Femeia spartana

E o zi ca oricare alta. Un dus rapid, o pudra in obraz, geanta mare in care arunc echipamentul nerabdator, o sticla cu apa si manusile.

Graba asta cu care plec de fiecare data, ma face sa zbor. Ma strecor rapid printre trecatori, la fel de grabiti, nu ma aud, nu ma vad. Sunt singura in multime, sunt surda in multime. Zbor.
In gand, absenta, parca cu 20 de cm deasupra asfaltului, imi fac planul. Niciodata nu ma duc la intalnire fara planul facut. De cate ori, cate pauze, simt pana si bataile inimii care or sa fie, cate, cum. Ciudat entuziasm, placuta excitare mentala, infuzie de optimism, parca si tanti care ma inghionteste in tramvai e mai simpatica. Sunt momente, in acest preludiu cand ma rup de realitate si imi creez o alta. Interesant cum lucrurile se transorma in ceea ce vrei sa se transforme.

Tot grabita, grabita de o spaima, de indoieli, oare ma asteapta, oare azi o sa ma intrec din nou? Ah nu, nu e loc de oare, e loc de certitudini. Intru pe usa, arunc bucatelele de carton la receptie si dispar pe usa gri. Zvarlu geanta pe o banca si ma schimb. O privire scurta in oglinda, nu vrem ca parul dezordonat sa ne strice planurile, pff surprind o taietura noua, si ma avant pe usa cu incredere.

Ha! bara e libera, azi nu e zi nationala de piept. O insfac si ma indrept spre locul luptei, imi adun discurile astfel incat sa fie la indemana, si incep sa ma incalzesc, o serie de imprietenire, o serie de insusire, o serie de lupta, o serie de invingator. Repetare, dupa repetare, dupa repetare, pulsul creste, inima bate tare, respiratia o controlez, inca una, inca una asta e! Picaturi fierbinti incep sa se prelinga pe frunte, pauza si trec la urmatorul exercitiu, imi iau bara si ma mut in zona de indreptari, o alta provocare, o alta lupta ma asteapta, un alt munte de urcat, nimic nu se compara cu senzatia de dupa cea mai grea repetare, cand esti pe culme, imi infig talpile in pardoseala si prind bara cu o priza puternica, imi concentrez efortul, minte, corp,minte, corp, eforturi contopite,una, inca una, trei, patru, cinci, sase! O noua victorie, o noua frontiera cucerita, dar cate posibilitati se arata. Inca doua exercitii si o pot numi o zi de sala. Discurile sunt mari, dar nu se simt, interesant cum lucrurile se transforma in ceea ce vrei sa se transforme, bara e usoara, dar si daca ar depinde viata mea de urmatoarea repetare si nu as putea sa o duc la sfarsit.

Dar, de ce ? de ce efort, de ce transpiratie, de ce puls sacadat, de ce sange care urca in fata, coboara in picioare, parcurge fiecare celula lucrata? De ce atata zgomot?

Cand privesti de afara, nu ai cum sa stii ce inseamna sa vezi ca poti, daca nu intelegi minunile de care iti este capabil corpul, ce inseamna aceasta conexiune, minte, corp, foc. Cata forta iti da un antrenament, cat de puternic devii, in ce fel de om te transformi, toate astea duc la o continua dezvoltare, la o continua dezvaluire a unei persone reale, persoana tinuta secreta de tine, duc la construirea si sculptarea celei mai bune variante a ceea ai fost creat sa fii. Cred cu tarie in sansele egale care ne-au fost date la nastere, restul sunt detalii, ceea ce ai e ceea ce iti doresti cu adevarat, daca te trezesti din contemplare, realizezi ca nu ai altceva de facut decat sa actionezi.

Schimbarea e posibila atata timp cat vrei sa fie, cat constientizezi si vrei din rasputeri sa fie. E simplu dar nu si usor, nimeni nu a zis ca e usor, dar cat de satisfacator e un lucru obtinut cu greu si cat de pretios…repetare dupa repetare, serie dupa serie, nu fac decat sa ma construiasca pe toate planurile. Vreau sa sculptez in mine, corp si minte. Vreau sa fiu si sunt puternica, dar pot fi si mai puternica.

Cine e ea?

E o femeie, ce cuvant tare, ce unealta misterioasa, nu e feminista, e doar prezenta, constienta de natura sa, constienta de forta care zace in ea, constienta de focul care arde, care ii ghideaza pasii in directia corecta. E un corp, oase , fibre musculara, piele, suflet de razboinic. E tipa aia care in sala transpira cot la cot cu baietii, e cea care nu te lasa sa-i muti politicos discurile, pentru ca poate si singura; maini, picioare, fibre musculare, suflet,constiinta, constienta ne caracterizeaza ca oameni.

Coming soon..

