Programul meu la birou s-a terminat, inchid calculatorul si arunc o privire pe fereastra. Destul de intuneric pentru partea asta a zilei, nori buclucasi se plimba pe deasupra Bucurestiului.
Un pic mai devreme si-au scuturat povara pe strazile din jurul meu, racorind pentru o leaca pamantul fierbinte, precum o gura de apa dupa un drum prafuit. Dar acum, strazile s-au inseninat putin si soarele isi reface simtita prezenta, nu si-a incheiat inca socotelile cu ziua de astazi.
Intru pe usa si asez hainele de birou la locul lor, le aranjez atent de parca maine le-ar purta din nou. Normal, oamenii spun ca ma prind bine, dar nu pot sa zic ca ma simt prea confortabil in ele. Am fost intotdeauna un simplist si daca haina il face pe om, poate ca de multe ori eu am incercat sa fac haina.
Pantaloni "trei sferturi", incaltaminte sport, o geaca subtire de ploaie si credinciosul meu rucsac cu o singura banda, diagonala. Ma concentrez pentru o clipa, incercand in cateva secunde sa arunc din mine tot stresul cotidian, aceasta plaga infectioasa generata de sistemul in care ne purtam vietile. Ploaia parca ma astepta afara, caci nu apuc sa fac cativa pasi si incepe sa cada usor, de parca norii aruncau cu apa in mine, drept tinta.
Pe masura ce ritmul ei creste si viteza mea de deplasare face la fel. Spargatorii de mituri au constatat ca deplasarea cu viteza prin ploaie, te face si mai ud. Asa o fi. De data asta iau autobuzul o statie, caci in momentul cand am intrat in statie, mastodontul de tabla pe roti de cauciuc isi face aparitia. Cobor la prima statie si reiau joaca prin ploaie. Pantalonii dau semne ca vor ceda curand teritoriul uscat cu generozitate. Intru in sala si cativa indivizi, neconstienti de ploaia de afara parca, se uita mirati intrebandu-se probabil de unde am gasit apa de pe mine.
Ma dezbrac, ocup vestiarul si intru in sala. Incepe incalzirea. Astazi voi lovi spatele. Tractiunile mele la piept, cele credincioase isi fac datoria. Las in urma patru serii a cate 10 repetari. Urmeaza helcometrul cu priza apropiata tot la piept, precum niste tractiuni clasice doar ca punand accentul pe spate. Putina cantitate de apa lasata de ploaie se evapora usor si lasa loc sudorii. Maieul meu incepe sa prezinte pete. Rezultatele se vad, sunt pe drumul cel bun. Urmeaza ramat cu gantera si inchei cu ramat cu bara. Ma decid sa atac tricepsul, parca nu mai aveam vlaga in biceps.
Tuna puternic, ma rupt de concentrarea din sala si observ cum ploaia prinde cote torentiale. "Ups! Am incurcat-o!" Dupa aproximativ o ora imi termin exercitiile. Respir usor greu, sunt transpirat din cauza condensului din sala, dar multumit de antrenamentul meu. Si ma gandesc ca m-am trezit destul de obosit astazi, l-am pacalit din nou, pe el, pe mine.
Gluga pe cap, tinuta pe mine, banda ghiozdanului isi face loc printre pectorali. Afara ploua torential. Parasesc sala cu pasi repezi, oameni postati in adaposturi se uita la mine si probabil se gandesc unde ma grabesc de nu mai pot astepta cateva minute sa treaca. Nu stiu unde ma grabesc.
Deja incep sa iau apa, adidasii dau primele semne, urmeaza pantalonii si geaca ce devine parca mai grea si lipita de mine, acum aproape ca sta mulata. Arat precum un calugar cu acele glugi pe cap, pasind rapid prin ploaie. Si ma izbeste un gand. Inca de mic copil mi-a placut ploaia. Sa ma plimb prin ea, sa innot cand afara ploua, sa stau pe fereastra sa o ascult cum canta...
Unde ma grabesc ? De ce ma grabesc ?
Picaturi de ploaie ma mangaia parca usor pe cap. Ma opresc si imi dau seama cat de mult imi place. Sunt singur in mijlocul strazii ploua torential si nu am nici o treaba. Incep sa zambesc usor. Ma uit in fata si peste tot curge apa. Aud parca un cantec frumos in departare. Prind curaj si merg usor adulmecand fiecare pas. Este o senzatie de libertate, sunt singur pe toata planeta. Chestia asta care indeparteaza oamenii si ii pune pe fuga in adaposturi, ma face fericit. Ma bucur ca i-am regasit semnalul.
Parca rasete de copii se aud in fundal, imi revine optimismul, parca simt ca traiesc, parca simt ca sunt o planta ce isi recastiga seva si prinde forma si marime. O aud pe ea cum ma striga si ii vad ochii albastrii sclipind de fericire undeva in spate, si imi continui drumul fericit. Am pentru cine sa fac asta si rasetul ei imi da putere, simt ca daca munti ar iesi in calea mea nu ar putea sa ma opreasca.
In statia de masina ma astepta parca soferul, ma urc in masina si observ cu coada ochiului oamenii care admira ciudat apa ce se scurge de peste tot de pe mine. Nu ma intereseaza, sunt mai linisit si mai fericit decat voi pentru ca eu acum simt ca traiesc. Trece statia, revin in ploaie precum o piesa de teatru ce continua in actul doi.
Nu ma grabesc, din masini lumea ma priveste, probabil neintelegand cum ma pot priva de confort. Parca merg de o vesnicie si totusi ajung langa bloc. Pe langa mine o tanara trece alergand, este uda leoarca si o privesc usor ironic ... "unde te grabesti?"
Pun piciorul in scara, apa se scurge pe cimentul patat. Adidasii mei scot sunete mofturoase la fiecare pas. Ma dezbrac, raman in boxeri care sunt partiali umezi si arunc totul in scara. Zambesc, ce experienta ... unde mi-am pus prosopul ? Suna telefonul.
Buna .... buna ... ce faci ? ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu