marea te cheama la ea?

Drumul spre sala la ora de varf e sinucidere curata. Claxoane, caldura, oameni lipiti de asfalt, oameni nervosi, transpirati, inghesuiti intr-un metrou usor trist.
E cald, prea cald! Sa umblu cu tricoul ud a devenit deja parte din normalitate. Asta e ! sunt sportiv, inghit si merg mai departe.

Vreamea asta intotdeauna imi starneste o pofta imensa de mare, doar el, eu si un sezlong, briza care bate si un soare bland care ne arde pielea pe nesimtite. Apa sarata care imi ramane in par si un cer albastru plin de nori dolofani.

Marea ne cheama la ea?

E duminica, ora 4:30, o masina, 4 nebuni, si un drum drept. Sunt tineri, proaspeti si pusi pe glume. (de multe ori la ora asta nici nu sunt in stare sa gandeasca), dar nu le pasa, sa fie entuziasmul, bucuria de a scapa de un oras prafuit si aglomerat sau amintirea vremurilor de liceu. Pe autostrada bate vantul, din cand in cand ne mai depaseste un grabit (spre ce, daca te grabesti si viata trece mai repede) soarele rasare timid, cu cat ne indepartam mai mult de oras cu atat ne simtitm mai liberi.

off Bucuresti, orasul care ne inghite? ne-am nascut in Bucuresti, am crescut aici, cu toate astea caut din ce in ce mai des pretexte sa plec de aici.

In fine am ajuns, platim cumiti taxa de statiune, taxa de parcare, taxa de sezlong, taxa de buda. Hmm bine ca nu au pus taxa si la intratul in apa, si ne intaindem frumos la soare, osteniti de drum.

Inca e racoare, e doar 7:30, se simte miros de apa de mare, se aud pescarusii, sa ne bucuram de liniste pana nu incepe plaja sa se populeze.

Avea cineva o vorba, ce tara frumoasa pacat ca e locuita.

Are rost sa va povestesc despre oamenii de pe plaja si preocuparile lor culinare. La un moment dat am simtit cum ma bantuie fantoma Bucurestiului.

E frumos la mare, pentru o zi doua, mai mult nu te tin nervii si nu in statiuni populate. Avem noi o plaja goala care ne asteapta cu nisip fin si apa fara pietre (shh e secreta).

Dupa experienta de duminica am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi cresc activitatea fizica extragym. Asa ca am decis sa ma scot la plimbare in aer liber prin parcuri.

E ciudat ca sunt atatea persoane care platesc un abonament la sala doar ca sa petreaca cele mai lungi 45 de minute pe o banda/ eliptica/bicicleta, cand existe metoda mai placute, mai ieftine, mai sanatoase de a face miscare.

Herastraul batran si credincios ma astepta ca odinioara, ca un tata care intotdeauna isi asteapta copii, cu coroana verde de frunze, cu miresme de flori colorate, cu aer incarcat de verde, cu alei proaspete, cu lacul impanzit de salcii si mai nou cu capetele europene care iti zambesc benevol sau ironic dintr-un cerc sacru (???)
Ciudat, de multe ori l-am evitat, prea multe amintiri despre persoane care au plecat, prea devreme, prea din scurt, dar totusi sunt aici.
O imagine prafuita imi apare in fata ochilor, o fetita pistruiata se joaca in pietris cu sora ei mai mare sub ochii protectivi ai parintiilor. Vaporasul sta sa plece, adie un cald vant de vara. Dar dispare,o alung.

Am petrecut cele mai bogate 45 de minute, un fel de powerwalk, urcat "dealuri", alergat pe scari, mers ingreunat prin dune de pietris, mi-am simtit corpul, mi-am depasit zona de confort, am avut curajul sa ies din casa, o sapca, un mp3 player, o sticla de apa si o pereche de adidasi comozi. Am vazut soarele, m-am incarcat de o natura darnica, am alergat printre tasnitoare cu stropi reci, am transpirat, si mi-am golit creierul de griji.

Mare sau munte, verde sau galben, bucuresti sau brasov?