Multumesc celor care au vizitat blog-ul meu pe parcursul anului 2008.

In curand revin cu noi materiale.

Mentine spiritul!

Camarazi de fier

Inca din cele mai vechi timpuri, cand mamuti giganti zguduiau pamantul cu greutatea lor, omul a constientizat importanta notiunii de societate.

Motivele au fost cat se poate de simple, pentru atingerea unor scopuri si mai ales pentru supravietuire. Focul pasiunii se aprinde in sufletul fiecaruia dintre noi, insa mai multe focuri din mai multe suflete, naste o torta uriasa ce poate schimba uneori chiar soarta unei intregi planete. Nu avem nevoie de dovezi pentru asta.

Suntem conform definitiei un grup de oameni care indeplinesc o actiune comuna, interesant cum totusi, unii dintre noi nu au realizat pana acum asta. Opreste-te putin din antrenament si uita-te la cei din jurul tau, actiunea este totusi comuna, doar ca fiecare individ o trateaza diferit, asta nu ne face neaparat diferiti insa, fata de scopul final.

Impreuna ne antrenam, ne motivam, ne impartasim experientele si sfaturile. Incearca sa iti imaginezi ca te antrenezi intr-o sala goala, da, poate suna interesant la inceput, dar sunt gata sa pun pariu ca rezultatele finale vor fi mult mai slabe decat intr-o sala frecventata. Nu putem traii separat si orice individ ce are o problema in privinta notiunii de echipa ... are o problema.

De la inceputul antrenamentelor mele am avut doi parteneri constanti, ca in cele din urma sa raman pe cont propriu. Sigur, un partener de fiare ar fi un plus pentru antrenamente, insa imprejurarile au facut sa nu am parte de unul, asa ca m-am adaptat conditiilor si apelez oricand la cineva din sala. Este absolut normal sa ceri ajutorul cuiva din sala, daca asta aduce un aport de efort uneori antrenamentului tau, plus ca de aici, se nasc prieteniile. Cred ca unii dintre cei mai buni prieteni ai mei de acum, provin din sala de forta, este si normal, daca ai o pasiune comuna, lucrul asta aduna oamenii. Doar asa putem sa incercam constant sa fim mai buni.

Prefer sa ma antrenez cu oameni mai puternici, asta ma motiveaza enorm.

Primul partener de sala, era daca pot spune asa "cu cateva repetari mai puternic ca mine" ceea ce ma punea constant in rolul unui alergator dupa obiectivele altuia. M-am trezit astfel prins intr-un mecanism care mi-a adus multe avantaje. Hai sa iti dau un exemplu, colegul meu facea un numar de x tractiuni, automat la un randament normal as fi facut x-2, dar gandul ca nu as fi facut acelasi numar de tractiuni nu mi-ar fi dat pace, asadar ma agatam din bara si aproape ca muscam de ea in incercarea de a bifa acelasi numar de repetari.

Daca as fi fost singur, probabil ramaneam la numarul de x repetari si categori rezultatele aveau de suferit. Nu trebuie sa urmaresti progresul la fiecare antrenament, organismul nostru nu este o locomotiva in care trebuie doar sa arunci mancare, variaza efortul la fiecare antrenament, daca iti lovesti puternic o grupa de fiecare data, nu va avea super rezultate neaparat, din contra. Cand simti ca poti sustine un efort intens fa-o, daca nu, treci pe un program mai usor in ziua respectiva, concentreaza-te pe altceva. Efortul poate fi vazut diferit, sunt sportivi care prin efort inteleg greutati mari dar sunt si categorii care considera ca totul depinde de numarul de repetari. Adevarul este desigur la mijloc. In sport foarte putine din teoriile care circula sunt sustinute solid stiintific si cred sincer ca din moment ce suntem toti diferiti genetic, automat metodele aplicate in antrenamente vor avea rezultate diferite.

Ma raportez uneori la un coleg de antrenament, cate serii a facut, ce greutati foloseste, vreau sa vad daca il pot depasii, intru in competitie cu el ... si el nici macar nu stie.

Imi place sa ma antrenez, trei ore pe saptamana, atat imi permite timpul si conditia si daca un individ mai puternic se ofera sa facem antrenamentul impreuna, am un sentiment de bucurie si unul de disperare ce se ciocnesc in acelasi timp. Stiu ca tipul respectiv "o sa scoata untul din mine" si ca daca eram singur poate ca "scapam mai ieftin" dar repet, aici este vorba de rezultate, atat interioare cat si exterioare, la urma urmei, de asta suntem aici, nu?

Putem lucra impreuna, chiar si separati, cum am putea sa facem altfel cand toti tindem catre aceleasi idealuri, din munca asta si din aceste sacrificii avem toti de castigat.

Orizonturi

Doar eu si natura tomnatica, doi prieteni buni inca din cele mai vechi timpuri.

