Am avut posibilitatea sa pun mana pe un bilet de vacanta, destinatia litoralul romanesc. Sceptic si fara alte optiuni in viitorul apropiat am bifat planul si uite-ma in drum spre litoral, pe bancheta din spate a unui Grand Cherokee.
Ma bucur nespus de fiecare data cand am ocazia sa evadez din sistem si trebuie sa recunosc ca drumul de plecare catre ceva, este tare placut. Drumul curge lin, mastodontul de metal inghite km dupa km si cu putina dialog, lasam in spate si podul Saligny, Constanta si intram in zona statiunilor.
Anul trecut am fost placut impresionat de calitatea litoralului grecesc, si am revenit pe cel romanesc pregatit sa imi iau palmele traditionale, ce au ajuns sa ne caracterizeze serviciile. A fost o experienta placuta per ansamblu, aveam nevoie de putina odihna si mai ales sa imi adun gandurile si sa caut in sinea mea niste raspunsuri interioare. Ma simt in fata unor alegeri responsabile, care ma vor contura ca individ in urmatoarea perioada, cred ca trec printr-un nou ciclu de maturizare si cunoastere de sine. Barbatul din mine se contureaza.
Mese la ore fixe, trei la numar, indestulate. Nu am prea mai avut restrictii, am lasat organismul sa primeasca alimente in cantitati industriale cu o usoara tendinta de a tine carbohidratii mai jos. Depasirea geamandurilor cu avertismente de rigoare din partea salvamarilor care isi faceau datoria din observatoarele din lemn, ce nu le-am vazut in anii anteriori.
Intotdeauna mi-a placut apa si am fost atras de ea. Vacantele copilariei se scufundau zilnic in apa, fiind una dintre distractiile principale ce imi mancau ore bune, zi de zi, zi de zi. Muntele, apa, elemente ale naturii fascinant de frumoase dar care trebuiesc respectate si tratate foarte atent, pe cat sunt de fascinante aceste elemente, pe atat pot fi periculoase, si tratate gresit pot costa scump. Sa escaladezi o stanca, sa innoti prin apa, capacitati reduse ale omului de a se bucura de natura ce il inconjoara. Un munte nu se cucereste, el se lasa cucerit, spune o vorba.
Obisnuiam sa las soarele sa ma invaluiasca cu razele lui, asteptand ca vantul suflat de mare sa ma racoreasca din cand in cand. Sunetele valurilor in spargere curge lin, este un sunet placut ce nu deranjeaza, probabil precum cel de la un ceas clasic, al carui ticait trece de multe ori aproape neobservat. De la o zi la alta pielea mea capata aspect de ciocolata, si "albul de birou" cum imi place sa ii spun, dispare. Constientizez uneori ca intins pe prosopul meu, timpul isi pierde notiunea si ca nu ma gandesc la absolut nimic, cred ca este necesar ca in unele momente sa ... nu ne mai gandim la absolut nimic.
Am dansat in continuare cu apa, acompaniat de soare.
Hrana pentru corp si minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu