte umane se vand. Isi vand serviciile, optiunile. Este ultima bariera care ne desparte de o tara bananiera. Deja suntem locul intai la coruptie in Uniunea Europeana. Ma intreb pentru ce au luptat atatea generatii de oameni inaintea mea si daca nu cumva ce se intampla acum este o mare flegma pe obrazul lor. Chiar nu mai avem pic de unitate ? Decenta ? Moralitate ?

Considera-ma rasist, dar eu langa astfel de gunoaie nu vreau sa am onoarea a convietui. Studentii isi vand voturile in campus. Asta este studentimea aia care facea istorie in momentele cheie ale istoriei noastre ? Mi-e rusine de voi. Boschetari carati cu dubele isi vand voturile pe 30RON, bani ce se sting in sticle de alcool pana la apusul soarelui zilei respective. Pensionari senili se bat pe apa sfintita si se calca in picioare la pachete de zahar si ulei, de dragul unei stampile nenorocite.

Astia sunt romanii mei ?

Zilele astea sunt acele zile in care declar ca mi-e rusine sa fiu Roman.

vineri, 20 noiembrie 2009

Risc prezent


M-am angrenat intr-o discutie aseara. Praf si pulbere.

"Ce faci cand ai aflat ca partenerul te-a inselat/te inseala"

Pentru inceput, cuvintele unui om cu varsta undeva la 50 de ani. Cand se intorcea din delegatie, in gara, intotdeauna isi suna sotia. "Sunt in gara, in 30 de minute ajung acasa." Explicatia gestului a fost urmatoarea. "Sunt mai tot timpul plecat. Nu am chef sa imi gasesc sotia in pat cu vreun necunoscut sau mai rau, cu un prieten. Imi iubesc sotia si fac asta pentru binele familiei, nu imi doresc divorturi sau scandaluri grele. Se intampla in toata lumea. Si in plus, chiar si eu imi insel sotia uneori cand sunt plecat." Cuvinte simple si totusi puternice. Oameni impacati cu adevarul. Oameni fericiti.

Sunt barbat, statisticile arata ca eu sunt mai dispus sa insel decat ar face-o o femeie. Cine sunt eu sa contrazic statisticile ? Si se pare ca femeile sunt mai fidele, mai devotate. Probabil. Dar nu ma face sa nu ma intreb ca un procent mare de barbati infideli, inseala partenerele, cu un procent oare nu la fel de egal ? Logic. Exceptie fac cei care isi inseala partenera cu ... un purtator de cuc. Ok, adaugam aici si marja oferita de prostitutie si iese o formula:

% Femei inselate = % barbati ce inseala + 10% (prostituate, sau parteneri barbati)
% Barbati inselati = % femei ce inseala - 10% (gigolo sau parteneri femei)

Geometria relatiei, moartea omului de stiinta

Ok, sunt barbat deci sunt mai dispus. Da, clar procentul este superior in cazul barbatilor pentru ca refuz sa cred ca un procent de barbati ce apeleaza la prostituate poate fi egal cu cel al femeilor care apeleaza la serviciile sexuale ale unui barbat. In primul rand, imi limitez parerea la relatiile clasicele, fara verighete implicate.

Femeia sincera are in general nevoie de cateva lucruri, destul de simple:
- iubire
- protectie
- atentie, si nu in ultimul rand
- sa se simta femeie alaturi de barbatul respectiv.

Eu am o teorie.
Femeile au nevoie de foarte multa atentie, iar noi barbatii, uneori uitam. Poate ca atunci cand uitam, de fapt inselam partenerele noastre cu o tipa pe numele ei Indiferentza. Si cand noi inselam partenera cu tipa asta, automat partenera ne va insela cu un individ a carui energie si sentimente, genereaza noi surse de lucruri simple, enumerate putin mai sus.

Ca tot circula febra porcina printre noi. Da, barbatii au ceva gene porcine in ei. Asta este. Sunt adanc infiripate in ADN. Un barbat bun face tot posibilul sa nu se lase dominat de ele. Este precum pofta de zahar ce apare cand ai un tort pe masa si tocmai ai promis ca nu mai mananci dulce.

Este atat de mult de vorbit incat as putea umple pagini intregi, dar totusi prefer sa rezum. De ce ai apela la altcineva ? Pentru ca poate simti nevoia de schimbare. Este ca si cum timp de cateva luni ai manca in fiecare zi la ora 15:00 friptura de vita cu garnitura de spanac. Poate ca la un moment dat te saturi. Si vrei sa mai schimbi meniul. Il schimbi, si iti dai seama uneori ca da, alegerea facuta este mai buna sau nu, am mancat ceva si totusi nu se compara cu meniul meu obisnuit. Cazuri de genul "prietena mea m-a inselat cu trei prieteni de-ai mei" sunt mai aparte. Inseamna ca ori esti un idiot care doarme pe el, ori felicitari te-ai combinat cu cea mai mare panarama din orasul tau.

