Nimic, doar saci

Din natura in natura

Repeta repede dupa mine: "Șase sași în șase saci"...

Este o zi placuta, din acelea cand nici caldura si nici frigul nu par sa te deranjeze, de parca au ales sa te ignore si isi vad in continuare de regiunile lor. Dupa ploaia ce ne-a scuturat putin in noaptea trecuta, nori razleti se mai joaca inca pe cer precum niste copii ramasi in urma furtuni, ce se zbenguie acum in goana dupa marele nor ce de acum este undeva departe in orizonturi. Poti simti umiditatea in aer si rezonanta usor innabusita dintre pamantul cald si aerul rece. Imi place senzatia de frig dupa caldura, dar nu ma impac prea bine cu cea de caldura urmata de frig.

Cainele se agita jucaus pe langa mine, cere atentie si imi dau seama usor ca vrea sa il duc in locul din spatele curtii unde se simte cel mai bine, si sa ii arunc cat pot de departe betele pe care mi le aduce alergand ca apoi sa mi le arunce la picioare pentru o noua runda. In modulul din apropiere sunt vreo 80 de saci de compost uzat, de care trebuie sa scap cat mai repede posibil pentru ca in general sunt un om caruia i se aseaza pe cap anumite treburi neterminate si pana nu le da gata, acestea il pistoneaza in cap sacaitor. Este timpul sa ma apuc de treaba.

Ok, sunt si exceptii ... multe

De la modul pana la gardul in spatele caruia trebuiesc depusi sacii, sunt aproximativ 30 metri, iar de acolo o duba trebuie sa ii incarce pentru a fi dusi mai departe la groapa de gunoi. Imi aduc aminte o vorba din batrani ce spune ca daca vrei sa faci ceva mai bine faci cu mana ta, si ma apuc de treaba. Din incaperea aceia mare arunc rand pe rand sacii undeva in apropierea usii ce duce catre gardul cu pricina.

Incet si sigur o structura ce aduce cu o piramida anemica se formeaza din sacii aceia de plastic. Cantitativ as spune ca au undeva la 15 kilograme fiecare. Asezati pe mai multe randuri, cuprinzand doua etaje mici, isi asteapta cuminti randul. Ii salt cu miscari rapide si ii arunc pe umar, exact ca un salahor din constructii incercand sa-mi aduc aminte tehnica din trecutul meu muncitoresc.

Din cand in cand cainele ma priveste cuminte din pragul incaperii de parca aproba faptul ca sunt ocupat si ma verifica din cand in cand timp in care ii mai arunc cate un bat ca sa nu se plictiseasca. Ma uit multumit la gramada de saci ce s-a format, ma uit la cer si observ ca este in continuare innorat iar soarele aproape a disparut de pe cer. Asta mi-ar lipsi acum, o ploaie.

Incep sa apuc cate doi saci si pasesc hotarat catre gard. Are aproximativ doi metri si este inconjurat de pomi fructiferi. Las sacii din mana, apuc doar unul si il arunc cu putere peste gard. Se loveste de pamant intr-un "buf" sec. Urmeaza celalalt. Ma intorc inapoi la gramada si apuc urmatorii doi saci. Si tot asa. Curand simt o batatura la picior si imi dau seama ca cizmele de ferma, din cauciuc brut, nu sunt deloc prietenoase unei piei de orasean. Ma gandesc cateva secunde si le dau jos din picioare. Raman descult.

Reiau fluxul. Saci, gard, aruncare, inapoi si tot asa. Curand iarba ce traverseaza drumul meu incepe sa cedeze si lasa loc unei poteci murdare, datorita noroiului ce se agata lipicios de picioarele mele. Curand murdaria se urca pe mine si ma pateaza precum un virus ce ataca organismul gazda. Pantalonii sunt murdari, tricoul la fel, iar antebratele si palmele sunt acoperite de noroi uscat. Pamantul ud imi iese printre degetele de la picioare, dar este atat de cald si de placut lucrul asta in aer liber incat nu ma deranjeaza catusi de putin.

La un moment dat soarele ma surprinde placut facandu-si carare printre nori. O surpriza placuta intradevar. Pastrez acelasi ritm si as putea spune ca chiar sunt motivat sa duc treaba pana la capat, acum ca soarele s-a gandit sa imi tina companie. Treptat gramada de saci din curte dispare, formand o alta noua dincolo de gard. Arunc cate un sac nervos si chiar imi place sa scot un sunet usor cand fortez sa arunc dincolo de gard, un fel de "hei-rup" habarnist.

O alta piramida. Mult mai mare, reusita si celebra.

Ma simt ca dupa un atrenament la sala, pompat si respirand puternic. Hainele arata de parca m-am tavalit in noroi luptand pentru viata mea, dar sentimentul de treaba terminata ma alimenteaza placut precum un pahar cu apa racoritoare dupa un drum lung pe jos. Nu stiu cat a durat, dar a fost o dupa-amiaza placuta. Uneori simt nevoia sa fac miscare in aer liber si atunci profit de orice trebusoara se iveste in cale, sau daca sunt in mediul urban, parasesc sala si ma indrept catre un parc sau catre curtea scolii sportive din zona mea, unde incerc sa scap de senzatia de hamster inchis atat la birou cat si acasa.

Exercitiile sau munca usoara in natura stimuleaza organismele plapande, oxigeneaza creierul si intr-o masura oarecare chiar relaxeaza. Desigur, munca in echipa extinde relatiile dintre oameni cand fundalurile sunt pozitive si chiar functioneaza precum o sudura intre doua materiale cu o compozitie preponderent asemanatoare. Ziua s-a scurs usor, precum noroiul de pe pielea mea sub actiunea apei turnata dintr-o cana mare.

Mai incercam odata ? "Șase sași în șase saci"...