luni, 16 februarie 2009

Evolutie?


Evolutie?
De unde venim si incotro ne indreptam?
De ce zgomot, de ce praf, de ce trafic…?
E viata noastra cea a unui fluture?
Ciclul e simplu vierme, cocon, fluture sau e invers?

Cand eram mici, era prea simplu.
Intrebarea: “da tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”
Avea raspuns instant
- Patinatoare, politista, ballerina…

Cat de simplu ne vindem visele…
Au mai trecut ani, eram jurnalista, scriitoare, actrita pe scenele teatrelor…radeam cu gura pana la urechi si eram alta la fiecare nou sezon.
Societatea , nevoia, nepasarea, renuntarea, REALISMUL, ne invata altceva, ne invata ca ce vrem nu e rentabil, ca visele nu tin familii, nu construiesc case, nu platesc rate. Ne mai invata ca trebuie sa muncim, sa platim taxe peste taxe, impozite peste impozite, aerul pe care il respiram, pamantul de sub casa, imitatia acea de apa potabila care curge la robinet. Ajungem sa platim impozit la impozit, pacat ca o voce ridicata nu schimba lumea.

Ne mai invata ca “ mama, numai cei cu diploma au salarii bune”. ..
Iti iei si diploma si din tanarul student gata sa rupa lumea in doua, te trezesti licentiatul realist, gata sa-si dea sufletul pentru compania multnationala care ti-a acordat sansa vietii. Ah da si ne pare atat de rau ca ziua are numai 24 de ore.

Si ce bine e cu diploma, nu tine de cald, repartitoarele de pe calorifer sunt inchise, facem econmie, e criza, sau e panica, sau e teatru, orice ar fi lasa gust amar si scaraba profunda.

Daca esti cu adevarat ambitios si ti-ai propus sa lucrezi intr-o banca, cu gandul ca in cativa ani ai sa ai o cariera stralucita…mai gandeste-te odata.
Salariul de entry level e jenant pana si pentru administratorul scarii de bloc in care locuiesti, iar timpul tau devine timpul lor, viata ta devine viata lor, casa ta, doar un hotel, masina ta, oricum e a lor pana in 2020. Dar mama ta poate spune mandra ca iubitul fiu lucreaza in banca, pacat de el ca are 35 de ani si nu-i insurat.

NU are timp, mama, 12 ore din zi le petrece in munti de metal si sticla, dar e fericit, e bancher. E atat de absorbit de ceea ce inseamna slujba, incat uita de vise, sperante, viata. Uita sa se opreasca intr-o zi de luni, sa zambeasca razelor de soare, sa inspire aer rece de primavara, sa admire o domnisoara frumoasa care trece strada. Uita de mama si surori.
“- ehh, mama, e ocupat baiatul meu, si sambata m-a sunat de la serviciu, mai avea ceva de rezolvat”
Si sambata…ajunge acasa dupa 16, se tranteste pe canapea si adoarme la un film prost.

Prieteni? Pff nu i-a mai intalnit de la absolvire, nici nu mai stie de ei, suntem in Martie, ah pe 12 februarie era ziua lui Felix…cel mai bun prieten…cel mai bun prieten?

Cat de usor ne vindem visele. Cat de usor cadem prada “vietii”. Ce visam se transforma in ce ne trebuie, strict, ce ne trebuie se transforma in ce vor ei sa vanda.

La stiri aflam despre tinere care mor de subnutritie pe birouri, in fata calculatoarelor, ASTA e viitorul?
Copii care se sinucid, parinti indurerati peste hotare, plecati la munca, pentru viitorul lor, al copiilor….o viata mai buna, creata de nevoi, nevoi create de minti destepte…sunt astea nevoile noastre…o casa, o masina, o vacanta pe an, in rest, intretinere, mancare, taxe la texe, impozite pe impozite.
Femei realizate la 40 de ani, pe holurile clinicilor de fertilizare, viseaza la viitor, un copil caruia, acum, ii pot oferi o viata, pacat ca viitoarea odrasla nu va apuca mai mult din viata parintilor.

Ma intristeaza viitorul, eu vreau sa ma fac actrita, cu toate astea diploma de pe perete e in economie, iar jobul e sports related.

Ca proaspat absolvent sunt in ceata, ma uit in stanga si in dreapta, ma intristez, dar tot sper, sper ca pasiunea mea se poate amesteca cu jobul, sper ca o sa-mi placa iar munca nu o sa fie o corvoada. Ma uit pe strazi, oameni care au uitat sa zambeasca, oameni in mijloace de transport cocosati si ridati, absorbiti de ganduri, banii de dat, vieti de cladit. In masini luate pe leasing, se duc in case luate pe rate, chiar si canapeaua pe care se aseaza epuizati mai are 3 luni si e a lor.

Daca ne uitam inapoi, oameni puternici, pesteri, ape care curg reci, copaci, animale salbatice. La ce-mi foloseste parfumul ala scump, masina aia care polueaza, casa aia construita la satira si platita la 5x valoarea reala?

Este asta evolutie? Din vierme in fluture, sau din fluture in vierme?

2 comentarii:

Crickx spunea...

Cred ca este important sa ne pastram speranta si capacitatea de a visa, chiar daca societatea vrea sa ne ingroape de vii.
Evolutia a constat in diversificarea metodelor de subjugare a individului, de decapitare a dorintelor, de mecanizare a sentimentelor in folosul unei anumite paturi sociale.
Intotdeauna m-am intrebat de ce platesc parintii mei taxe pe un pamant pe care l-au cumparat.

Felicitari pentru articolele scrise!

twinwings spunea...

Inca imi place sa cred ca oamenii sunt capabili sa-si faureasca singuri viata asa cum o vor, conteaza actiunea si planul.
Multumesc pentru comentariu si bine ai venit in Societatea Spartana!