Daca functioneaza, de ce l-ai repara ?

Concluzia este ... rahaturi se intampla. Intra intr-o relatie pregatit pentru orice. Sinuciderea nu este o optiune. Cel mai bine este sa nu afli si sa fi impacat cu gandul ca chiar daca nu ai aflat nimic, se prea poate sa se intample. Treci peste. Doamna ta are nevoie doar de 15 minute sa intretina un act, nu de un weekend. Incredere, comunicare si varietate, cheia succesului.

"Cine te-a dezamagit odata, o va face si a doua oara" Donald Trump.

Fidelitatea este un test. Sa nu iti para niciodata rau ca ai fost fidel. In jocul pasului gresit, ai castigat. Dezamagirea vine cand afli ca partenerul tau a trisat. Timpul le vindeca pe toate, nu exista om perfect. Nu trebuie sa inseli doar pentru ca la randul tau ai fost inselat cum nu trebuie sa te arunci de pe bloc doar pentru ca un prieten bun a facut la randul lui asta. Total de acord cu morala filmelor americane. Eu cu un numar ridicat de relatii contra prietenului mei care de ani de zile are o relatie frumoasa. Nu sunt cu nimic mai presus decat el, decat in statistici sau intr-un domeniu ce pentru ei este demult stabilit. Sunt mandru de el si nu sunt mandru de mine.

Weekend placut si ramaneti fideli!

joi, 19 noiembrie 2009

Se poate mai jos de atat ?

Un extras din articol:

"Multi producatori de mezeluri au preferat sa scada calitatea alimentelor si nu preturile, pentru a-si pastra volumul vanzarilor si marja de profitabilitate pe perioada crizei, a declarat Sorin Minea, presedintele Romalimenta. "In acest an, toata industria carnii a mers prost. A fost o presiune imensa pe preturi in jos. Preturile in lei au crescut cu cateva procente, dar cresterea a fost aplatizata de discounturile facute catre magazine. Ca sa mearga pe o marja de profit de 4-5%, producatorii ar fi trebuit sa creasca preturile cu 12-18% in acest an, tinand cont si de devalorizarea leului", a spus Sorin Minea, presedintele Romalimenta, federatie care reuneste patronatele din industria alimentara."

Sursa Curierul National

Ce avem noi aici ? ... Pai da, ce avem noi aici ?

Avand in vedere ca oricum calitatea numai calitate nu este, uite ca trebuiesc facute "sacrificii". Mezelurile sunt probabil campioane in maratonul hranei de slaba calitate. Desi baza lor ar trebui sa formeze (logic) carnea, producatorii au descoperit noi si noi tehnologii de suprimare a acesteia prin adaos generos de diferiti extrasi ai soriciului, apa si multe chimicale menite sa aduca atat aroma cat si un termen de garantie extins.

Dupa ce fac asta cu succes, sa ne anunte ca o vor face si mai agresiv. Trist, pentru amatorii de mezeluri.

PS - Alimentele de calitate expira repede.
PS 2 - Nu consum mezeluri de ani buni de zile.

miercuri, 18 noiembrie 2009

2012


Am avut placerea sa vizionez aseara 2012 filmul, in format digital (hm hmm).

Efecte speciale superbe, culori si sunete puternice. Scenariul mentine linii clasice, actiune, eroi, raul predomina insa binele si dragostea inving.

Este normal, nu mai poti inventa alte tipuri de deznodamant si in plus, ne dorim toti un final fericit.

Dupa aproximativ doua ore de apocalipsa si numaratori inverse creierul meu este precum bila alba din jocul de biliard.

Incepe actiunea. Parasesc sala de cinema, obsev cupola mall-ului si parca o vad cum pica pe noi in urletele pitipoancelor agate la bratul unor baieti ce sigur au BMW, in timp ce isi taraie greoi tocurile inalte pe scarile rulante inchise de angajati generosi ai complexului.

Ajung pe scara rulanta, o vad cum se prabuseste in timp ce au sunt singurul care se agata de margine in siguranta (sunt eroul principal fac ce vreau). Urmeaza parcarea, un tsunami devastator matura masinile din calea mea si vad Logan-uri cum se izbesc de pereti devenind conserve. Doar eu scap. Sunt egoist nu ?

Pe drum, un avion de pasageri se prabuste in calea noastra lasand o urma gigantica de foc ce strabate perpendicular soseaua. Ok, ok mi-am revenit.

Nu stiu ce voi face daca prind sfarsitul lumii. Poate stiti voi.

