vineri, 26 septembrie 2008

Dansand cu lupii


Asezat pe un colos de piatra dura, admir peisajul din fata mea, si doar vantul imi sta in cale. Pulsul meu este dat de strigatele de lupta ale razboinicilor antici, ale caror ecouri transmit vibratii in intreaga mea entitate. Un spirit invizibil pentru toti, dar recunoscut doar de catre noi, ne asista fiecare miscare si ne inspira sa gasim adevarul.

Drumul pe care am pornit este unul dificil dar pe parcursul caruia ne vom descoperi cu adevarat, iar acest adevar ne va soca. Noi cei carora le curge trecutul prin sange. Violenta este prezenta in viata noastra de zi cu zi, violent moleculara, schimbarile pe care le produce.

Regulat adoptam schimbari, pentru ca drumul catre idealul nostru sa ramana la fel de placut, precum la primii pasi. Iar acel spirit interior, nascut din fundatiile pamantului la inceputurile vremii, ne arata calea. Este acelasi spirit ce a dat pagina cu pagina, cartea evolutiei umane si care a asistat alaturi de noi la etapele umantitatii, inspirandu-ne.

Toti cu acelasi scop si toti cu aceleasi mijloace mai mult sau mai putin diferite. Suntem precum deschizatorii de drumuri, lasand urme pe care alti indivizi isi pot ghida pasii, iar pasiunea din sufletele noastre inspira si ghideaza precum un far gigantic pe malurile unui ocean agitat.

Traim timpuri in care viteza a devenit esentiala si implementata in aproape toate aspectele vietii sociale. Ironic insa, lucrurile acestea au transformat organismul uman intr-o entitate grasa si lenta. Respectul pe care il acorzi corpului tau se reflecta in oglinda.
Scurt si la subiect. Nu sunt un narcisist, dar nici nu imi voi lasa prada organismul unor elemente scurse din cele mai proaste obiceiuri ale omului.

In viata trebuie sa lupti pentru o conditie mai buna, pentru o pozitie superioara, trebuie sa iti faci loc si sa iei ceea ce tu crezi ca ti se cuvine. Nu iti mai neglija templul. Poate ca este timpul sa te concentrezi si sa incerci sa auzi chemarea lui, iar cei ce nu au mai raspuns demult ei, sa isi reia drumul.

Construieste-ti destinul si pregateste-te sa iti infrunti conditia folosind tehnicile de baza ale antrenamentelor. Incearca sa te autodepasesti, periodic, sau ciclic. In sala de antrenament schimba cat mai des programul, modul de abordare si chiar obiectivele. In varful piramidei ramane Omul Vitruvian al lui Da Vinci.

Raspunsul la intrebarile pe care le ai il vei gasi facand sapaturi, pentru ca raspunsurile se afla acolo inca de la inceput. Odata acumulata cunoasterea se vor putea produce conexiuni si vor rezulta planuri. Trebuie sa incepi sa cauti cunoasterea, caci ea nu sta la vedere, iar cei mai multi din jurul tau vor refuza sa o impartaseasca.

Trebuie sa iti doresti asta si nu in ultimul rand sa meriti. Ceea ce vezi expus in jurul tau la vedere, este gresit, iar ei se hranesc cu greselile tale.

Perfectioneaza-ti tehnica, imbunatateste-ti cunostintele, danseaza cu spiritul antic in sala de antrenament, imbratiseaza natura si toate lucrurile care sunt aici din ziua zero si care stau drept marturie a unui singur lucru clar si cert: functioneaza!

marți, 9 septembrie 2008

Lumi paralele


Totul a inceput cu secole in urma.

In vremuri cand existenta omului depindea de capacitatile lui fizice si de iscusinta cu care se folosea de arme si unelte. Cand pentru a-si asigura necesarul vietii, era nevoit sa isi exploateze la maxim organismul si nu in ultimul rand creierul, exploatare ce a condus la cel mai fascinant fenomen din istoria omenirii, evolutia.

