Un weekend plin.Las in urma biroul meu ce ma priveste trist cum il parasesc Vineri, in cursul dupa-amiezii, mult mai devreme decat de obicei. Destinatia Maramures, Carpatii Orientali, Muntii Rodnei. Pornim din sud catre nord, din .. Gara de Nord. Ne astepta o calatorie de aproximativ 12 ore, insa confortul SNCFR ne lasa placuti surprinsi. Mocheta pe jos, curatenie, vagoane noi, paturi rabatabile confortabile, asternuturi proaspat spalate/calcate in pungi, conditii excelente, nota 10 ce sa mai.
Ayeee mainile sus pentru CFR!Ajungem la ziua si un microbuz alimentat cu manele ieftine, ne duce catre Borsa-statiune. De aici luam telescaunul si suntem parasutati intr-o poiana. Sistemul de coborare din scaun in timpul mersului, produce senzatii tari unora ce sub povara rucsacilor mai ca ajung sa pupe pamantul.
Inaintam catre Cascada Cailor, din cate am inteles una dintre cele mai mari din tara. Amestecul de verde proaspat al brazilor, ruginiu al ierbii ce se pregateste de iarna si movul pietrelor stropite de apa, imi scalda placut ochii.
Cal mandru de cascada lui
Apropo de marime, trebuie sa recunosc ca nu am acordat prea multa atentie studiului muntilor Rodnei, si am fost surprins placut de impozanta acestora. Abordam o poteca din dreapta cascadei si inaintam usor catre masivul din fata noastra, castigand treptat altitudine. Muntii poarta pe umeri un voal de ceata, parca luati prin surprindere de prezenta noastra, refuza momentan sa se lase descoperiti. O farama de nori trece din cand in cand pe deasupra noastra. Vremea ne tine partea, un vant usor ne scutura incet imbracamintea.
Potecile ocolesc uneori varfurile din calea noastra, intr-o abordare diferita parca de unii masivi, incercand parca sa te scuteasca de efortul depus in batatorirea acestora cu piciorul. Traseul se contureaza usor in privirile catre orizont, vom face un fel de ocol al orasului Borsa, prin masivii muntosi. Toamna isi face simtita prezenta, desi nu prin vreme ci prin peisaj. Este destul de cald, inaintam in tricouri si doar in popasurile facute mai aruncam o bluza subtire pe noi.
Toamna pe poteca
Inaintam catre Cascada Cailor, din cate am inteles una dintre cele mai mari din tara. Amestecul de verde proaspat al brazilor, ruginiu al ierbii ce se pregateste de iarna si movul pietrelor stropite de apa, imi scalda placut ochii.
Cal mandru de cascada luiApropo de marime, trebuie sa recunosc ca nu am acordat prea multa atentie studiului muntilor Rodnei, si am fost surprins placut de impozanta acestora. Abordam o poteca din dreapta cascadei si inaintam usor catre masivul din fata noastra, castigand treptat altitudine. Muntii poarta pe umeri un voal de ceata, parca luati prin surprindere de prezenta noastra, refuza momentan sa se lase descoperiti. O farama de nori trece din cand in cand pe deasupra noastra. Vremea ne tine partea, un vant usor ne scutura incet imbracamintea.
Potecile ocolesc uneori varfurile din calea noastra, intr-o abordare diferita parca de unii masivi, incercand parca sa te scuteasca de efortul depus in batatorirea acestora cu piciorul. Traseul se contureaza usor in privirile catre orizont, vom face un fel de ocol al orasului Borsa, prin masivii muntosi. Toamna isi face simtita prezenta, desi nu prin vreme ci prin peisaj. Este destul de cald, inaintam in tricouri si doar in popasurile facute mai aruncam o bluza subtire pe noi.
Toamna pe potecaSoarele ne acorda atentie din ce in ce mai mult. Mergem intr-un pas usor grabit, planul usor ascendent ne permite. Devorez un baton proteic si o banana si ma hidratez cu apa. Orele trec repede si fiecare ceas imi aduce un peisaj total nou. Ma uit inapoi uneori si ma uimeste distanta parcursa. Si inca mai avem.
Ajungem si in zona de campare, montez cortul, mananc cu pofta hrana rece din rucsac si intru in sacul de dormit odata cu lasarea intunericului. Adorm bustean, si ma trezesc odata cu venirea zorilor. Urmeaza o noua portie de mancare, strang cortul si pornim grabiti catre obiectivele finale, printre care si Varful Pietrosul. Este mai cald ca ieri, razele soarelui ma rasfata de la prima ora. Deja majoritatea hainelor sunt in rucsac, incercand sa fiu cat mai lejer si respirabil posibil.
