Iunie unu

Vin din generatia celor crescuti cu cheia la gat, tot timpul in natura iar atunci cand usile casei imi erau ferecate ca urmare a vreunei boacane generatoare de pedeapsa, cu gandul tot la ea. Aveam cateva luni pe an genunchii jupuiti pentru ca alergand mai tot timpul, se intampla sa mai iau si contacte dure cu pamantul sau cimentul ce parca se razbuna pe noi ca nu prea ii dadeam pace.

Pe cat de cuprins de liniste eram in casa, pe atat izbucneam intr-o nebunie placuta si inocenta cand ieseam afara, iar una dintre primele intrebari adresate parintilor care incepuse sa imi genereze emotie in fragedul trup era:

Pot sa ies afara ?

Vacantele ma paraseau in curtea de la tara a bunicilor, inconjurat de natura in cea mai cu putinta amploare a ei, unde zilele nu erau niciodata suficient de lungi pe cat mi-as fi dorit. Mancam cu pofta in fuga micul dejun ce in general era format din lapte proaspat de vaca, branza, oua si paine proaspata din plita brutarilor si mai reveneam la masa seara, tot pe fuga, cand diferitele fructe mancate direct din pomi nu mai reuseau sa potoleasca foamea unui corp parca mereu in crestere.

Inghiteam rapid si cu pofta de parca veneam dupa cateva zile de exil fara apa si mancare, ca apoi sa arunc un "sarutmana pentru masa" in timp ce deja paraseam in fuga curtea. Aveam cateva minute de desene animate Sambata dimineata si uneori ma rugam de televizorul alb-negru pe lampi, sa se aprinda mai repede pentru ca ratam secunde importante din micutul spectacol pe care televiziunea comunista il acorda copiilor patriei, si oftam prelung cand acel "Va urma" blestemat aparea pe fundal la baza ecranului.

Cativa ani mai tarziu aveam sa primim aproximativ 30 minute la celebra ora 19:30 cand toti copiii de pe ulita satului erau in camera bunicului unde cu gurile cascate admiram aventurile eroilor colorati. Cand minutele se ispaseau, ne trezeam din frumoasa transa ce ne cuprindea pe rand, si o rupeam din nou la joaca.

Rahan, doar pentru cunoscatori

Am invatat sa innot, sa pescuiesc, sa lucrez pamantul, sa scot apa, sa alerg, sa ma bat, sa prind curaj, sa imi dreg zgarieturile si ranile, sa cultiv, sa culeg, sa hranesc si sa respect animalele dar mai ales sa iubesc oamenii si pamantul. Daca nu eram toata ziua in praf, ma gaseai sigur in apa, intr-o fascinatie fata de acest element ce inca ma cuprinde si acum.

Eram un copil salbatic la limita civilizatiei, care in drumul spre orasul ce ma chema toamna la scoala, abia isi abtinea lacrimile. Cu alte cuvinte eram un pui de Mowgli doar ca in loc de un urs si o pantera prietenoasa eu aveam un catel credincios ce ma insotea pe unde putea cu putinta, caci la insistentele mele bunicul a taiat lanturile in care isi tinea cainii stiind ca ma scotea din sarite sa vad animalele tinute captive.

Si mi-am jucat cartea junglei copilariei mele

Aveam mancaruri simple si bucurii puternice, si cand odata la una sau doua saptamani se aducea inghetata in micul magazin din centrul satului fugeam nebuni cu bicicletele si savuram intens micile cornete umplute cu lingura de vanzatoare. Gustam prajituri rar si singurul moment cand mancam tort era de ziua mea, iar cofetaria de langa bloc avea doar cateva feluri de prajituri la care aveam acces doar uneori.

Nu era o restrictie si nici nu se punea problema a fi saracie, erau doar niste vremuri diferite in care oamenii apreciau altfel unele lucruri, in ciuda festinului si a batjocorii ce predomina acum, in care oamenii nu mancau de plictiseala sau aruncau jumatate din mancare plictisiti, optiunile erau mai putine si mult mai apreciate. Ma gandesc uneori cum as fi reactionat eu la varsta acelor ani, asezat in fata unui stand imens de bunatati intr-un hipermarket modern al zilelor noastre. Poate ca totusi copiii sunt prestati sa greseasca, dar cum ramane cu datoria celor ce ar trebui sa le atraga atentia ? Cum sa inveti un om inconjurat de resurse, sa le aprecieze ?

Am avut o copilarie fericita si nu pot sa nu ma intreb daca si generatiile care vin acum, o mai pot intalni vreodata. Acum cand invitatia la fotbal a devenit una virtuala, iar singurul mod de catarare in copaci al majoritatii copiilor a devenit prin ajutorul unui erou virtual intr-un joc pe calculator. Eram rezistenti si puternici, nu cunosteam boli, alergii si nu eram deprimati ca nu avem acces la cine stie ce bunuri materiale care poarta tendinta zilelor noastre. Alergam pana la casa prietenilor mei sa le dau o veste, nu le dadeam telefon sau mesaj pe messenger. Copilaria este unul dintre acele elemente care sunt distruse cand modernul isi face orgolios prezenta, precum un baraj de acumulare ce inneaca distante mari de ecosistem doar pentru a genera energie electrica unor oameni ce dorm cu televizorul deschis.

Si parca cel mai ciudat este ca, eu sunt tanar si ... lucrurile astea nu s-au intamplat foarte demult.

Au inceput oamenii sa isi piarda copilaria ?

Robbin'ya hood

Am reusit in cele din urma ca gazduit de unul dintre cele mai mari mall-uri bucurestene sa vizionez ultima versiune Robin Hood intr-o atmosfera intensa de sageti, sabii si sucuri de la dozator.

Indepartat de complotul cu care multi dintre noi am fost familiarizati, versiunea ne ofera o alternativa la intamplarile si personajele din celebra legenda britanica. Fiind un admirator al filmelor ce presupun luptatori in armuri, tropait de cai si chemari la libertate, pot spune ca am fost destul de interesat de acest proiect si cum s-a ivit posibilitatea am pus mana pe un bilet mic si albastru si am fost pregatit sa dau piept cu talentul lui Russel Crowe.

Peisaje frumoase, natura verde si cruda. Insa, o lume medievala destul de restransa cu prea putine personaje si destul de palide. Povestea incearca sa cuprinda foarte multe dar nu reuseste sa si puna accentele necesare unui cuprins consistent, intreaga experienta fiind mai degraba un simulator de ocean intr-o piscina din centrul orasului.

Russel Crowe, un tip destul de durduliu prin perindarile sale cinematografice, ne intampina cu un corp prea bine lucrat pentru o perioada medievala in care alimentele necesare constructiei unei mase musculare decente, erau la fel de rare si slab accesibile, precum o carte de filosofie pe masa unei terase din Bucuresti.

I haz muscle

Un arcas cruciat ce a strabatut pe jos distanta dintre Nottingham si Ierusalim timp de 10 ani, condimentati cu lupte grele, mese putine, alcool la greu si efort ridicat, nu ar fi avut nici o sansa sa se apropie din punct de vedere estetic, de alura musculara a celebrului actor. Nota 2 la originalitate.

I haz muscle ... to

Din nou aceiasi situatie si la Little John, care ne este prezentat ca un soldat pierde-vara, amator de batai, jocuri de noroc, alcool si compania femeilor. Corpuri (mult) prea lucrate in sala de forta pentru a prezenta credibilitate pentru o perioada medievala marcata de foamete si biruri grele.

Ce vedem aici este probabil un fizic lucrat pe ultima suta de metri inainte de filmari (lehamitea marilor actori cand vine vorba de intretinere) indopat cu te miri ce chimicale (cine a pus piciorul natural intr-o sala de antrenament stie cat de greu se obtin rezultatele) de care se va alege praful, sau mai bine spus grasimea, dupa incasarea cecului gras si expunerea zambetelor pe covorul rosu al premierei.

Uite un alt exemplu celebru.

Intre. Asa da!


Inainte si dupa. Asa ha ?

Desigur, asta nu este un barbat respingator, este doar un lucru pe care eu nu il inteleg, de ce vor sa iasa din forma aia care ii prinde cu mult mai bine ?

Sa revenim la oaia noastra. Poveste placuta, personaje palide, natura superba, decoruri ieftine insa poate cel mai enervant lucru care mi-a atras atentia a fost acea atmosfera de oameni putini, inghesuiti intr-un platou cu intentia de a da nastere unor mase.

Acelasi numar redus de soldati englezi infruntand acelasi numar sarac de mercenari francezi in cadre ce pe langa Mihai Viteazul al lui Sergiu Nicolaescu par un grup anemic de furnici, sau o gluma proasta pe langa armatele digitale moderne din Troy sau The Lord Of The Rings, la care ma indoiesc ca nu ar fi putut apela si regizorul Ridley Scott.

Concluzia. Filmul este la fel de reusit precum impresia legata de fizicul lui Russel. Surprinde placut cateva momente, are putine sanse sa ramana la forma actuala si este mai degraba sortit prafului asternut pe sertarele cu dvd-uri ale colectionarilor.

Va urma..

Weekend placut!

PS-Daca ai o forma, mentine-o!
PS2-Daca nu ai inca una, obtine-o!

Triunghiul bermudelor

Nu a fost vorba de o disparitie ci doar de o pauza a imprejurarilor.

Dupa o perioada in care innotam aproape zilnic in oceanul virtual, m-am folosit de schimbarile din jurul meu pentru a mai reduce aceasta expunere daunatoare la monitoare si tastaturi. Timpul a trecut nespus de repede si probabil ca atunci cand esti implicat in foarte multe lucruri, una dintre necesitatile cele mai ravnite devine timpul. Nu neaparat liber cat timp in general.