Momentul zero.

Extinderea optiunilor a condus la extinderea necesitatilor si automat a teritoriilor. Solicitarile la care organismul uman erau supuse atingeau pe o scala reprezentata grafic, maxime istorice. Este perioada cand pentru a obtine ceva, aveai doua optiuni, sa fi mai puternic sau mai inteligent decat acel ceva. Combinatia dintre cele doua elemente a condus la formarea altui fenomen care a marcat istoria omenirii, puterea.

Momentul unu ... momentul meu, evolutie si putere.

Evolutie in toate aspectele, putere sub orice forma, intr-un fel sau altul aceste cuvinte se pot combina usor, iar efectele lor in antrenamentele fizice sunt esentiale. Cand o anumita natie se considera superioara pe aceste nivele, era doar o chestiune de timp pana la declansarea unui conflict militar. Ca urmare a acestor conflicte, indivizi dispusi sa dovedeasca ecuatia, alimentati de ura si motivati de lideri, au inceput sa caute solutii pentru marirea randamentului fizic.
Au aparut antrenamentele si pregatirea militara, in urma carora candidatii isi caleau corpurile in sedinte aspre, sub toate formele. S-au format bazele competitiilor sportive.

Daca arunca o privire in trecut, omul de rand vede la suprafata subiectul unui film istoric. Un membru al societatii spartane vede insa asemanari in unele aspecte ... cu propriul lui stil de viata.

Constant in cautarea unor solutii pentru imbunatatirea performantelor fizice, ne aflam intr-un mars continuu pe un drum pavat cu obstacole si provocari. In rucsacul fiecarui spartan gasesti o pereche de manusi pentru antrenament iar in sufletul lui, dorinta de a atinge un nivel superior prin sudoare si sacrificii.

Ne mentinem directia intr-un mediu vitreg care unora li se pare imposibil, am ales drumul cel mai greu si asta ne diferentiaza de ceilalti. Putem fi vazuti ca niste brute, un soi de nebuni care nu au ce face mai bine cu timpul lor. Si totusi timpul este putin pentru fiecare dintre noi, si o privire in spiritul nostru ar atrage dupa sine respect. Provocand constant legile organismelor fizice ne aratam de fapt respectul pentru evolutie, respect ce se poate observa in primul rand la fizicul nostru.

Da suntem mandri, dar am platit cu eforturi titanice fiecare strop de mandrie.

"Doar o secunda sa privesti prin ochii mei ar fi de-ajuns ..."

Dorinta de a fi mai bun este inradacinata adanc inauntrul fiecaruia dintre noi, inca din cele mai vechi timpuri. Suntem niste cavaleri ai unor lumi demult apuse. Ne antrenam pentru un razboi care poate nu va veni niciodata, dar intr-o lupta continua cu limitele propriului organism. Ma uit dezamagit la multi dintre semenii mei, innecati in grasime de catre deseurile evolutiei. Viata trebuie sa fie o provocare, iar tu trebuie sa lupti. Imi place sa lupt, iar in aceste timpuri, sub orice forma.

Admirand acest peisaj in care indivizilor le este greu sa mearga pe jos pana la magazinul local, cand doar cu o comanda primesti cantitatea dorita de alimente, cand cei care au prea mult isi bat joc de cantitati industriale de mancare si devin obezi in timp ce in unele regiuni din lume se moare inca de foame, cand multi practica sportul doar in lumi virtuale ... nu mai este necesara evolutia ? Nu mai au pentru ce sa lupte ?

Chiar nu mai este nici un motiv sa ne mai antrenam corpurile ?

joi, 21 august 2008

Mecanisme umane



Viata merge intr-o singura directie, pe mai multe drumuri.

Si noua ne place sa credem ca ne alegem drumul, insa de multe ori drumul ne alege pe noi. Un membru al societatii spartane isi alege singur drumul.