Trailer.

Vizionare placuta!

Spirulina


Prima data cand am auzit de ea a fost in cadrul unei plictisitoare ore de laborator la facultate. Avem sa ma lovesc de el treptat si in cele din urma, de cateva luni, m-am decis sa il incerc.

Am facut putin studiu si uite ce va pot spune despre aceasta alga interesanta. Inceputurile spirulinei ne duc undeva departe in trecut, in anii de glorie ai imperiului Aztec, unde datorita climatului tropical favorabil plus a nivelelor crescute de pH din apa, se gasea in componenta algelor ce abundau in lacurile respective. Se pare ca locuitorii acelor zone recoltau algele respective, care odata uscate erau preparate in diferite forme si vandute ca hrana in pietele oraselor. In zilele noastre, datorita proprietatilor pozitive aduse in urma consumului si a foloaselor comerciale aduse, zonele de cultivare s-au extins.

Unul dintre momentele ine care medicii au contat pe efectele ei a fost prin administrare celor expusi (in special copii) in urma incidentului de la Cernobil. Nu avem nevoie de o calamitate sau nu este necesar nici sa asteptam efectele unei anumite afectiuni sau stari, pentru a incepe sa consumam.

Spirulina in forma comprimata

Printre numeroasele proprietati se pot enumera:
- continut ridicat de proteine, amino acizi esentiali, acizi grasi, vitamine si minerale
- regleaza metabolismul si creste imunitatea organismului
- elimina toxinele
- efecte pozitive asupra vederii, stimuleaza spermatogeneza (hai baietiiii)
- sprijina procesele digestive
- stimuleaza sinteza proteinelor si regenerarea celului hepatice (transaminaza)
- incetineste procesul de imbatranire
- sprijina refacerea in caz de efort intelectual ridicat, stres (sistem nervos) si multe, multe altele.

Consum aproximativ 2 comprimate pe zi, la intervale diferite.

luni, 16 noiembrie 2009

Raul din noi

Numaratori inverse, deadline, masina in derapaj, cutremur, un individ ce te ameninta. In situatii de criza omul isi etaleaza esentele negative. Nu iti cunosti adevaratul interior, pana cand nu esti pus in dificultate. Multi colapseaza.

Ce este in neregula cu un individ ce se exprima cu glas tare, da senzatia ca stie totul dar de fapt nu stie nimic si detine tupeu ? La prima vedere nimic. Interiorul insa ramane sub semnul intrebarii. Manifestarile unor ies la suprafata intr-un fenomen aproape identic cu tupeul unui adolescent timid in spatele unei tastaturi. Cum se comporta intr-o situatie reala, in care adolescentul trebuie sa se prezinte domnisoarei ? Esec.

Viata este o lupta murdara. Lovesti pe la spate si s-ar putea sa pui mana pe punguta cu doi bani, mai devreme decat unul care nu are curajul sau demnitatea sa o faca. Problema apare cand unul care declara sus si tare ca nu o face ... se decide sa o aplice. Sau invers.

Gasim zeci si sute de materiale. Cum sa fi mai bun, mai tare, sa manipulezi, sa ai succes, sa iti maresti organele sau sa iti scada burta. Toate contin aceleasi bull-shit-uri. Material de gargara pentru interviuri si deprimati. Sunt indivizi care joaca bine la interviu si pusi in situatii dificile clacheaza. Este mult mai usor sa fim actori, si caraghios este ca atunci cand apare un scenariu real respectivul esueaza. Am vazut firme si comunitati de oameni care au avut de suferit din cauza unora ce s-au batut cu pieptul in piept ca pot face niste lucruri, dar au esuat exemplar.

Ne tot lovim in ultima perioada de oamenii politici. Oameni inzestrat cu vocabulare puternice si discursuri motivante, te aduc de la agonie la extaz in cateva minute folosindu-se de microfon. Sunt incapabili ? Da, sunt. Avem manageri care procedeaza la fel. Toti avem exemple. Nu incerca vreodata sa desfaci itele unei corporatii. Rezultatul va fi la fel, vei fi mestecat pana la epuizare si apoi scuipat in strada.
Treci masina de tocat nervi, fiule

Ce poti tu sa faci ? Sa decizi daca ramai sincer cu tine si cei din jur sau poti incerca sa te minti si pe tine si pe cei din jur. Ok, nu stiu sa fac chestiunea X dar domnule manager, sunt un tip ambitios dornic sa invete mai multe si voi face tot ce imi sta in putinta. Pe un ton hotarat, la limita dintre calm si nervos. Nu trebuie nici sa pari o gorila ce vrea sa rupa gratiile custii, dar nici un alergator timid dupa 10 km de alergari. Concluzia, scoate sosetele din gura cand vorbesti cu cineva. Fi sincer, pentru ca adevarul iese intotdeauna la iveala.

