Avans prin alb

Au trecut cateva luni de la ultima aventura pe munte, era si timpul.

Am decis atunci sa pornesc singur in traseu. Nu eram sigur ce traseu anume si am luat hotararea sa ma decid in gara. Ador spontaneitatea. Unele dintre cele mai frumoase amintiri le am datorita faptului ca am fost spontan. O avalansa de ganduri de genul "ce ar fi daca" ar trebui inlocuite mai des cu "hai sa". Orice ganduri ai, nu iti face multe planuri, vei sfarsi prin a creea un tablou care la prima abatere se va rasfrange, gandurile sa ramana la fata locurilor si planurile sa ramana inaintea gandurilor.

Zapada si gheata prezinta o diferenta considerabila, ce se pot reduce intr-o simpla fractiune de secunda ce uneori face diferenta intre viata si moarte.

Intradevar, mersul pe munte pe timp de iarna este diferit fata de cel din alte perioade. In ultima perioada am strecurat in cursul saptamanii, in zilele de pauza pentru antrenamentul de sala, alergari pe pista de atletism. Un exercitiu clasic din cele mai vechi timpuri si atat de puternic incat ne-a marcat propria evolutie, un exercitiu neglijat in tara celor indiferenti. Acest produs al naturii, reflectat in organismele noastre, produce adevarate minuni, atat fizice cat si psihice.

Un telefon primit vineri seara a fost de ajuns, aveam la dispozitie cateva secunde sa ma decid, si am confirmat prezenta mea. Rucsacul meu credincios a inghitit repede cateva din lucrurile de baza, o bluza polar, parazapezi, cateva batoane proteice, o sticla de apa, un tricou de schimb, un pantalon sport, etc. Strictul strictului necesar, un rucsac usor ma ajuta sa inaintez mai rapid prin zapada a carei consistenta te stoarce de energie cu fiecare pas facut.

Muntii mei erau tot acolo, strajeri ai unor taramuri antice cand lucrurile aici stateau altfel. Deja simt ca ma relaxez si aerul proaspat de munte imi oxigeneaza sangele. Organismul meu deja stie ce i se pregateste, a mai trecut prin asta si are o memorie excelenta pastrata atent in fiecare celula din corpul meu. Creierul injecteaza curaj, plamanii energie iar muschii mei se pregatesc de asalt precum un sir de scutieri gata sa respinga un car de lupta inamic. Inaintam prin zapada, incepe preludiul. Un izvor lin incearca sa isi faca simtita prin zapada ce i-a inghitit laturile. Bocancii mei trec indiferenti prin apa mica, sunt proiectati sa reziste agentului H2O. Parazapezile isi fac treaba, protejeaza invazia zapezii in pantaloni si bocanci. Planul se inclina usor usor, iar acei dintre noi mai putin antrenati simt asta.

Stau surprinzator de bine cu respiratia si chiar pot face diferenta fata de ultima data cand am fost aici. Poteca se formeaza printr-o zapada batuta si ravasita peste care noi trecem uniform. In jurul nostru zapada ajunge undeva la un metru. Brazi coplesiti de povara alba, ne mangaie usor pe umeri cand trecem pe la baza lor, parca vrand sa ne salute precum un locuitor care nu a mai primit vizitatori demult. Peisajul este absolut superb, foarte mult alb si foarte putin verde. Uneori parca suntem prinsi intr-o cetate de zapada, cararea din fata noastra se pierde la cativa metrii de noi si un praf alb circula prin aer creand o atmosfera parca din povestile copilariei.

Ne bufneste usor rasul cand le spun colegilor de tura ca peisajul seamana foarte mult cu cel din prima parte a Cronicilor din Narnia. Muscam usor usor din distanta traseului, avansam printre busteni cazuti la pamant, crengi, si pietre uriase si reci. Aerul rece ma caleste, corpul meu emana caldura puternic, pauzele sunt mici pentru a nu fi cuprinsi de frig. Apa din sticla dispare treptat, organismul meu o epuizeaza instant la fiecare contact. De obicei prefer apa plata dar de data aceasta am amestecat-o cu niste instanturi care se presupune ca ar contine tot felul de vitamine si energizanti. Nu imi dau seama de vreo diferenta, sincer. Un baton proteic cu ciocolata imi face oarece probleme, din cauza frigului s-a intarit destul de tare si refuza sa intre cuminte in ale mele maruntaie.

