Instinct purtat de vant

"Prepare for unforeseen consequences" G-Man (Half Life)

Am incercat sa adorm in cursul dupa-amiezii de ieri. Timpul liber din ultima perioada imi ingaduie sa incerc lucruri pe care in mod normal nu prea mi le mai puteam permite in cursul saptamanii. Inca de mic copil nu prea am fost obisnuit cu somnul asta din cursul zilei si imi aduc aminte dezamagirea cand parintii multor prieteni de maidan imi spuneau ca al lor copil nu poate sa iasa momentan la joaca, pentru ca doarme.

Vantul puternic de afara imi juca feste de parca vroia sa ma tina in continuare departe de tabietul asta strain mie. Crengile se balansau usor dar hotarate si odata patrunsa mica adiere din camera mea parca se stingea dezamagita ca nu are ce ravasii in scurta-i existenta. Nu de putine ori am senzatia ca natura incearca sa comunice cu mine. Daca vara anului trecut ploaia incerca sa imi transmita ceva, de la un timp simt ca dansez cu vantul. Senzatia de vant imi apare cand sunt in calea unei forte ce se deplaseaza dintr-un punct catre altul, pe o directie oarecare.

Vantul ne poarta in diferite destinatii sau uneori cand stagnam, aduce pe umerii lui elemente ale acestora. Sunt pe marginea unei stanci inalte, poate mai inalte decat toate pe care am pus piciorul vreodata. Spre deosebire de celelalte momente acum parca sunt mult mai lucid. Fara vise, fara planuri, fara sentimente. Nimic. Doar instinct. Instinctul este o proprietate pe care antrenata corespunzator, se poate transforma intr-o veritabila arma. Cadoul naturii pentru vietuitoarele din cadrul ei. Proprietate ce are la origine insasi supravietuirea.

Momentumul pe langa faptul ca este marcat de un calm absolut, parca si gandurile mele sunt inactivate temporar. Ma simt un om pregatit pentru ce va sa vina, asteptand ca la orizont sa isi faca contur ceva, un viitor bland sau dur nu se poate rezuma in cele din urma decat la o provocare. Nu ma gandesc cat de mare sau cat de mic va fi fenomenul ce urmeaza si daca voi putea vreodata sa ii tin piept sau nu, voi rezuma totul la supravietuire. Am sa dau tot ce am mai bun din mine si nu voi da socoteala decat consecintelor ce vor rezulta ca urmare a unui cuantum de actiuni generat de mine.

Indiferent de mediu si conditii trebuie sa imi reamintesc neincetat ca pot obtine mai mult si cred ca nu este un dusman mai puternic al evolutiei si al situatiei omului in general decat resemnarea. Traim zilele mondiale ale resemnarii de pe urma carora profita adevarati lupi ai sistemului. Suntem indemnati sa ne resemnam, politic, social dar mai ales uman, aproape continuu.

In opinia mea sistemul al carui varf dicteaza supusilor resemnarea este compromis de la bun inceput. Este o confirmare ca cei din zona alfa, au devenit constienti de incapacitatea lor de administrare si incearca sa o mascheze treptat printr-un mesaj puternic in care oamenii ajung sa creada cu tarie, inactivand acele instincte de supravietuire pe care multi dintre ei le poseda mai mult decat pot crede vreodata. Atata timp cat scopul omului este sa duca o existenta superioara, acei lideri care indeamna la resemnare ar trebui in opinia mea marginalizati. Si asta pentru ca traim intr-un secol in care pedepsele, in cazul in care se aplica sau nu, sunt mult prea marunte.

Cum as putea vreodata sa spun ca asta este tot ce pot sa fac, cand simt ca nu am atins inca apogeul ?

Si de parca alinierea planetelor nu ar fi destul de nefavorabila, tocmai aceasta resemnare genereaza sentimente de frica si ura. Frica se manifesta de la nivelul umarului in sus, in timp ce ura de la acest nivel in jos. Este un fenomen pe care imi permit sa il numesc "frica de superior" si sub austeritatea caruia omul nu indrazneste sa spere la mai mult, sau sa infrunte indivizi in fata carora pe anumite laturi se simte inferior. In schimb toata frica aceasta depozitata, rabufneste in oamenii ce ii par slabi din jurul sau. Pe prieteni sau chiar pe membri ai familiei fata de care stiu ca sunt scutiti de un risc emotional sau material. Am speranta ca prea putini sa se recunoasca a fi contaminati cu virusul asta.

Toti avem o asigurare, multi nu constientizeaza asta.
Si totusi, de ce urcam atat de putini dintre noi ?

Nu mai este nevoie sa inchid ochii cand sar. Si nu ma intereseaza daca am sa-mi frang vreun os cand ating pamantul. Oasele rupte desi nu pot fi vreodata vindecate complet, iti pot permite totusi sa mai faci si alte salturi. Vreau sa vad mai bine lucrurile catre care ma indrept cu o viteza ametitoare. De data aceasta fara ganduri, fara planuri, fara sentimente. Doar instinct, curaj si optimism.

Si numai gandul ca am curajul sa sar, ma va pregati pentru orice consecinta.