miercuri, 4 februarie 2009

Linii de nivel




Timpul isi reia procesele sale calendaristice clasice, noi insa le impingem in continuare la extrem pe ale noastre.

Am lasat in urma inca un an impreuna cu ale sale parti negative si am ales sa port in continuare doar experientele sale placute si mai ales lucrurile invatate pe parcursul acestuia. Trecerea timpului trebuie sa lase in urma semne ale unei imbogatirii spirituale sesizabile si pentru a putea sa las aceste semne in urma mea, incerc constant sa adaug stiinta si putere in nucleurile fiintei mele.

A fost un an greu, poate mai greu decat cel dinaintea lui si totusi mai usor decat cel ce va urma. Dar daca ar fi sa trasez o evolutie grafica, pot spune ca reusesc sa evoluez constant ascendent. Teoretic cred ca inceputul unui drum, poate fi uneori mai usor decat traseul acestuia, dupa modelul calatoriilor reale iar cei ce au atins obiective pe jos, cu rucsaci in spate sau in sali cu ganterele in maini cred ca inteleg mai bine ceea ce vreau sa spun.

Cred ca unul dintre principalele mele obiective este controlul asupra fiintei, respectiv consecintele trecerii mele prin etapele vietii. Este atat de greu sa construiesti ceva si totusi atat de usor sa il distrugi. Unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii antice, spunea ca nu avem nici un control asupra noastra, cum altfel putem explica prezenta raului in aceasta lume atata timp cat suntem constienti de efectele lui ?

Este necesar ca indivizii sa aiba scopuri la care sa tinda sau macar sa faca tot posibilul pentru atingerea acestora si personal cred ca este mai bine sa pierzi incercand decat sa stai deoparte. Si totusi sunt atatia fricosi printre noi, ii vad pe strada, in locuri publice, pe unii chiar ii si cunosc.

Scopul te mobilizeaza, te poate motiva, pentru ca insasi viata este un scop ci nu doar un fenomen ce il cuprinde. Scopul indivizilor inca din cele mai vechi timpuri este evolutie in formele ei infinite, daca te uiti in jurul tau poti asista la consecintele acesteia, pana si corpul nostru se adapteaza acestui proces universal.

Daca viata ta este doar o linie orizontala constanta, este clar ca nu ai un scop anume iar liniile orizontale nu pot duce decat sub nivelul zero, insa liniile ascendente duc doar catre nivele inferioare pozitiei acesteia, urmand desigur clasicele cicluri ale vietii. Daca vrei sa vezi o imagine naturala a vietii aseaza-te la baza unui munte. Incepe usor inclinat si placut insa pe masura ce il parcurgi devine mai dificil de parcurs, poti sa te ratacesti sau chiar sa simti nevoia sa te intorci inapoi. Secretul depasirii unui munte mare este sa fi avut rabdarea si indemanarea in trecut, sa treci si peste altele mai mici.

Toti avem munti in fata noastra, dar majoritatea aleg sa treaca prin el, printr-un tunel plat in care esti inconjurat doar de peretii acestuia, ce te priveaza de privelistile superbe pe care le poti obtine daca alegi sa il parcurgi pe deasupra lui. Cunosteti deja probabil faptul ca nu este nici o satisfactie mai mare decat cea urmata de atingerea unui obiectiv sub orice forma a acestuia si ca orice trisare reduce procentual din aroma bucuriei de dupa.

Traim vremuri grele, cel putin asa ne zic ei, nu ca am fi dus noi o viata usoara pana acum. Noi, indiferent de situatie trebuie sa fim dispusi sa atingem nivele superioare. De ce sa ma infund intr-o canapea la televizor, admirand succesul unora, pe plan social sau sportiv, cand pot fi eu propriul meu succes ? Oare cati dintre cei care nu rateaza un program sportiv la tv au practicat vreun sport, in orice forma a sa, in ultimele luni?

Poate fi marcarea unui punct de catre sportivul tau favorit mai consistenta pentru tine decat marcarea unui punct, chiar de catre tine?

Diversifica-ti viata, antrenamentele, alimentatia, fii deschis catre experiente noi, gandeste pozitiv, fii optimist si nu uita si de bucuriile care apar pe drumul catre scopul tau. Nimic nu este intamplator, totul se intampla cu un motiv.

Idei de baza, simple, doar o parte din sfatul meu catre tine.

"Pe dinauntru trebuie sa ne inarmam cu credinta tare, iar pe dinafara sa nu uitam a purta zale" Stefan cel Mare-Fratii Jderi, Mihail Sadoveanu

luni, 2 februarie 2009

Femeia spartana


E o zi ca oricare alta. Un dus rapid, o pudra in obraz, geanta mare in care arunc echipamentul nerabdator, o sticla cu apa si manusile.