Toti avem defecte. Identificarea lor este un prim pas catre distrugerea lor. Cei mai buni sfetnici raman strainii si daca mai mult de 2-3 persoane iti spun ca ai o problema, nu inseamna ca tu esti ok si lumea din jurul tau este nebuna.

Romania este in situatia actuala pentru ca indivizi "cu papagal" ocupa locuri cheie, in timp ce indivizi apti, sunt prea timorati si speriati sa lupte pentru ceva. Se produce o inversare de pozitii. Tupeul si gargara raman la loc de cinste in interviurile nationale. Daca te intrebi de ce totul merge ca naiba, problema incepe de aici.

Pomanagii electorali, se mint singuri si sunt pacaliti la randul lor de sistem

Mi-aduc aminte cum de la unele interviuri am plecat usor dezamagit de capacitatea responsabilului de resurse umane. Aceiasi placa veche pe care o poti demonta cu cateva replici. "De ce vrei sa lucrezi pentru noi ?" Wow, esti prima persoana care ma intreaba asta ... nu. Impreuna cu alte 20 de intrebari ce le gasesti cu un simplu click pe Google. Desigur, nu poti raspunde, sunt aici pentru ca mor de foame si as lucra oriunde inclusiv la voi. Dar poti fi si sincer. Poti scoate in fata punctele forte si le poti ironiza usor pe cele slabe.

Recomandarea mea este in primul rand sa nu fi prost.

Fi sincer in primul rand cu tine, bun cu cei din jur si inteligent cu cei ce iti vor raul. Fi curajos cu toti. Esti cineva ce primeste putin cu privirea in sus sau mult cu privirea in pamant ?

Romania 2009. Lipsa totala de curaj.

joi, 12 noiembrie 2009

Ar trebui

... sa port o masca prin metrou ?

Deja devine ridicol subiectul. Oare ziarele care in lipsa stirilor despre nu stiu ce "pitzipoanca publica" si hartia igienica cu cristale Swarovski cumparata de ea in Insulele de Diamant, nu ar trebui trase la raspundere pentru promovarea unei stari de discomfort la adresa populatiei ?

Care poate fi diferenta intre un subiect tratat in limite normale si unul din care se stoarce si ultima picatura de seva ? Probabil curand vom avea posibilitatea sa achizitionam containere spatiale cu ajutorul carora ne vom putea caza pe Marte, departe de virusii planetei mama.

Amuzant este ca desi suntem intoxicati cu astfel de stiri, romanul face desigur ce stie mai bine, ramane indiferent ... salta din umeri si ofteaza "lasa Vasile, trecem noi si peste asta".

Interiorul unui roman de varsta medie. Batran si impacat cu soarta.

Astfel, nu de multe ori in drumurile cu metroul, observ specimene ce nu au nici o treaba cu bunul simt. Nu va ganditi la tineri rebeli, rromi sau zugravi care pleaca de la munca in tinuta stropita de vopseaua de peste zi. Nu, ne referim la domni si doamne majoritatea trecuti de prima varsta.

Tusesc cu gura larg deschisa ca niste soprane, horcaie de parca sunt singuri in dormitor, stranuta generos cu mainile oriunde numai la gura nu. Zilele trecute un domn la vreo 50 de ani, cu un diplomat in mana trecea pe peron tusind de parca avea un pai in cerul gurii. Am crezut ca este un extraterestru ce incearca sa ne transmita ceva. Da, este de pe planeta Nesimtirii venit cu nava spatiala "7 Ani de acasa lipsa".

Cateva sfaturi pentru acesti martalogi care ne impart generosi virusi:

- tineti virusii tai pentru tine in gura matii de nesimtit!
- pune mana la gura cand stranuti ca doar nu o ti in fund tot restul zilei si te deranjeaza mirosul
- ia-ti un pachet de servetele, costa 1-2 RON, sau vreti sa va reduca statul 50% si din pretul astora ?
- unde naiba va duceti la 7-8-9 dimineata ? noi mergem la job, voi unde naiba mergeti ca majoritatea abia va taraiti picioarele!

Am suparat cativa. Ups! ... Derbedeul naibii!

Romanii au imunitatea scazuta. In fiecare zi ma minunez cati oameni au nasul inrosit si sufla puternic in batiste. Culmea este ca majoritatea stau infofoliti de cum vine primul fior de frig, nu ies nicaieri, la birou lor temperatura concureaza cu o jungla tropicala si activitati in aer liber nu au.

Sistemul lor imunitar probabil urla de durere. Pai, continua sa mananci covrigei toata ziua.

Da, cred ca trebuie sa port si eu o masca.

