miercuri, 2 decembrie 2009

Totusi, binele



"Daruiesti unui cersetor un palton.
Nu este treaba ta ce face el cu haina respectiva. Paltonul il poarta de acum Iisus." N. Steinhardt

Sunt un tip care imi place sa dau o mana de ajutor. Mi-e mila de oameni si animale. O pisica straina a nascut in fundul curtii de la tara, patru pisoi frumosi. De vreo doua saptamani, am inteles ca pisica a disparut. Au ramas pisoiasii. Cresc si se joaca frumos in lumina soarelui puternic. In curand am sa dau trei dintre ei si voi pastra doar unul.

Desi sunt un tip calm, ma enervez ingrozitor de repede si simt nevoia "sa sar la bataie". Efectul invers este la fel de puternic. Mi se starneste mila. Imi aduc aminte cand aveam vreun conflict pe calea pumnilor ca la sfarsitul lui, deja aveam un sentiment de parere de rau pentru celalalt. Ma stergeam de praf si dadeam mana cu el. Cu multi dintre ei am ramas prieteni.

Unul dintre cei mai buni prieteni, intr-o vacanta de vara la tara, pe terenul de fotbal, mi-a tras o palma. El este cu vreo 4-5 ani mai mare ca mine si fiind pustani, diferenta de ani era data in primul rand de inaltime si greutate. Stiam ca nu am cum sa il dovedesc intr-o bataie cinstita asa ca m-am retras in curte, am pus mana pe un arac si m-am intors pe teren. Intamplarea face sa nu fie nici unul prea atent la ce se intampla. Concentrarea asupra jocului a fost intrerupta de un pocnet de arac in capul tipului care a cazut jos cat era de mare. Ceilalti raman cu gurile cascate iar eu arunc aracul si o rup la fuga crezand ca respectivul vine dupa mine. Nu a fost sa fie, era KO si nu mai stia cum il cheama. Am fugit atat de repede incat ajuns la poarta casei nu am mai deschis-o, ci am sarit direct peste ea precum un cascador profesionist. Si acum, peste ani si ani de zile, ne amuzam teribil amandoi de faza respectiva. Suntem prieteni buni si vom ramane asa cate zile o sa avem. M-am enervat dar a trecut. Ma enervez, dar imi trece.

Reactionez mult mai usor la bine. Imi place mai mult sa daruiesc, poate mai mult decat sa primesc. Langa patiseria din coltul strazii stau doi batrani. O femeie si un barbat. Ea, are probleme cu vederea. Singurele momente cand mai stau la coada la patiseria respectiva este sa le iau cate ceva de mancare. Cand le daruiesc nu o fac pentru mine, ma gandesc la cei ai mei trecuti in alta lume. Prieteni, rude, cunoscuti. Le daruiesc pentru ca stiu ca nu au ce pune pe masa. Pentru ca ma uit la portofelul meu ca este gros, in timp ce al lor nici macar nu exista. O fac pentru ca ceva din mine ma indeamna sa o fac. Nu visez la aripi de inger dincolo. Daca le voi merita le voi primi daca nu, nu. Nu este in masura ca eu sa decid si ar fi cel mai ipocrit lucru care l-as putea face.

Conform tot lui Steinhardt, anulezi starea de facere a binelui, daca o constientizezi prea mult si mai ales daca o faci cu un scop. Eu as zice sa faci asta intr-o stare precum cea in care respiri, natural. Nu ca si cum daca nu ai face-o, ai muri sufocat. As putea scrie foarte mult, dar concluzia este, cum sa nu dau un bob de grau, cand eu am o sacosa ? Nu de putine ori as putea sa jur ca de fiecare data am primit inapoi triplu.

Cateva intamplari din ultima luna.

Intru intr-o cofetarie, un loc destul de rar pentru mine, cumparam pentru cineva acele lumanari in forma de cifre. Un amarat privea la vitrina. Ti-e foame omule ? Mi-e foame taica. Alege-ti o prajitura si un suc. Ia loc la masa. Pofta buna. Ma intreb oare un patron, care detine mii de prajituri in vitrina, chiar nu se poate priva de 50-100 ? Macar din cand in cand. Trist.