Graba asta cu care plec de fiecare data, ma face sa zbor. Ma strecor rapid printre trecatori, la fel de grabiti, nu ma aud, nu ma vad. Sunt singura in multime, sunt surda in multime. Zbor.
In gand, absenta, parca cu 20 de cm deasupra asfaltului, imi fac planul. Niciodata nu ma duc la intalnire fara planul facut. De cate ori, cate pauze, simt pana si bataile inimii care or sa fie, cate, cum. Ciudat entuziasm, placuta excitare mentala, infuzie de optimism, parca si tanti care ma inghionteste in tramvai e mai simpatica. Sunt momente, in acest preludiu cand ma rup de realitate si imi creez o alta. Interesant cum lucrurile se transorma in ceea ce vrei sa se transforme.

Tot grabita, grabita de o spaima, de indoieli, oare ma asteapta, oare azi o sa ma intrec din nou? Ah nu, nu e loc de oare, e loc de certitudini. Intru pe usa, arunc bucatelele de carton la receptie si dispar pe usa gri. Zvarlu geanta pe o banca si ma schimb. O privire scurta in oglinda, nu vrem ca parul dezordonat sa ne strice planurile, pff surprind o taietura noua, si ma avant pe usa cu incredere.

Ha! bara e libera, azi nu e zi nationala de piept. O insfac si ma indrept spre locul luptei, imi adun discurile astfel incat sa fie la indemana, si incep sa ma incalzesc, o serie de imprietenire, o serie de insusire, o serie de lupta, o serie de invingator. Repetare, dupa repetare, dupa repetare, pulsul creste, inima bate tare, respiratia o controlez, inca una, inca una asta e! Picaturi fierbinti incep sa se prelinga pe frunte, pauza si trec la urmatorul exercitiu, imi iau bara si ma mut in zona de indreptari, o alta provocare, o alta lupta ma asteapta, un alt munte de urcat, nimic nu se compara cu senzatia de dupa cea mai grea repetare, cand esti pe culme, imi infig talpile in pardoseala si prind bara cu o priza puternica, imi concentrez efortul, minte, corp,minte, corp, eforturi contopite,una, inca una, trei, patru, cinci, sase! O noua victorie, o noua frontiera cucerita, dar cate posibilitati se arata. Inca doua exercitii si o pot numi o zi de sala. Discurile sunt mari, dar nu se simt, interesant cum lucrurile se transforma in ceea ce vrei sa se transforme, bara e usoara, dar si daca ar depinde viata mea de urmatoarea repetare si nu as putea sa o duc la sfarsit.

Dar, de ce ? de ce efort, de ce transpiratie, de ce puls sacadat, de ce sange care urca in fata, coboara in picioare, parcurge fiecare celula lucrata? De ce atata zgomot?

Cand privesti de afara, nu ai cum sa stii ce inseamna sa vezi ca poti, daca nu intelegi minunile de care iti este capabil corpul, ce inseamna aceasta conexiune, minte, corp, foc. Cata forta iti da un antrenament, cat de puternic devii, in ce fel de om te transformi, toate astea duc la o continua dezvoltare, la o continua dezvaluire a unei persone reale, persoana tinuta secreta de tine, duc la construirea si sculptarea celei mai bune variante a ceea ai fost creat sa fii. Cred cu tarie in sansele egale care ne-au fost date la nastere, restul sunt detalii, ceea ce ai e ceea ce iti doresti cu adevarat, daca te trezesti din contemplare, realizezi ca nu ai altceva de facut decat sa actionezi.

Schimbarea e posibila atata timp cat vrei sa fie, cat constientizezi si vrei din rasputeri sa fie. E simplu dar nu si usor, nimeni nu a zis ca e usor, dar cat de satisfacator e un lucru obtinut cu greu si cat de pretios…repetare dupa repetare, serie dupa serie, nu fac decat sa ma construiasca pe toate planurile. Vreau sa sculptez in mine, corp si minte. Vreau sa fiu si sunt puternica, dar pot fi si mai puternica.

Cine e ea?

E o femeie, ce cuvant tare, ce unealta misterioasa, nu e feminista, e doar prezenta, constienta de natura sa, constienta de forta care zace in ea, constienta de focul care arde, care ii ghideaza pasii in directia corecta. E un corp, oase , fibre musculara, piele, suflet de razboinic. E tipa aia care in sala transpira cot la cot cu baietii, e cea care nu te lasa sa-i muti politicos discurile, pentru ca poate si singura; maini, picioare, fibre musculare, suflet,constiinta, constienta ne caracterizeaza ca oameni.

marți, 27 ianuarie 2009

Coming soon..

Multumesc celor care au vizitat blog-ul meu pe parcursul anului 2008.