Ajungem in cele din urma in portiunea de sus a masivului, unde ne intampina si soarele. Am un sentiment de parca abia acum iesi afara in aer liber, cand vad mai clar cerul si lumina se face mai bine simtita. Doi caini ciobanesti uriasi si blanzi ne intampina in usa cabanei, gardieni credinciosi si totusi bucurosi de oaspeti, spre binele nostru. Sunt fericit si satisfacut, ca de fiecare data cand bifez executia unui traseu. Placut surprins de nivelul foarte scazut de oboseala, antrenamentele si alimentatia atenta de-a lungul timpului, isi spun cuvantul. Ocup acelasi pat ca data trecuta, schimb echipamentul albit de zapada si ma fac lejer.

Cand inlocuiesc bocancii cu o pereche de incaltaminte sport, picioarele mele parca sunt de cateva ori mai usoare. Din bucataria cabanei vine un miros placut de mancare, aleg un amestec de mamaliga, branza proaspata si ou. Dupa discutiile de seara si glumele din jurul mesei, ne mobilizam catre paturi unde intalnesc unul dintre cele mai placute somnuri din ultima perioada. Micul dejun, omleta cu branza si o cana de ceai fara zahar. Imi strang in cateva minute rucsacul si revin in echipamentul de "dezapazire".

Drumul de intoarcere urmeaza o ruta asemanatoare, coboram intr-un ritm usor grabit si treptat redescoperim urmele civilizatiei. La iesirea din padure multumime de oameni se agita pe ceea ce pare a fi o partie improvizata. Gratarele sunt la loc de cinste, se simte galagia si nesimtirea clasica in viata. Parcarile din sat sunt goale majoritatea preferand sa urce cu masinile pe campul respectiv, probabil din lejeritatea de a mai merge 5 minute pe jos.

Cu parere de rau, ne trezim la realitate.

Sistem intern

Cat de usor pot fi inlocuit, manipulat ?

Intrebari, incep sa iesa la suprafata in special in contextul actual. O sa intelegi poate, parcurgand acest material, de unde plec si mai ales unde vreau sa ajung. Televizorul genereaza stiri dupa stiri sub forma de mesaje seci pentru cei dispusi sa le guste. Personal nu imi place sa petrec timpul in fata televizorului, cei drept activitatea mea se rezuma destul la absorbtia stirilor in timpul zilei si consider asta un argument suficient sa nu mai extind acest proces.

De cate ori nu ai avut sentimentul ca ti se toarna in urechi informatii de care existenta ta nu depinde, exagerari sau chiar minciuni ? Se poarta peste tot in jurul tau, la locul de munca sau in media.

Modelul american de introducere in panica a maselor incepe sa prinda contur si aici si este probabil doar o chestiune de timp pana la maturizarea procesului. Crime, uz de fals, violenta si panica, intr-un cuvant "teroare". Una dintre principalele ramuri ale acestui proces poate fi cu usurinta denumita "descurajare". Ce stim despre acest cuvant simplu si totusi esential in cultivarea negativismului in randul populatiei ? Poate daca cercetam putin o scurta explicatie a acestuia: "pierderea curajului".

Aici se rezuma totul, exploatarea maselor ... nu exista democratie, esti liber sa faci ce vrei dar poti sa faci asta ?

Probabil ca diferenta dintre comunism si capitalism este aceia ca in comunism erai obligat, iar in capitalism nu ai incotro. Generand frica in randul maselor vei obtine un control asupra lor, iar un sistem bine pus la punct face asta perfect, inlocuind pistolul cu televizorul, biciul cu internetul, si tot asa. De fiecare data cand vei crede ca detii controlul, vor riposta, pentru ca tu sa te consideri din nou, inferior.

De ce singurul mod in care puteti obtine ceva este doar cand paharul este prea plin, si asta de ani buni de zile ?