Intru intr-un magazin micut, la tara. Dupa mine doi copii trimisi de parinti cu cine stie ce lista mica. Mai, nu vreti un croissant ? Rusinosi isi plimba privirea cand jos cand la mine si nu stiu cum sa reactioneze. Tanti, dati-le doua croissante si doua sticle de suc. Femeia se intinde catre doua sticle mici. Nu, nu din acelea, din alea mai mari. Le primesc cu mainile lor mici si imi multumesc scolareste. Sa cresteti mari. Ma simt ca un batranel cand spun asta. Mie nu mi-a cumparat nici un strain nimic cand eram mic. Nici nu simteam nevoia sau sufar acum de asta. Dar poate ei cand vor creste mari vor repeta gestul cu gandul la mine.

Veneam de la o petrecere zilele trecute, pe la 12 noaptea la Universitate un tip la vreo 18-20 de ani ma saluta, se prezinta si imi spune ca vrea daca se poate 1-2 RON "ca sa mai bea ceva". Macar tipul este sincer, apreciez. Nu consum alcool, nu imi place. Beau bere destul de rar. Ia omule 5 RON ca de 1-2 nu cred ca ai ce bea. Este decizia fiecaruia ce face. Bunicului meu ii placea berea si ma ruga haios pe furis cand mai veneam pe la el, sa ii mai iau si lui una pe ascuns de ochii de gardian ai bunicii. In seara aia, stiu ca a baut si el una acolo unde este acum.

Nu am mai mers cu tramvaiul de aproape 1 an cred. Am luat loc si ascultam muzica ganditor. Statiile treceau una dupa alta si tot felul de indivizi urcau si coborau. La un moment dat urca un batran. Mergea cu greu intr-un baston si avea probleme la ochi ce parea ca nu prea ii mai transmit semnale clare. I-am dat cativa banuti. Nu este treaba mea ce face cu ei, nu i-am dat lui. I-am dat Lui. Peste alte cateva statii urca un individ mic de inaltime, brunet cu hainele usor murdare. Vindea sosete. 1 RON bucata. Dupa cateva ture prin tramvai se opreste la cateva scaune de mine, aseaza geanta mare jos si scoate o bucata de paine. Musca din ea cu pofta. Nu fura, nu minte, nu cere. Vinde soseste. Ii fac semn. Vine la mine. Ce vinzi omule acolo ? Sosete. Cat vrei pe o pereche ? 1 RON. Uite cum facem, eu iti dau 5 RON pe o pereche. Ochii omului se deschid atent, nu prea pricepe. Nu stie ce sa faca. I-a timid cei 5 RON si vrea sa imi dea o pereche de sosete. Nu am nevoie, multumesc. Dar te rog ceva, daca vrei faci daca nu nu, este alegerea ta. Da perechea asta unuia mai amarat decat tine. Am vazut o femeie in spate pare amarata, ii dau ei. Nu stiu omule, dai cui vrei tu eu doar te-am rugat daca vrei sa faci ceva pentru mine. Mi-a multumit si a plecat in spatele tramvaiului.

Nu stiu ce a facut, nu este treaba mea sa il urmaresc.

Nu eu urmaresc.

Nu i-am dat lui banii.

Perechea de sosete o poarta El.

Aceste fapte fiind prezentate pot fi ignorate. Dar eu aleg asta in speranta ca trezesc acest tip de actiuni in alti oameni. Nu incurajez cersetoria, nu dau bani aurolacilor. Iti poti da seama usor cine te minte cand iti cere ceva. Sunt copii sau sunt batrani. Poti aduce un zambet. Daca tu ai mai mult, de ce sa nu dai foarte putin si altcuiva. Nu sunt un sfant cum nici nu ma pot considera un model. Esti liber sa faci ce vrei dar este mai placut sa faci un bine. Daca daruiesti o farfurie de mancare unui om flamand, nu il incurajezi neaparat sa mai ceara si alta. Va cere daca alte optiuni nu are, dar la fel de liber esti sa alegi sa nu ii dai.

Daca el te pacaleste, tu nu esti un prost ... ci el este unul, pacalit de viata.

6 comentarii:

Catalin spunea...

Pare decent ce spui, si in acelasi timp omeneste. Uneori m-am regasit in textul tau, alteori as fi vrut sa fiu asa. Sunt tanar, domnule! Scrii despre chestii banale, insa tocmai din banal rezida profunzimea mesajului. Adio, deci pe curand.

spartanic spunea...

Banale uneori si totusi complicat de simple de cele mai multe ori.
Revedere la.

Anonim spunea...