In curand revin cu noi materiale.

Mentine spiritul!

miercuri, 3 decembrie 2008

Camarazi de fier


Inca din cele mai vechi timpuri, cand mamuti giganti zguduiau pamantul cu greutatea lor, omul a constientizat importanta notiunii de societate.

Motivele au fost cat se poate de simple, pentru atingerea unor scopuri si mai ales pentru supravietuire. Focul pasiunii se aprinde in sufletul fiecaruia dintre noi, insa mai multe focuri din mai multe suflete, naste o torta uriasa ce poate schimba uneori chiar soarta unei intregi planete. Nu avem nevoie de dovezi pentru asta.

Suntem conform definitiei un grup de oameni care indeplinesc o actiune comuna, interesant cum totusi, unii dintre noi nu au realizat pana acum asta. Opreste-te putin din antrenament si uita-te la cei din jurul tau, actiunea este totusi comuna, doar ca fiecare individ o trateaza diferit, asta nu ne face neaparat diferiti insa, fata de scopul final.

Impreuna ne antrenam, ne motivam, ne impartasim experientele si sfaturile. Incearca sa iti imaginezi ca te antrenezi intr-o sala goala, da, poate suna interesant la inceput, dar sunt gata sa pun pariu ca rezultatele finale vor fi mult mai slabe decat intr-o sala frecventata. Nu putem traii separat si orice individ ce are o problema in privinta notiunii de echipa ... are o problema.

De la inceputul antrenamentelor mele am avut doi parteneri constanti, ca in cele din urma sa raman pe cont propriu. Sigur, un partener de fiare ar fi un plus pentru antrenamente, insa imprejurarile au facut sa nu am parte de unul, asa ca m-am adaptat conditiilor si apelez oricand la cineva din sala. Este absolut normal sa ceri ajutorul cuiva din sala, daca asta aduce un aport de efort uneori antrenamentului tau, plus ca de aici, se nasc prieteniile. Cred ca unii dintre cei mai buni prieteni ai mei de acum, provin din sala de forta, este si normal, daca ai o pasiune comuna, lucrul asta aduna oamenii. Doar asa putem sa incercam constant sa fim mai buni.

Prefer sa ma antrenez cu oameni mai puternici, asta ma motiveaza enorm.

Primul partener de sala, era daca pot spune asa "cu cateva repetari mai puternic ca mine" ceea ce ma punea constant in rolul unui alergator dupa obiectivele altuia. M-am trezit astfel prins intr-un mecanism care mi-a adus multe avantaje. Hai sa iti dau un exemplu, colegul meu facea un numar de x tractiuni, automat la un randament normal as fi facut x-2, dar gandul ca nu as fi facut acelasi numar de tractiuni nu mi-ar fi dat pace, asadar ma agatam din bara si aproape ca muscam de ea in incercarea de a bifa acelasi numar de repetari.

Daca as fi fost singur, probabil ramaneam la numarul de x repetari si categori rezultatele aveau de suferit. Nu trebuie sa urmaresti progresul la fiecare antrenament, organismul nostru nu este o locomotiva in care trebuie doar sa arunci mancare, variaza efortul la fiecare antrenament, daca iti lovesti puternic o grupa de fiecare data, nu va avea super rezultate neaparat, din contra. Cand simti ca poti sustine un efort intens fa-o, daca nu, treci pe un program mai usor in ziua respectiva, concentreaza-te pe altceva. Efortul poate fi vazut diferit, sunt sportivi care prin efort inteleg greutati mari dar sunt si categorii care considera ca totul depinde de numarul de repetari. Adevarul este desigur la mijloc. In sport foarte putine din teoriile care circula sunt sustinute solid stiintific si cred sincer ca din moment ce suntem toti diferiti genetic, automat metodele aplicate in antrenamente vor avea rezultate diferite.

Ma raportez uneori la un coleg de antrenament, cate serii a facut, ce greutati foloseste, vreau sa vad daca il pot depasii, intru in competitie cu el ... si el nici macar nu stie.

Imi place sa ma antrenez, trei ore pe saptamana, atat imi permite timpul si conditia si daca un individ mai puternic se ofera sa facem antrenamentul impreuna, am un sentiment de bucurie si unul de disperare ce se ciocnesc in acelasi timp. Stiu ca tipul respectiv "o sa scoata untul din mine" si ca daca eram singur poate ca "scapam mai ieftin" dar repet, aici este vorba de rezultate, atat interioare cat si exterioare, la urma urmei, de asta suntem aici, nu?

Putem lucra impreuna, chiar si separati, cum am putea sa facem altfel cand toti tindem catre aceleasi idealuri, din munca asta si din aceste sacrificii avem toti de castigat.