Poate pentru ca atunci cand ai facut cea mai buna treaba care se putea face, seful tau iti spun ca te-ai descurcat binisor dar ca se putea si mai bine. El stie ca te-ai descurcat excelent dar nu iti poate da un elan pozitiv, pentru ca locul tau in viziunea lui este sa tragi la rame, aveti grija la astfel de scheme psihologice.

8 ore/zi 5 zile/saptamana dedicate lor = mai mult decat suficiente.

Rapeste-i omului ceea ce il face sa creada ca poate trai si indeasa in el tot ceea ce il face sa creada ca poate muri.

Giganti corporatisti mesteca iar tu risti sa iti petreci viata hranindu-i. De cate ori nu ti-ai spus "eu nu pot merge pe jos" "eu nu pot face sport" "eu nu pot sa ma plimb in aer liber" de prea multe ori, dovada ca sistemul mai sus mentionat functioneaza perfect. Timpul si banii tai le sunt necesari iar exista ta se rezuma la cotizatii zilnice, precum un fochist ce alimenteaza o locomotiva gigantica, ce inghite tone de carbune. Normal ca ai devenit un negativist, cand ti se spune zilnic sa nu faci anumite lucruri, cu sloganuri trantite de genul "de asta ne ocupam noi" continuarea poate fi "tu taci si sapa in continuare".
Romanul devine incet si sigur un occidental, indopat cu mancare proasta si usor de preparat care admira muntele de la un gratar fumegand din curtea unei pensiuni din mijlocul orasului.

Diferenta dintre noi si voi este ca noi nu respectam decat un singur sistem, iar acesta alearga liber in sufletele noastre.

Noi avem increderea ca ne putem depasi limitele iar mare parte din existenta noastra ne este dedicata chiar noua pentru ca suntem constienti ca tot ce avem pe acest pamant este doar acest organism si acest spirit puternic si singurul nostru obiectiv este sa ne depasim propriile limite, fizice si psihice.
Daca indivizii care populeaza aceste locuri ar fi putin mai siguri de ei, mai disciplinati si mai puternici sunt sigur ca lucrurile ar fi stat altfel.

Nu agreez ideea de sclav al societatii ci mai degraba de membru al ei.

Evolutie?

Evolutie?
De unde venim si incotro ne indreptam?
De ce zgomot, de ce praf, de ce trafic…?
E viata noastra cea a unui fluture?
Ciclul e simplu vierme, cocon, fluture sau e invers?

Cand eram mici, era prea simplu.
Intrebarea: “da tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”
Avea raspuns instant
- Patinatoare, politista, ballerina…

Cat de simplu ne vindem visele…
Au mai trecut ani, eram jurnalista, scriitoare, actrita pe scenele teatrelor…radeam cu gura pana la urechi si eram alta la fiecare nou sezon.
Societatea , nevoia, nepasarea, renuntarea, REALISMUL, ne invata altceva, ne invata ca ce vrem nu e rentabil, ca visele nu tin familii, nu construiesc case, nu platesc rate. Ne mai invata ca trebuie sa muncim, sa platim taxe peste taxe, impozite peste impozite, aerul pe care il respiram, pamantul de sub casa, imitatia acea de apa potabila care curge la robinet. Ajungem sa platim impozit la impozit, pacat ca o voce ridicata nu schimba lumea.

Ne mai invata ca “ mama, numai cei cu diploma au salarii bune”. ..
Iti iei si diploma si din tanarul student gata sa rupa lumea in doua, te trezesti licentiatul realist, gata sa-si dea sufletul pentru compania multnationala care ti-a acordat sansa vietii. Ah da si ne pare atat de rau ca ziua are numai 24 de ore.

Si ce bine e cu diploma, nu tine de cald, repartitoarele de pe calorifer sunt inchise, facem econmie, e criza, sau e panica, sau e teatru, orice ar fi lasa gust amar si scaraba profunda.

