Infanterist

A trecut ceva timp de cand nu mai pusesem bocancul pe munte.

Am gasit perioada optima ca timp liber si am planificat rapid un eventual traseu. Am luat cu mine un prieten care nu prea a iesit in astfel de aventuri montane. Buletinul meteo anunta cod galben in apropierea zonei, nu ma intereseaza prea mult sincer, in afara de faptul ca sunt un tip optimist, consider ca am si un echipament care ma poate proteja impotriva apei si a vantului.
Mi-am instruit coechipierul si sfidand avertismentele am pornit la drum. In gara preturi pe masura vagonului, a distantei parcurse si a vitezei de deplasare. Pe masura ce ne apropiem de destinatie mi-au crescut banuielile initiale, va fi senin, vor fi si nori, cod galben inca nu. Consider ca al meu coechipier detine acum suficiente informatii pentru a face fata duratei traseului si a gradului de urcare. Tot ce mai conteaza acum este sa ii impun un ritm caruia sa ii faca fatza si cu timpul va capata din ce in ce mai multa experienta si conditie fizica.
Refuza sa ploua, imi pare chiar rau, imi place sa ma plimb prin munti pe timp de ploaie, am echipament care ma protejeaza si in plus iubesc conditiile vitrege, sunt nascut intr-un astfel de mediu. Coechipierul cere pauze mai des decat ii acord si mai reduse decat si-ar dori el, ii explic, daca stai prea mult pe langa faptul ca muschii tai vor "inlemni" risti sa te prinda noaptea pe drum, lucru cu care personal sunt impacat, detin frontala si am mers destul de mult noaptea prin padure, dar un incepator poate claca intr-o astfel de situatie si chiar vroiam sa terminam weekendul cu o amintire placuta. Ma simt precum profesorul meu, cand copil fiind ne ducea sa urcam pe munte, sunt responsabil si atent, am puterea sa conving oamenii in lucruri ce sunt 100% convins ca le-ar prinde/face bine. Este o mare satisfactie sa impingi oamenii catre activitati pe care ajung sa le aprecieze, am facut mult timp asta cu sala de forta si o fac de asemenea si pentru traseele montane.
Am o oarecare dezamagire cand explic cuiva detaliat startul unei activitati si observ ca abandoneaza pe drum, dar o astfel de energie este pentru unii oameni, inconsumabila. Am ajuns si la destinatie si este o incantare sa vezi satisfactia unui om care realizeaza ceva ce in urma cu ceva timp nici nu visa. Cabana destul de goala, ma bucur sa vad ca cel putin weekend-ul asta nu am parte de betivi care zdruncina linistea locului cu urletele lor, asa cum din pacate se intampla de prea multe ori. Privelistea este superba si simt cum verdele brazilor imi spala gandurile infectate de stresul cotidian, de asta am venit aici, sa scuip incarcatura virtuala din minte si sa ma alimentez cu aer proaspat. Deja simt cum se oxigeneaza creierul. O portie de mamaliga clasica cu branza proaspata, de ce nu ? Este cred principalul aliment pe care ne-am cladit istoria, asta ne-a atras si o porecla din partea vecinilor de la sud, aceeasi care ne-au rupt o parte din tara si pe care in 1877 i-am eliberat din robia otomana, dar este ceva clasic ca Romania sa fie scuipata in fata de tari pentru care soldatii nostri au platit cu viata. Asta este o alta poveste, cu alta ocazie.
Cineva spunea ca in natura organismul se adapteaza cel mai repede conditiilor la care il supui, poate de asta in 6 ore de urcat am baut aproximativ 0,5L de apa in timp ce coechipierul meu aproape triplu. Modul de abordare a traseului, cunostintele si usurinta cu care l-am strabatut l-au facut pe coechipier sa exclame: "Parca ai fi un adevarat infanterist!" Poate ca sunt, combin rezistenta cu disciplina si dobor distante, ating obiective, nu este usor, dar cu timpul iti vei crea un profil. Poate ca ai nevoie de un instructor care sa te impinga de la spate, dar adevaratul infanterist trebuie sa fie in interiorul tau.
Iesi din casa, tortureaza-ti corpul in natura si ai sa ramai uimit cat de odihnit vei fi urmatoarele zile, aici, in jungla de ciment.