PS-cand o sa vezi urmatorul individ impartind germeni prin sistemul de transport in comun, du-te la el, zambeste-i frumos si spune-i:

"... Nu va suparati, nu ati dori sa stranutati putin si in propriul anus ? Este singurul loc unde nu ati raspandit virusi ai gripei si racelii. Ah, scuze ... aveti deja in comun ceva cu fundul Dvs. ... amandoi sunteti de cacat!"

joi, 5 noiembrie 2009

KO de la KFC


"KFC Cotroceni, cel mai recent restaurant de tip fast-food deschis de US Food Network, compania care opereaza reteaua, a avut vanzari de circa 56.000 de euro (240.000 de lei) in primele patru zile de la deschiderea AFI Palace Cotroceni din Capitala, acesta fiind cel mai mare rulaj pe care l-a inregistrat o unitate KFC din Romania pana acum."

Sursa Ziarul Financiar.

Probabil obositi de plimbarile lungi facute cu buzunarele goale prin magazine, pe oameni i-a cuprins o foame proportioanala cu dimensiunile noului mall.

Pui ingrasati chimic la lumina becului, inghesuiti mai ceva ca o familie de emigranti mexicani intr-un apartament din California, prajiti intr-un ulei cu care poate functiona lejer si un motor de masina totul cu o garnitura de cartofi "naturali" care judecand dupa lungimea paiului concureaza cu succes in fata pepenilor.

Pofta buna!

Super Mega Crap

Cine spune ca atunci cand vrei sa umpli o masa trebuie sa golesti un portofel ?

Ok, nu trebuie sa golesti un portofel sa umpli o masa insa eu ma intreb mai degraba daca as prefera sa o umplu cu celebra "Sunca de Praga". Hai sa va spun care este treaba cu sunca asta si cu alte mezeluri din clasa ei, de genul cremwusti, parizer, carnati, etc.

In primul rand procentul de carne macra este mediocru. Pe vremea cand lucram in productia de astfel de preparate testam nivelul acesteia taind o felie de sunca si analizand atent suprafata. Voi daca nu aveti o astfel de bucata in frigider, puteti da click pe poza de mai sus. Se observa cateva zone de un rosu mai inchis. Doamnelor si domnilor, aceia este carnea!

Restul, o emulsie speciala din sorici cu o textura asemanatoare unui cauciuc moale pe langa care se mai pun fulgi de gheta, apa, chimicale pentru gust de carne acestui amestec ce numai din animale nu provie, E-uri pentru termen de valabilitate respectiv viata lunga pe rafturile hipermarket-urilor pana la sosirea cumparatorilor naivi si lenesi, soia ca sa dai si ceva proteina continutului acesta de "carne chioara", sare sa inghita si mai multa apa si cresterea in greutate la cantar, etc.

Hai sa continuam, dragii mosului.


Cine spune ca un mic dejun sanatos trebuie sa fie scump ?

Oook, nu trebuie sa fie nici asta scump pentru a putea fi hranitor si optim pentru organismul nostru dar, da-ti-ai cu exemplul in cap domnule de la marketing!

Carbohidratele, pardon cerealele sunt depozite de carbohidrati. Adica exact ce nu are nevoie un sedentar, cum prea multi sunt printre noi. Cerealele cu lapte dulce, mi se par o masa prea saraca. Digerate mai rapid, starea de foame apare relativ repede dupa consumul lor, suna cunoscut ? Desigur, mai avem nevoie si de carboooo (iarba) dar mai bine ne orientam catre alte surse, cum ar fi cele din legume.

Laptele este ieftin, pentru ca este facut in mare parte din lapte praf si cu multa apa sa iasa producatia cat mai mare. Termenul ala de valabilitate celebru, in urma "tratamentului UHT" chiar doua-trei luni in soare, nu are nici o legatura cu pasteurizarea. Daca omori microbii dintr-un produs nu ii extinzi perioada de valabilitate intr-un mod spectaculos. Traiasca magia E-urilor. Laptele este bun in prima parte a vietii si consumat temperat pe parcusul ei (imi place ultima parte din fraza, ca doar nu o sa consumam si dupa ce murim nu ?)

Este alimentul ce ne face prezentarea cu viata de pe pamant. Sa ne imaginam o introducere "Bebelus, el este laptele ... Lapte, el este bebelus". Orientarea sa se faca mai bine catre produsele din zona rurala si doar de genul lapte batut, sana, chefir, smantana, unt. Fara "pulpe" din fruct in ele. Forma clasica acra la care multi stramba din nas. Mancarurile ce ne fac mai mult bine au in multe cazuri gust mai neplacut si desigur invers in cazul mancarurilor pacatoase.