Viata de zi cu zi iti este marcata de actiuni pe care intr-un fel sau altul tzi le-ai impus. Faci aproape zilnic aceleasi lucruri cu mai mult sau putina energie, in functie de modul tau de viata. Pentru noi cei care ne petrecem timpul in sali, este deosebit de important sa experimentam un antrenament placut dupa formula "no pain no gain" si sa putem reveni mereu cu aceleasi nivele de forta si concentrare, setate la niste limite cat mai ridicate.

Organismul si psihicul nostru sunt direct corelate si isi transmit mesaje intr-un flux infinit, de neoprit pe timpul vietii, de celule. Micii purtatori de informatie.

Dumnezeu a creat omul si natura l-a dezvoltat.

Organismul tau este capabil sa se adapteze oricaror conditii de mediu si ne referim aici atat la factori externi (clima, etc.) cat si interni (alimentatie, etc.) insa majoritatea indivizilor clacheaza in timpul perioadei de acomodare.
Am identificat doua tipuri de indivizi:
1) organismul asculta mesajele corpului, si
2) organismul asculta mesajele creierului.

Da, din punctul meu de vedere creierul este suficient de bazat sa poata fi independent de restul corpului cand vorbim de organisme.
Daca ai un corp jalnic si spui ca te-ai lasat prada unui mod de viata toxic faci parte din categoria celor multi, punctul 1 de mai sus. Restul, minoritatea, bine ati venit la punctul 2.
Daca nu vorbim de lucruri esentiale organismului tau, nu exista "nu pot trai fara". Daca gandesti asa inseamna ca nu ai o parere buna despre tine. Indivizii care sunt victime ale viciilor daunatoare, din punctul meu de vedere sunt niste oameni slabi.

Tot ca opinie proprie, daca nu poti controla asa ceva, ar trebui sa te ingrijorezi.
Organismul uman nu este cu adevarat dependent decat de lucrurile esentiale pe care le stim cu totzii. Cele mai bune activitati pentru corpul nostru ni se par cele mai grele si invers, ironic nu ? Ghici cine plateste pretul.

De la nivelul meu, nu vad de ce este atat de greu sa iti impui un mod de viata sanatos, sa renunti la lucruri daunatoare organismului si sa incepi un nou mod de viata. Corpurile pe care tu le admiri uneori nu s-au creat peste noapte si ascund sacrificii si ani de antrenamente.
Tu nu trebuie sa ajungi la nivelul acela, dar chiar si daca esti la jumatatea drumului si ramai acolo, nu ai fi mandru de tine ?

Aud la tot felul de indivizi tot felul de scuze dar rezum discutia la "nu este niciodata prea tarziu" si de fel nu imi plac oamenii care se ascund in spatele scuzelor, am avut de pierdut/suferit din cauza lor, deci in fata mea ar fi bine sa ai un motiv al naibii de intemeiat.

Ce ti-am spus pana acum ? Organismul tau este singurul lucru care il ai cu adevarat pe lumea asta!

Antreneaza-ti mintea, pregateste terenul, poti face asta!

Dezvolta un organism puternic, rezistent si mai ales sanatos. O sa te simti mai bine, o sa castigi increderea ta si a celor din jurul tau.

Societatea spartana declara razboi sedentarismului, raportul ramane de 300 la 1.000.000, dar vom lupta cat timp vom avea aer in piept si puterea sa facem asta!

miercuri, 13 august 2008

Animal Pak


A inceput de curand.

Eram in cautarea unui supliment solid de vitamine si minerale. Cum nu sunt un adept inrait al suplimentelor alimentare, dar cu ceva idei despre rolul acestora mi-am indreptat atentia catre Animal Pak.

Stiu, iti inspira teama. Stiu, urmeaza cateva argumente greu de inghitit ... si la propriu si la figurat, ai sa citesti de ce.

Hai sa incepem in primul rand cu numele, mai ales cand experienta ta in domeniul "fiarelor" este oarecum redusa. Te duce cu gandul la un supliment ce te transforma mai degraba intr-un varcolac al noptilor cu luna plina decat intr-o masina de antrenat.