"Ma intreb oare un patron, care detine mii de prajituri in vitrina, chiar nu se poate priva de 50-100 ? "
imi permit sa raspund la intrebarea asta, chiar daca e retorica:
NU. si asta pentru ca, daca azi face asa, maine (daca nu, poimaine) o sa aiba localul plin de homeless-i...
si daca le dai un coltz de paine, peste o sapt iti cer si bani si alcool si tzigari si mai stiu eu ce
nu cred in dumnezeu, dar nu am absolut nimic cu cei care cred, atata timp cat nu tzin mortis sa ma convinga si pe mine
totusi, mai dau din cand in cand un ban la cate un cersetor, dar doar daca nu face parte din categria celor profesionisti, care au realizat ca din cersit se fac muuuult mai multi bani decat din munca cinstita si carora, daca le oferi un job, te scuipa si pleaca
mult mai des mi se intampla sa intru intr-o alimentara si sa comand cativa cremvusti feliati, ca sa-i pot imparti la cainii vagabonzi, caini pe langa care multi "credinciosi" declarati trec fara sa ii incerce decat un singur sentiment: sila
si, intr-adevar, daca dau, dau fara sa ma gandesc ca voi primi ceva in schimb... e un sentiment minunat

Crizu spunea...

Anonim, daca vrei cu adevarat sa ajuti cainii aia....castreaza-i...

Acum doua veri ma duceam la mama. In gara de nord alerg ca apucata sa imi iau bilet ca sa am timp sa imi iau o pizza...eram lihnita de foame si bani cam nema...Imi iau pizza aburinda...imi gasesc trenul..locul..salivam...niste copii jegaritzi dupa mine se uitau lung la cutia mea...calcul mintal rapid...am 4 ore cu trenu'are restaurant trenu? are...."tu de colo, ti-e foame?....Nu ai niste bani?...mah nu prea am...(mi-e foame frate o sa imi iau mancare de ei si eu)...dar uite iti dau tie si prietenului pizza asta...bine, mersi. Pleaca....ies ei din vagon si in cosul de gunoi din fata vagonului meu..se duce pizza mea...cu un ranjet pe fata de am incremenit...asta este...

Data viitoare o sa fiu mai selectiva...

Iarna, venea craciunul, 3 dimineata...singura cuc cu o ambitie de neclintit stiind ca nu voi ajunge niciodata la timp merg pe jos pana la gara din Rotterdam, cu 5euro in buzunar si tragand 20 de kile + 10 pe umar.. ca sa prind trenul care ma va duce la aeroport, in avionul spre casa, sa imi vad familia....

La mijlocul drumului se opreste un taximetrist langa mine, inghet. Deschide usa ma intreaba unde ma duc...la gara..."pe jos?!" ...da... "de ce nu iei un taxi?" nu am bani..."Intra" ... m-am speriat...posibilitati multiple...o singura sansa...ma urc in taxi (Vreau sa iau orice sansa sa ajung acasa)...ma duce la gara si prind trenul in ultimul minut...la modul ca am alergat pe scari gen Rocky Balboa de cred ca mi-a ajuns aerul rece respirat pana in intestinul subtire...

Am ajuns acasa si i-am zis mamei sa ii multumeasca lu'Allah-ul acelui om pt ca i-a adus fata acasa.

Haios e faptul ca tu ai scris post-ul la care eu reactionez un an mai tarziu de ziua mea :D

spartanic spunea...

Imi aduc aminte cum in Anglia fiind, veneam de la serviciu pasind printr-un peisaj rural superb.
In ziua respectiva batea insa un vant ingrozitor si ploua marunt.
Faceam cam 15 minute pe jos pana acasa. Opreste o masina modesta in dreptul meu, inauntru un cuplu la vreo 50 de ani.
Mentionez ca la fiecare dialog cu strainii imi repet in minte un "fi atent, esti ambasadorul tarii tale".
Ma intreaba unde merg, le spun ca la casa ce este putin mai incolo. "Urca in masina" "Dar Domnule, chiar nu este necesar, multumesc mult dar este destul de aproape" "Pe vremea asta pe jos ? Urca omule!" Am urcat. M-au intrebat de unde sunt si le-am raspuns ca sunt student roman venit cu un program universitar sa muncesc.
As mai fi stat de vorba cu ei insa distanta atat de scurta nu ne-a permis.
Le mai multumesc odata acum cu aceasta ocazie. :)
Sper ca am inteles corect, Crizu a fost ziua ta pe 16 Decembrie ?

Crizu spunea...

Nop, am citit eu gresit....nush de ce am vazut 11 ianuarie...fiindca atunci e ziua mea.....in fine...haos...