Si la orizont parca soarele a refuzat sa apuna, intr-un decor suspendat de intuneric, incapabil a reusii sa il invaluie. Ochii mei scruteaza acest peisaj parca cosmic si vantul imi trece prin par si ma ocoleste cu grija, vrea doar sa fiu constient de prezenta lui si parca abia indrazneste sa ma atinga. Simt prezenta lui, si o respect, imi da curaj, si ca si mine, poate fi lin si placut sau aprig si nervos. Este uimitor cum ma regasesc in fiecare element din natura. Este ceva normal, Dumnezeu m-a asezat in mijlocul ei si noi am pasit pe treptele evolutiei, ce au tasnit exact din nucleul acesteia.

Respir incet si apasat, aerul rece imi hraneste plamanii si acestia reactioneaza la intalnirea cu el precum o elice eoliana, cu ajutorul careia produce energie. Energia mea vine din natura si se consuma tot in ea. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Simplu. Anticii ce s-au chinuit secole intregi sa sculpeteze sensul vietii intr-o stanca gigantica, probabil ca au lucrat degeaba. Este totul atat de simplu si totusi multi nu au ochi sa vada. Totul in jurul meu este rece, caci natura se pregateste sa doarma pentru cateva luni, insa in adancul ei este mai vie ca niciodata. Ca si mine de altfel. Ochii mei poate nu iti spun nimic sau iti transmit indiferentul, dar in spatele lor se ascunde o adevarata simfonie de sentimente, stari si trairi, pe care fiecare om le dirijeaza dupa propriul stil si talent.

Este aproape ora 21:00 si totusi privirea mea s-a adaptat acestui peisaj, in care reusesc destul de usor sa disting forme si umbre. Crengile copacilor incep sa isi scuture usor din vechile haine si zgarie precum niste degete incordate, cerul. Din cand in cand o frunza singuratica aluneca usor purtata de vant la picioarele mele si parca copilul din mine ma indeamna sa incerc a o prinde in ultimul ei drum catre sol.

Este inchisa la culoare si lipsita de viata, si imi spune ca ceva in mediul ei s-a schimbat, un ciclu vechi se incheie si face loc altuia nou. Istoria naturii se scrie din nou si din nou sub ochii nostri orbiti de virtual, metal si chimic. Va indepartati de originile voastre si incercati in zadar sa va cuibariti intr-un loc fals, scump si necrutator. Frunza pleaca din mana mea si se imbratiseaza cu semenii ei din iarba. A trecut doar un minut, si totusi au trecut atatea prin mintea mea. Maine incepe din nou ceva vechi, si toate astea imi vor lipsi pana la urmatoarea intalnire. E timpul pentru o noua serie.

Am fugit pentru o zi de sala aglomerata si m-am refugiat intr-un mediu propice antrenamentului, in natura. Satul de agitatia de acolo, de aceleasi discutii, de indivizi care isi admira corpul la fiecare minut si care fara o oglinda in sala probabil ar fi fost tristi la cote maxime, de nesimtiti ce trag fara tricou pe ei si isi lasa urmele pe toate aparatele pe unde trec, de ... ma opresc din gandul asta, vezi ce urata este civilizatia uneori ? Vezi ce ma face sa scriu ? Este aceiasi ura care uneori ma alimenteaza cand sunt gata sa ma infig in gatul unuia care ma provoaca si totus, sunt atat de linistit aici, incat imi trece repede. De la o stare de vijelie la una lina, precum vantul, cum v-am spus.

Pasi mei se aud incet pe covorul de cauciuc ce formeaza pista de alergare, de parca nu as vrea sa deranjez pe nimeni, las natura sa isi vada in continuare de treaba. Trebuie sa termin circuitul de tractiuni cu flotari la paralele, genoflexiuni si sprinturi. Prin cu putere bara cu mainile asezate intr-o pozitie larg relaxata si imi ridic corpul intr-un ritm usor rapid pana cand ma apropii cu barbia, apoi revin intr-un ritm mai lent si tot asa pana simt ca cedez. Spatele meu striga nervos cand sar de pe bara si da semne ca fibrele ce il alcatuiesc danseaza precum o adunatura de tineri intr-un club puternic intr-o seara de sambata.

Nu exista nici o senzatie pe lume precum cea cand esti pompat usor in timpul antrenamentului. Sunt Hercules dupa ce a terminat una din incercari, sunt un egiptean ce infige ultimul cub de piatra in varful piramidei, sunt un alpinist ce isi infige steagul pe Everest, sunt nascut in Sparta! Dureaza aproximativ o ora, nici nu am nevoie de mai mult si a durat atat pentru ca m-am simtit teribil de bine in natura si parca adierea usoara de toamna a mai dus in departari din grijile mele si din stresul de la birou.

Ma indrept catre noi orizonturi, vino cu mine!