Am incercat de mai multe ori sa postez, dar imprejurarile au fost mereu nepotrivite si cum sunt un individ care crede ca omul merge pe anumite cai ale destinului, pe care desigur, le poate influenta intr-o anumita masura, am considerat ca nu este inca momentul ca eu sa mai astern pagini in cartea mea virtuala. De cateva ori m-am asezat pe scaun la birou si am spus ca este momentul sa postez ceva, insa de fiecare data a aparut ceva si am preferat sa ii acord atentia.

Au fost momente de respiro in care am incetat sa mai pun intrebari si am preferat in schimb sa caut raspunsuri. Am intalnit viata dar am revazut si amprentele mortii asupra noastra, am vazut tineri plecand impreuna pe drumul vietii, dar si prieteni mult prea tineri care s-au despartit de noi plecand in lumi paralele noua. Am intalnit bucuria si tristetea, odihna si epuizarea si toate amalgamurile de sentimente ce ne condimenteaza vietile.Viata isi continua ritmul la fel de constant indiferent de micile ei scapari, bune sau rele, precum un strain care se opreste langa tine doar pentru ati cere un foc sau a te intreba cat mai este ceasul, pentru ca apoi sa-si reia drumul grabit catre un tren fantoma.

Erau nopti mai reci, acum sunt zile mai calde si unele lucruri au devenit mult mai serioase.

Vremea frumoasa ne invita in natura

Antrenamentele mele decurg foarte bine, mult mai bine de cand imi permit un somn inaintea lor si prefer sa ma simt in continuare in mijlocul unor transformari atat fizice cat si psihice, asa cum imi doresc. Materialul, sa ramana acolo unde ii este locul, in artificial.

Ce urmeaza ? Imprevizibilul desigur.

"De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război." Mihai Eminescu - Scrisoarea a III-a

Ganduri matinale

Schimbari profesionale urmate de noi indeletniciri matinale. Si iata ca pleoapele mele iau contact cu lumina zilei, mai din timp. Dupa cativa ani buni de 9-17 si dupa ce recent cantarul a tras putin catre stanga, a venit vremea ceasului sa urmeze aceiasi tendinta. Intradevar, pot spune despre mine negresit ca sunt un om al coincidentelor. De ceva timp simteam nevoia unei schimbari si intamplarea a facut sa vina intr-un mod brusc, asa cum este cel mai bine sa vina in special in cazurile pozitive.

Am efectuat saltul si m-am trezit la baza podului mai devreme decat ma asteptam. Cercetez in continuare mediul din jurul meu si incerc sa fiu atent la fiecare detaliu nou ce-mi paseste in cadrul atentiei. Mental am aceiasi stare ce m-a cuprins in ultima vreme. Parca nu ma mai gandesc atat de mult la unele lucruri, ba chiar uneori pot spune ca cerebral sunt intr-o scurta pauza. Nu gandesc, doar privesc. Nu ignor, sunt atent. Si tacerea mea este flexibila precum un steag in voia vantului schimbarii.

Drapelul nu se impotriveste schimbarilor, omul da

De curand ajung acasa cu cateva ore mai devreme. Ziua pare mai lunga si optiunile au inceput sa inmugureasca precum un copac tanar primavara. Cu atata timp liber uneori am senzatia ca am fost la birou doar pentru doua sau trei ore si asta in urma cu cateva zile. In zilele cu antrenament am strecurat o ora de somn si desi nu sunt un mare fan al somnului din timpul zilei trebuie sa ii recunosc meritele.

Abordarea antrenamentui in sala este diferita. Ma simt mai odihnit, mai concentrat si cu mai multi carbuni de aruncat pe focul seriilor. Si asta nu ma face decat sa fiu mandru ca ani de zile am ajuns acasa la 18-19:00 seara si indiferent ca ma simteam obosit sau nu, reuseam sa ma mobilizez pentru a face o ora de miscare macar de trei ori pe saptamana.

Uneori ajungem sa acceptam atat de bine situatia in care ne aflam, incat incepem sa uitam si cele mai mici scopuri ce uneori ne miscau spiritul. In contemplare omul risca sa uite a face diferenta dintre bine si rau sau placut si inadmisibil, totul se transforma in "normal" insa de cele mai multe ori este nevoie de un scurtcircuit pentru ca individul sa-si poata reveni.

Trezirea!

Si de aici pot sa declar linistit ca in societatea noastra moderna, rutina este distrusa doar prin erori. Erori de care omul se teme, pe care le uraste si la aparitia carora devine irascibil. Negresit insa, individul nu mai realizeaza ca in acele momente, instinctele sale se trezesc la viata insa in goana sa nebuna de autorenegare, omul isi varsa nervii asupra lor intr-un fenomen pe care l-as putea compara cu trezirea din somn. Omul modern doarme, caci pentru mine rutina este un ucigas lent si pervers.

Sunt asadar mai devreme la viata si timpul parca este mai ingaduitor cu mine. Trebuie sa recunosc, ai un avantaj cand avalansa de oameni se scurge dinspre gaurile de metrou catre case iar tu esti deja la plimbare sau socializezi. Somnul este profund si ne simtim minunat la intalnirea noastra ce oricum nu a durat niciodata mai mult de 7-8 ore pe noapte.

Aplica pentru un job matinal acum!