Cine spune ca atunci gand gatesti pentru doua persone trebuie sa platesti dublu ?
Nimeni, dar daca abuzezi de pizza o sa arati dublu


Cine spune ca ca o intalnire cu prietenii trebuie sa coste cat o iesire la mall ?
Ca cand a spus cineva asta manca caca, nu ?

Sursa. Acest articol nu este un atac la adresa lor (toti trebuie sa ne castigam existenta cumva) ci al industriei care ne pune pe masa astfel de produse.

marți, 3 noiembrie 2009

Dulce, dar scump ?

In lupta aproape zilnica pe care o port cu grafice, stiri si cotatii, am observat de ceva timp o miscare interesanta.

Ce observati in acest grafic, este pretul zaharului. Nu trebuie sa fi un profesionist sa iti dai seama ca este in plina ascensiune. Evolutia respectiva prezinta pretul in centi americani al kilogramului de zahar.

Alimentarea acestor cresteri poate avea loc din unele motive cum ar putea fi:

- conditiile meteo dificile din ultimii ani
- probleme cu recoltele
- cererea din ce in ce mai mare
- fuga investitorilor de pe pietele de actiuni.

In crestere, since 1960

Vesti indiferente pentru "minoritari" si cam proaste pentru "majoritari". In mod normal pretul dulciurilor ar trebui sa creasca, logic.Nu fi trist, vor gasi un inlocuitor ieftin si pentru zahar

Vreti o recomandare ? Investiti in zahar!

luni, 2 noiembrie 2009

Poiana pustie

Un weekend in Poiana Brasov, sau mai bine zis pe cat posibil in afara ei.

Am plecat de Vineri dimineata, cu o masina ce tremura din toate incheieturile posibile. Bordul maraia nervos, precum un caine de paza trezit de zgomotele ciudate din preajma lui. Cauciucurile prezinta fisuri. Transmit un gand bun catre fortele pozitive din lumea asta si le rog sa ne duca pana la destinatie intregi. Deja ma imaginam pe marginea drumului schimband cauciucuri sau stingand un motor in flacari.

Vremea posomorata nu reuseste sa calmeze starea noastra pozitiva. Las in spate biroul, internetul si stresul cotidian. Cei de la meteo ne anunta de lapovita in zona respectiva, drept dovada raman doar cu o pereche de incaltari sport, oarecum impacat cu gandul ca vor fi cateva zile de activitati statice si plimbari usoare. Micul meu ghiozdan, incarcat cu cele strict necesare isi face cuminte loc printre alte cateva bagaje. Masina este aproape plina desi nu avem decat un ghiozdan si doua genti de voiaj si trebuie sa facem provizii pentru inca aproximativ ... 40 de persoane.

Ajunsi in hipermarket-ul de la marginea Brasovului, agat doua carucioare mari si incepem usor si sigur sa le burdusim. Curand apelam la treilea ca in cele din urma la casa de marcare, sa mai luam unul. Fac ture de la un carucior la altul impingand cu putere. Sunt burdusite de hrana, bautura, ustensile si alte lucruri necesare pentru traiul unei intregi echipe de colegi.

Patru carucioare de talie mare produc un soc operatoarei de la casa

Si pentru ca in masina noastra nu incape, apelam la un taxi. Omul se arata super de treaba si isi burduseste "golanul" cu povara noastra, urmandu-ne constiincios catre Poiana. Ambele masini trag greu si urca apasat ingreunate de provizii. Ajungem la destinatie. Aerul mult mai curat decat in capitala isi face loc cu tupeu in plamanii mei. Organismul meu deja se rasfata. Sunt singurul mascul din zona si mi se pare normal sa particip activ la descarcare. Rand pe rand pungile albe se aranjeaza in imensa bucatarie si in camera frigorifica de langa ea. Curand ajung si ceilalti, incepe distractia.Se mananca in continuu, se bea in acelasi ritm. Ma uit in jurul meu, nu prea am optiuni. Gratar din carne de pui si porc, salata de rosii cu branza rasa pe deasupra.

Radem, glumim, dansam, se joaca mima, Wii, poker si alte jocuri de societate. Ma prinde o ora destul de tarzie pentru mine si in ciuda faptului ca dorm doar cateva ore, cred ca din cauza aerului puternic, ma trezesc super odihnit. Vremea tine cu noi. Weather forecast, up yours! Facem o mica echipa si pornim la plimbare pe munte. Un traseu de 2-3 ore pana la cabana Postavarul. Pentru mine floare la ureche, si impart generos sfaturi in stanga si dreapta. A nins putin, probabil cu o noapte doua inainte de sosirea noastra. Zapada s-a asezat timid si nu pune probleme decat catorva, incepatori in tainele plimbarilor pe munte. Ajungem la cabana in cele din urma, si incep sa curga comenzile, ceaiuri, fripturi, placinte, fiecare dupa preferinte. Cu gandul la intunericul ce sta sa vina, parasim cabana. Servicii si calitate germana. Recomand asadar Cabana Postavarul.