Daca esti cu adevarat ambitios si ti-ai propus sa lucrezi intr-o banca, cu gandul ca in cativa ani ai sa ai o cariera stralucita…mai gandeste-te odata.
Salariul de entry level e jenant pana si pentru administratorul scarii de bloc in care locuiesti, iar timpul tau devine timpul lor, viata ta devine viata lor, casa ta, doar un hotel, masina ta, oricum e a lor pana in 2020. Dar mama ta poate spune mandra ca iubitul fiu lucreaza in banca, pacat de el ca are 35 de ani si nu-i insurat.

NU are timp, mama, 12 ore din zi le petrece in munti de metal si sticla, dar e fericit, e bancher. E atat de absorbit de ceea ce inseamna slujba, incat uita de vise, sperante, viata. Uita sa se opreasca intr-o zi de luni, sa zambeasca razelor de soare, sa inspire aer rece de primavara, sa admire o domnisoara frumoasa care trece strada. Uita de mama si surori.
“- ehh, mama, e ocupat baiatul meu, si sambata m-a sunat de la serviciu, mai avea ceva de rezolvat”
Si sambata…ajunge acasa dupa 16, se tranteste pe canapea si adoarme la un film prost.

Prieteni? Pff nu i-a mai intalnit de la absolvire, nici nu mai stie de ei, suntem in Martie, ah pe 12 februarie era ziua lui Felix…cel mai bun prieten…cel mai bun prieten?

Cat de usor ne vindem visele. Cat de usor cadem prada “vietii”. Ce visam se transforma in ce ne trebuie, strict, ce ne trebuie se transforma in ce vor ei sa vanda.

La stiri aflam despre tinere care mor de subnutritie pe birouri, in fata calculatoarelor, ASTA e viitorul?
Copii care se sinucid, parinti indurerati peste hotare, plecati la munca, pentru viitorul lor, al copiilor….o viata mai buna, creata de nevoi, nevoi create de minti destepte…sunt astea nevoile noastre…o casa, o masina, o vacanta pe an, in rest, intretinere, mancare, taxe la texe, impozite pe impozite.
Femei realizate la 40 de ani, pe holurile clinicilor de fertilizare, viseaza la viitor, un copil caruia, acum, ii pot oferi o viata, pacat ca viitoarea odrasla nu va apuca mai mult din viata parintilor.

Ma intristeaza viitorul, eu vreau sa ma fac actrita, cu toate astea diploma de pe perete e in economie, iar jobul e sports related.

Ca proaspat absolvent sunt in ceata, ma uit in stanga si in dreapta, ma intristez, dar tot sper, sper ca pasiunea mea se poate amesteca cu jobul, sper ca o sa-mi placa iar munca nu o sa fie o corvoada. Ma uit pe strazi, oameni care au uitat sa zambeasca, oameni in mijloace de transport cocosati si ridati, absorbiti de ganduri, banii de dat, vieti de cladit. In masini luate pe leasing, se duc in case luate pe rate, chiar si canapeaua pe care se aseaza epuizati mai are 3 luni si e a lor.

Daca ne uitam inapoi, oameni puternici, pesteri, ape care curg reci, copaci, animale salbatice. La ce-mi foloseste parfumul ala scump, masina aia care polueaza, casa aia construita la satira si platita la 5x valoarea reala?

Este asta evolutie? Din vierme in fluture, sau din fluture in vierme?

Linii de nivel

Timpul isi reia procesele sale calendaristice clasice, noi insa le impingem in continuare la extrem pe ale noastre.

Am lasat in urma inca un an impreuna cu ale sale parti negative si am ales sa port in continuare doar experientele sale placute si mai ales lucrurile invatate pe parcursul acestuia. Trecerea timpului trebuie sa lase in urma semne ale unei imbogatirii spirituale sesizabile si pentru a putea sa las aceste semne in urma mea, incerc constant sa adaug stiinta si putere in nucleurile fiintei mele.

A fost un an greu, poate mai greu decat cel dinaintea lui si totusi mai usor decat cel ce va urma. Dar daca ar fi sa trasez o evolutie grafica, pot spune ca reusesc sa evoluez constant ascendent. Teoretic cred ca inceputul unui drum, poate fi uneori mai usor decat traseul acestuia, dupa modelul calatoriilor reale iar cei ce au atins obiective pe jos, cu rucsaci in spate sau in sali cu ganterele in maini cred ca inteleg mai bine ceea ce vreau sa spun.