Recastigam altitudine si suntem deja in zona superioara. Pietrosul isi confirma numele, gramezi imprastiate de pietre de parca un vulcan nervos le-a aruncat de pe varf, ne intampina la tot pasul. Schimb cateva cuvinte cu doi turisti germani, singurii cu care m-am intalnit pe tot drumul. Ajungem si pe ultimul varf, cel mai inalt din masiv (Pietrosul, 2303m). Peisajul este placut si rasplateste eforturile depuse in aceste zile. Am un sentiment de satisfactie interioara, ca de fiecare data cand bifez un nou obiectiv. Este asa usor sa nu faci multe lucruri, si totusi este atat de greu cand alegi sa le faci. Dar gustul satisfactiei a fost mereu cautat de stomacul meu. Micile bucurii ale vietii.
Coboram de pe varf pe o panta blanda, in zig zag, catre lacul Iezer, despre care multi spun ca are o forma asemanatoare cu cea a hartii Romaniei. Pierdem altitudine usor si placut avand in vedere altitudinea destul de mare. Dupa un scurt popas langa lac, pornim prin padure catre Borsa, ocoliti din cand in cand de masini de teren ce isi croiau probabil drum catre platoul din zona lacului. Gazele lor de esapament in piept, imi readuc aminte de realitatea imputita, la propriu si la figurat, in care traim.
Patrundem in zona locuita, case frumoase si iarba verde si grasa ne inconjoara. Vad oameni in straie traditionale zonei, in special femei in varsta. Ajungem si la microbuzul ce avea sa ne conduca la gara, in acelasi ritm muzical.
Avem o tara frumoasa, mult mai frumoasa in realitate decat la tv. Ai de gand sa faci ceva in privinta asta ?
Liniste, subsemnat pozeaza
Ajungem si in zona de campare, montez cortul, mananc cu pofta hrana rece din rucsac si intru in sacul de dormit odata cu lasarea intunericului. Adorm bustean, si ma trezesc odata cu venirea zorilor. Urmeaza o noua portie de mancare, strang cortul si pornim grabiti catre obiectivele finale, printre care si Varful Pietrosul. Este mai cald ca ieri, razele soarelui ma rasfata de la prima ora. Deja majoritatea hainelor sunt in rucsac, incercand sa fiu cat mai lejer si respirabil posibil.
Recastigam altitudine si suntem deja in zona superioara. Pietrosul isi confirma numele, gramezi imprastiate de pietre de parca un vulcan nervos le-a aruncat de pe varf, ne intampina la tot pasul. Schimb cateva cuvinte cu doi turisti germani, singurii cu care m-am intalnit pe tot drumul. Ajungem si pe ultimul varf, cel mai inalt din masiv (Pietrosul, 2303m). Peisajul este placut si rasplateste eforturile depuse in aceste zile. Am un sentiment de satisfactie interioara, ca de fiecare data cand bifez un nou obiectiv. Este asa usor sa nu faci multe lucruri, si totusi este atat de greu cand alegi sa le faci. Dar gustul satisfactiei a fost mereu cautat de stomacul meu. Micile bucurii ale vietii.
Coboram de pe varf pe o panta blanda, in zig zag, catre lacul Iezer, despre care multi spun ca are o forma asemanatoare cu cea a hartii Romaniei. Pierdem altitudine usor si placut avand in vedere altitudinea destul de mare. Dupa un scurt popas langa lac, pornim prin padure catre Borsa, ocoliti din cand in cand de masini de teren ce isi croiau probabil drum catre platoul din zona lacului. Gazele lor de esapament in piept, imi readuc aminte de realitatea imputita, la propriu si la figurat, in care traim.
Patrundem in zona locuita, case frumoase si iarba verde si grasa ne inconjoara. Vad oameni in straie traditionale zonei, in special femei in varsta. Ajungem si la microbuzul ce avea sa ne conduca la gara, in acelasi ritm muzical.
Avem o tara frumoasa, mult mai frumoasa in realitate decat la tv. Ai de gand sa faci ceva in privinta asta ?
Liniste, subsemnat pozeaza
2 comentarii:
mi-a placut!
Multumesc.
Bine-ai venit!
Trimiteți un comentariu