Din nume trebuie sa vizualizezi doar actiunea compusilor acestui produs fata de organismul tau.

Daca tragi de "fiare" ... trebuie sa fi un "animal".
Odata pasit in hala sportivilor te asteapta transformari atat fizice cat si psihice. Vei avea nevoie de un arsenal pe masura care sa te ajute inaintea, in timpul si dupa antrenamentul tau. Clasicele multivitamine de prin farmaciile locale, reprezinta o portie mult prea mica pentru niste necesitati atat de mari. Ce vei oferi organismului tau va fi in cele din urma ceea ce vei primi.

Imi aduc aminte o discutie cu o farmacista:
Eu: Sunt sportiv si am nevoie de niste vitamine
Ea: Desigur, va recomand vitaminele X, Y sau Z, una pe zi
Eu: Una pe zi este recomandarea generala, presupun ca pentru omul sedentar de rand
Ea: Nu, una pe zi este de ajuns si pentru Dvs.
Eu: Organismul meu este supus la eforturi in timpul antrenamentelor, vreti sa imi spuneti ca am aceleasi arderi ca ale unui om care de la birou se aseaza in canapeaua de acasa ?
Ea: ...

Acest suplimente contine o adevarata armata de vitamine, minerale, acizi, aminoacizi, enzime, optimizatori, care vor lucra pentru organismul tau si iti vor alimenta consumul datorat antrenamentelor.



Rezervele obtinute din alimentatie sunt mediocre oricat de mult ai crede tu ca mananci si asimilezi, pentru o compozitie asemanatoare unei portii de Animal Pak va trebui sa consumi niste cantitati titanice de alimente, lucru de astfel, imposibil.

Daca reusesti sa te impaci cu numele, hai sa trecem la nivelul urmator. Cantitatea.
In fiecare cutie vei gasi 44 de pachete (nu sunt fabricate in Romania deci da vei gasi exact numarul acesta) din care tu trebuie sa iei 1/zi. Destul de simplu nu ? Da, vei spune probabil "ok deci 1 luna si ceva m-am scos". Partea interesanta vine cand o sa observi numarul de pastile din interiorul fiecarui pachet. Sunt 11 pastile.

Da, daca te-ai impacat cu numele si rolul esential va trebui sa incerci sa innoti pana la mal acum. Le poti lua sub diferite forme, eu personal le sparg putin si apoi le inghit cu mult lichid, preferabil ceai ca sa mai acopere din gustul acestora, totul intr-un interval cat mai scurt, pentru a scapa cat mai rapid de aroma de pastile, care fie si de domeniul farmaceutic, nu ma atrage de cand ma stiu.

In cel mult 1-2 zile vei simti efectele. Energie fizica si mentala. Cresterea capacitatii efortului si refacerea. Cu o odihna la nivel normal nu vei mai intalni clasicele stari de somnolenta aparute in special dupa terminarea job-ului. Atentie insa, Animal Pak este un supliment care nu te scuteste de o alimentatie corespunzatoare, un antrenament inteligent si o refacere optima. Daca vrei sa iei in greutate si sa ai rezultate bune nu iti poti pune bazele intr-un singur supliment, este ca si cum ai folosi un carburant bun la masina ta dar nu ai folosi si uleiul de motor. Motorul (organismul) nu se functioneaza la parametrii optimi ... sau deloc.
Asadar ca in orice alt domeniu, revizuieste-ti obiectivele.

Eu nu sunt culturist, fac sport pentru a fi sanatos si in forma. Da, recomand Animal Pak pentru toti cei care fac sala si vor sa isi asigure un flux de compusi esentiali, si daca ai rabdare sa citesti eticheta produsului precum si o mica parte din recomandarile celor care l-au folosit, o sa-ti faci o idee de ce acest produs se fabrica in reteta originala de peste 20 ani.

Cand vine vorba de optim, ai aici tot ce iti trebuie.