Cred ca unul dintre principalele mele obiective este controlul asupra fiintei, respectiv consecintele trecerii mele prin etapele vietii. Este atat de greu sa construiesti ceva si totusi atat de usor sa il distrugi. Unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii antice, spunea ca nu avem nici un control asupra noastra, cum altfel putem explica prezenta raului in aceasta lume atata timp cat suntem constienti de efectele lui ?

Este necesar ca indivizii sa aiba scopuri la care sa tinda sau macar sa faca tot posibilul pentru atingerea acestora si personal cred ca este mai bine sa pierzi incercand decat sa stai deoparte. Si totusi sunt atatia fricosi printre noi, ii vad pe strada, in locuri publice, pe unii chiar ii si cunosc.

Scopul te mobilizeaza, te poate motiva, pentru ca insasi viata este un scop ci nu doar un fenomen ce il cuprinde. Scopul indivizilor inca din cele mai vechi timpuri este evolutie in formele ei infinite, daca te uiti in jurul tau poti asista la consecintele acesteia, pana si corpul nostru se adapteaza acestui proces universal.

Daca viata ta este doar o linie orizontala constanta, este clar ca nu ai un scop anume iar liniile orizontale nu pot duce decat sub nivelul zero, insa liniile ascendente duc doar catre nivele inferioare pozitiei acesteia, urmand desigur clasicele cicluri ale vietii. Daca vrei sa vezi o imagine naturala a vietii aseaza-te la baza unui munte. Incepe usor inclinat si placut insa pe masura ce il parcurgi devine mai dificil de parcurs, poti sa te ratacesti sau chiar sa simti nevoia sa te intorci inapoi. Secretul depasirii unui munte mare este sa fi avut rabdarea si indemanarea in trecut, sa treci si peste altele mai mici.

Toti avem munti in fata noastra, dar majoritatea aleg sa treaca prin el, printr-un tunel plat in care esti inconjurat doar de peretii acestuia, ce te priveaza de privelistile superbe pe care le poti obtine daca alegi sa il parcurgi pe deasupra lui. Cunosteti deja probabil faptul ca nu este nici o satisfactie mai mare decat cea urmata de atingerea unui obiectiv sub orice forma a acestuia si ca orice trisare reduce procentual din aroma bucuriei de dupa.

Traim vremuri grele, cel putin asa ne zic ei, nu ca am fi dus noi o viata usoara pana acum. Noi, indiferent de situatie trebuie sa fim dispusi sa atingem nivele superioare. De ce sa ma infund intr-o canapea la televizor, admirand succesul unora, pe plan social sau sportiv, cand pot fi eu propriul meu succes ? Oare cati dintre cei care nu rateaza un program sportiv la tv au practicat vreun sport, in orice forma a sa, in ultimele luni?

Poate fi marcarea unui punct de catre sportivul tau favorit mai consistenta pentru tine decat marcarea unui punct, chiar de catre tine?

Diversifica-ti viata, antrenamentele, alimentatia, fii deschis catre experiente noi, gandeste pozitiv, fii optimist si nu uita si de bucuriile care apar pe drumul catre scopul tau. Nimic nu este intamplator, totul se intampla cu un motiv.

Idei de baza, simple, doar o parte din sfatul meu catre tine.

"Pe dinauntru trebuie sa ne inarmam cu credinta tare, iar pe dinafara sa nu uitam a purta zale" Stefan cel Mare-Fratii Jderi, Mihail Sadoveanu

Femeia spartana

E o zi ca oricare alta. Un dus rapid, o pudra in obraz, geanta mare in care arunc echipamentul nerabdator, o sticla cu apa si manusile.

Graba asta cu care plec de fiecare data, ma face sa zbor. Ma strecor rapid printre trecatori, la fel de grabiti, nu ma aud, nu ma vad. Sunt singura in multime, sunt surda in multime. Zbor.
In gand, absenta, parca cu 20 de cm deasupra asfaltului, imi fac planul. Niciodata nu ma duc la intalnire fara planul facut. De cate ori, cate pauze, simt pana si bataile inimii care or sa fie, cate, cum. Ciudat entuziasm, placuta excitare mentala, infuzie de optimism, parca si tanti care ma inghionteste in tramvai e mai simpatica. Sunt momente, in acest preludiu cand ma rup de realitate si imi creez o alta. Interesant cum lucrurile se transorma in ceea ce vrei sa se transforme.