Ajungem inapoi in Poiana, intunericul ne prinde si el din urma. Sambata seara. Pustiu. Cateva cupluri si prea putine lumini aprinse prin hoteluri si restaurante. Sa fie criza de vina ? Nu stiu. Prefer sa cred ca este nesimtirea si preturile absurde ce se practica in turismul romanesc. Motive ai destule ca odata pasit pe acolo sa nu mai treci, mai ales cand prinzi gustul iesirilor in afara. Noroc ca toata distractia asta a fost platita de firma. Revenim in micul hotel. Un dus rapid si fug in bucatarie sa mananc ceva, intrucat la cabana nu am mancat nimic, am gustat doar un ceai. Nu imi place sa mananc pana nu termin traseul in ziua respectiva, cel mult o gustare usoara gen baton proteic, banane, etc.

Se reiau activitatile din seara precedenta, mancare pentru mine, mancare si alcool pentru altii. Dansam, radem si vorbim pana aproape de zori. Dupa doua nopti ma simt burdusit. Am mancat foarte mult gratar si ma resimt usor in special datorita consumului cam mare de carne. Saptamana asta intru la recuperare. O sa beau multa apa plata sa mai curat din urmele festinului si voi pune accent pe hrana usoara si cat mai multe vegetale.

M-am simtit foarte bine, era nevoie si este mereu. Putina distractie alaturi de prieteni. Totusi, cam prea multa mancare. Parca ma simt deranjat sa vad caserole intregi de carne si apoi fripturi mancate putin si aruncate. As prefera sa vad mai degraba bauturi alcoolice. Chiar pe drum am trecut pe langa un camion folosit in transportul animalelor catre abator. Nu-mi face deloc placere imaginea, stiu ca sunt unele lucruri necesare insa raman la ideea ca trebuie sa pastram un echilibru de bun simt. Ne putem hrani si altfel. Din ce in ce mai mult simt ca ne batem joc de mancare si devine un subiect destul de marunt. Este pe toate drumurile, deci ne permitem sa ne batem joc de ea. Concluzille exprimate mai bine pe subiectul asta le am intr-un post mai vechi.

Inceput de iarna

Antrenament diseara.
Forta si fier.
Sunt gata sa transpir.

luni, 26 octombrie 2009

Lemnul si eu


Sunt pus pe schimbari majore in camera mea. Dupa o zi intreaga prin trafic si armate intregi de indivizi porniti in goana cumparaturilor, intre asta si asta, am ales prima varianta. Nu stiu de ce imi place mirosul de lemn proaspat. Poate ca are legatura cu vacantele de iarna ale copilariei, cand bunicii ne incalzeau camera cu lemne in soba sau cu mirosul padurilor de munte unde incerc sa las urmele pasilor mei de fiecare data cand am ocazia.Ma uit putin mirat la cutiile din caruciorul pentru cumparaturi. Ma uit la produsele finite expuse si apoi din nou la cutiile respective. Formula pare simpla. Din X+Z obtine Y.

"Despre mine ce sa spun, ce cuvinte sa adun, ca in adevarul lor sa crezi"

Cum experienta tamplariei este destul de straina cu mine, nu a ramas decat sa ma bazez pe un simt adormit care probabil cand am sa pun mana pe surubelnita, se va trezi. Imi aduc aminte de o faza clasica din filmele de comedie, in care bunicul meu m-a invatat cum sa bat cuiul in lemn. Desigur ca la prima lovitura i-am tras una peste deget, si acum imi aduc aminte cum bunica ii infasura degetul ce aproape ca isi dublase marimea.

"Stiu cu frunezele vorbi, si cu stelele tarzii, intr-un fel pe care tu nu-l stii"

Eu contra lemnului. Totusi, produsele sunt foarte usor si placut de asamblat. Sunt si un tip calm, inarmat cu multa rabdare. De bucuria montarii canapelei extensibile si a cutiei de sub ea m-a privat "cel batran" pe cand eu eram captiv in programul de lucru. Sta cuminte intr-un colt al camerei. Ne studiem reciproc. Simt fata de ea un sentiment de genul celui cand iti cumperi un animal de companie. Ne tatonam reciproc. Sau mai bine zis, ma simt ca intr-o casnicie aranjata din care stiu ca nu prea mai pot sa ies. Deci ok, stiu ca trebuie sa am o relatie cu ea si spre binele nostru reciproc trebuie sa ne intelegem bine. Gandesc atat de pozitiv si nici nu indraznesc astfel incat pana acum nu i-am gasit vreun defect sau discomfort. Si totusi nu a venit gratis.

