Despre durere,frica, sicrie si vise.

Intotdeauna am fost adepta ideii ca durerea se uita. Durere fizica, durere psihica, durere sufleteasca. Si chiar m-am bucurat, in limita a cat poate sa te bucure durerea… m-am bucurat de lectia pe care durerea m-a invatat-o la momentul respectiv.
Nu trebuie sa ne temem de durere, durerea se uita, lectia ramane, ramai un tu mai puternic, mai invatat si mai pregatit pentru dureri viitoare.
Ma bucura durerea pentru ca imi aduce aminte ca ceea ce am nu este vesnic si de nealterat, imi aduce aminte sa iubesc ce sunt si ce am, sa-mi continui drumul fara teama, sa ma perfectionez fara teama, sa uit de limitari, sa urc valul si sa ma las ghidata de el.

Ultimul set de geno, o durere intepatoare in cvadricepsi, simti parca ceva se rupe in ei, o ultima repetare si esti mai puternic.

Un alt fel de durere, cea pe care o simti cand iti depasesti limita de confort, cand iesi din micul sicriu pe care ti l-ai creat ca sa te protejeze, o durere placuta care iti aduce aminte ca esti viu, ca prin vene iti curge sange ca poti face tot ce ai visat, doar sa depasesti confortul, click, si esti déjà altul.

Deseori in ultima vreme ma surprind depasindu-mi limitele, sunt mult prea multe lucruri de care un om este capabil atunci cand este fortat de imprejurari exterioare. Putem prea multe dar ne autosedimentam intr-un invelis de prezervare, pacat… o sa ajungem la un moment dat sa realizam ca am facut prea putine, prea mult nu am trait, prea mult ne-am protejat, ne-am furat prea multe de la viata.

Ne gasim scuze ca sa nu fim activi, sa stam tolaniti intr-un fotoliu, in fata unui televizor inutil, cu un castron cu mancare inutila, urmarim programe inutile, urmam acelasi ciclu oboist in fiecare zi, lipsiti de energie, de viata.

Nu simti ca ai ratat o zi din viata, nu simti ca pierzi momente si ca imbatranesti degeaba? Sunt prea multe lucruri pe care le ratezi ducand o viata de robot.
Suntem plini de scuze, plini de plangeri, vedem tot ce nu merge, sau merge prost, la altii deobicei, suntem frustrati, nu suntem apreciati, suferim cand altuia ii merge bine.

Tu ce ai facut azi, pentru visul tau de maine?
Totul tine de alegere, cine vrei sa fii, ce vrei sa obtii si ce faci pentru asta.
Trezeste-te ia metroul si priveste oamenii, cine vrei sa fii?
Unde vrei sa cobori?

Ti-e teama…nu? Ti-e frica sa te uiti in oglinda si sa fii sincer cu tine, dar odata ce o faci si stii unde te duci, devii de neoprit, frica dispare, ramane doar destinatia in minte, chiar daca drumul e intunecat si plin de balauri, chiar daca drumul e lung si plin de praguri, satisfactia ca l-ai parcurs e de neinchipuit, rezultatul e al tau.
Un celebru autor brazilian spunea ca “noaptea e o parte din zi” iar magia “o punte intre lumea vizibila si cea invizibila”.
Cam asta este diferenta de mentalitate intre oamenii care au succes si cei care nu au succes in ceea ce isi propun, indiferent de natura visului/scopului lor : magia de-a a face din noaptea o parte din zi.

Trezeste-te si fii prezent, invata de la soare, de la copaci, de la oameni, de la anotimpuri, invata de la vant, invata de la copii. Stii ca a venit primavara? Ai simtit mirosul de salcami si de tei, ai vazut pomi inmuguriti, frunze verzi pline de seva? Cand te-ai oprit ultima oara sa simti?
Cine esti? Unde te duci?