Tot grabita, grabita de o spaima, de indoieli, oare ma asteapta, oare azi o sa ma intrec din nou? Ah nu, nu e loc de oare, e loc de certitudini. Intru pe usa, arunc bucatelele de carton la receptie si dispar pe usa gri. Zvarlu geanta pe o banca si ma schimb. O privire scurta in oglinda, nu vrem ca parul dezordonat sa ne strice planurile, pff surprind o taietura noua, si ma avant pe usa cu incredere.

Ha! bara e libera, azi nu e zi nationala de piept. O insfac si ma indrept spre locul luptei, imi adun discurile astfel incat sa fie la indemana, si incep sa ma incalzesc, o serie de imprietenire, o serie de insusire, o serie de lupta, o serie de invingator. Repetare, dupa repetare, dupa repetare, pulsul creste, inima bate tare, respiratia o controlez, inca una, inca una asta e! Picaturi fierbinti incep sa se prelinga pe frunte, pauza si trec la urmatorul exercitiu, imi iau bara si ma mut in zona de indreptari, o alta provocare, o alta lupta ma asteapta, un alt munte de urcat, nimic nu se compara cu senzatia de dupa cea mai grea repetare, cand esti pe culme, imi infig talpile in pardoseala si prind bara cu o priza puternica, imi concentrez efortul, minte, corp,minte, corp, eforturi contopite,una, inca una, trei, patru, cinci, sase! O noua victorie, o noua frontiera cucerita, dar cate posibilitati se arata. Inca doua exercitii si o pot numi o zi de sala. Discurile sunt mari, dar nu se simt, interesant cum lucrurile se transforma in ceea ce vrei sa se transforme, bara e usoara, dar si daca ar depinde viata mea de urmatoarea repetare si nu as putea sa o duc la sfarsit.

Dar, de ce ? de ce efort, de ce transpiratie, de ce puls sacadat, de ce sange care urca in fata, coboara in picioare, parcurge fiecare celula lucrata? De ce atata zgomot?

Cand privesti de afara, nu ai cum sa stii ce inseamna sa vezi ca poti, daca nu intelegi minunile de care iti este capabil corpul, ce inseamna aceasta conexiune, minte, corp, foc. Cata forta iti da un antrenament, cat de puternic devii, in ce fel de om te transformi, toate astea duc la o continua dezvoltare, la o continua dezvaluire a unei persone reale, persoana tinuta secreta de tine, duc la construirea si sculptarea celei mai bune variante a ceea ai fost creat sa fii. Cred cu tarie in sansele egale care ne-au fost date la nastere, restul sunt detalii, ceea ce ai e ceea ce iti doresti cu adevarat, daca te trezesti din contemplare, realizezi ca nu ai altceva de facut decat sa actionezi.

Schimbarea e posibila atata timp cat vrei sa fie, cat constientizezi si vrei din rasputeri sa fie. E simplu dar nu si usor, nimeni nu a zis ca e usor, dar cat de satisfacator e un lucru obtinut cu greu si cat de pretios…repetare dupa repetare, serie dupa serie, nu fac decat sa ma construiasca pe toate planurile. Vreau sa sculptez in mine, corp si minte. Vreau sa fiu si sunt puternica, dar pot fi si mai puternica.

Cine e ea?

E o femeie, ce cuvant tare, ce unealta misterioasa, nu e feminista, e doar prezenta, constienta de natura sa, constienta de forta care zace in ea, constienta de focul care arde, care ii ghideaza pasii in directia corecta. E un corp, oase , fibre musculara, piele, suflet de razboinic. E tipa aia care in sala transpira cot la cot cu baietii, e cea care nu te lasa sa-i muti politicos discurile, pentru ca poate si singura; maini, picioare, fibre musculare, suflet,constiinta, constienta ne caracterizeaza ca oameni.