"Stiu din sunete sa fac, o gradina si un lac si un curcubeu inmiresmat"

Aleg dintre cele doua cutii pe cea pentru micutul dulap cu trei sertare. Asta ar trebui sa vina langa biroul pentru calculator, ce zace in cealalta cutie si ce va trebui sa inlocuiasca biroul actual, mult prea mare si pe alocuri inutil. Desfac cutia de parca era cadou din partea unei matusi si asez piesele din lemn pe jos. Ma uit confuz la ele si nu prea inteleg cum o sa iasa din chestia aia lemnoasa un dulap in care eu sa asez cele necesare. Studiez atent pliantul cu instructiuni, de parca sunt gata sa asamblez o masina a timpului a naibii de complicata. Si incep, asamblez, insurubez, trag ciocane in lemn si usor usor bestia prinde contur.

Nu de putine ori am o reactie de genul "Aaaa deci asa se face!" cand imi dau seama ca piesele intra ca la carte daca respecti corect instructiunile. Asez si ultimele placi de lemn si Voila! este gata. Hmm, ceva nu este in regula. Partile de sus, respectiv de jos, nu sunt egale. Adica in timp ce o portiune este putin expusa cealalta este insuficienta. Asa arata in prezentarea finala ?

Nu, nu asa arata!

Ma gandesc ca probabil am asamblat ceva invers. Si ma apuc si scot din nou partile respective, desurubez, trag de ele si tot asa. Inversez pozitia. Evrika! Arata perfect. Ma las pe spate multumit. Am salvat omenirea, am traversat un batranel strada, am salvat un catel din apele involburate ale viituri. Dap, am montat un dulap. Sunt barbat.

"Din tacerea lumii pot culege armonii, intr-un mod pe care tu nu-l stii"

Din cauza lipsei de timp, cedez pentru ziua urmatoare placerea de a monta biroul. Reiau procesul. De data asta, am ceva experienta (oh frate!) asa ca deja stiu putin mai mult ce fac. M-am obisnuit cu stilul de aranjare a pieselor si deja parca merge mai repede. Treptat si biroul incepe sa capete forma. Este mult mai mic decat ce am acum, dar acopera perfect ce vreau. Cat mai putine lucruri in dormitor. Vreau spatiu, vreau aerisire ... vreau doar strictul necesar. Termin si biroul, si asez langa el dulapul. Ma uit satisfacut la ele, precum un inginer german ce tocmai a proiectat un nou motor ce va revolutiona industria. Miros a lemn pe maini. Mainile mele care atunci cand nu miros a nimic, miros a fier de pe gantere, bari si discuri, miros acum a lemn.

"Casa mea e un cantec cu acorduri ample, e o calda melodie casa mea, eu sunt sufletul din ea, ea e insasi viata mea, viata mea cu tot cei bun in ea"

Ce am invatat din asta:
- sunt lucruri simple pe care le poti face singur (catre prieteni: I made this!)
- satisfactia unui lucru facut de mana ta (Daca vrei sa faci ceva fa cu mana ta)
- cunosti si apreciezi mai mult lucrul respectiv (ah da, la sertarul ala am avut ceva probleme)
- timpul trece usor, mintea lucreaza placut (hei, uite-te la ceas este deja ora X)
- cred ca este o activitate amuzanta si recreativa pentru cupluri (vreo fata interesata de lucrul cu lemn ?)

"Daca vrei sa ma gasesti, nu-mi trimite mii de vesti, prin mesageri indepartati"

vineri, 23 octombrie 2009

Saga continua

Zilele vin si trec, afisele de la metrou cu un continut explicit la fel.

In episodul de astazi:


Dialog:

Sandel (7 ani): Mami, mami, ce face nenea ala de pe afis ?
Mama: Nu face nimic Sandel, poarta pe cap un instrument de tortura sofisticat, ce are menirea sa il ucida in cele mai groaznice chinuri daca nefericitul nu gaseste solutia de iesire din el.
Sandel: Mami, mi-e cam frica!
Mama: Nu-i nimic Sandel, stie mama un psiholog bun.

Multumim CNA si celor care sprijina promovarea cenzurii in locurile publice dar o inhiba pe cea de pe radio-tv.

CNA, un pisoi inocent cu gheare mici, ce doarme leganat de banii nostrii

Weekend placut!

joi, 22 octombrie 2009

Nuduri pe piatra

Ne concentram doar pe partea artistica, ok ?


Trebuie sa recunosc, nu mi-a trecut niciodata prin gand cataratul la modul acesta


O calatorie la inceputurile lumii


Nasterea Evei ?


Drumul catre suprafata