miercuri, 9 septembrie 2009

A venit toamna

Acopera-mi corpul, cu ceva.

Pasesc in ritmul meu pe strada ce de cateva zile, zace intunecata si rece. Vantul alearga si el printre blocuri transmitand frisoane trecatorilor ce ii stau in cale. Ajung in vestiarul salii, ce odata cu venirea toamnei, incepe sa semene din nou cu o strada pustie.

Galagiosii de peste vara cu visele si sperantele lor de masa musculara, s-au evaporat. Or sa apara din nou, in lunile Mai-Iunie, hotarati ca intr-o luna doua sa faca impresie "pe strand".


Peisaj cu sala goala, in lunile racoroase romanul uita de antrenamente.

De parca in aceste luni organismul nostru inceteaza a se mai dezvolta. Gresit, tocmai ca in perioada asta trebuie sa ne fortificam in continuare organismul. O rancezire in aer cald, ticsit cu virusii colegilor de serviciu, trebuie combatuta constant cu exercitii fizice, chiar si in aer liber. Imi place senzatia de aer rece patruns in plamanii mei incinsi, in timpul unor alergari in zilele moracanoase de toamna, sau chiar pe zapada.

Am abordat un nou program, un fel de ciclu in care imi lucrez la fiecare sedinta, aproximativ toate grupele musculare, in serii combinate, rezultand intr-o saptamana, fiecare grupa lucrata de doua-trei ori.

Ritmul este exploziv, maieul se incarca cu apa eliminata din corpul meu iar respiratia ma duce cu gandul la un maraton de alergari mai degraba. Organismul meu este in continuare confuz, surprins de schimbarea brusca de macaz, ce l-a luat prin surprindere. Acum nu are incotro, decat sa raspunda stimulilor, sa isi imbunatateasca masa musculara. Despre cantitate in cazul meu, nu prea mai poate fi vorba. Am aproape 90Kg la 1,82m inaltime, natural ca un suc de fructe stoarse cu propria mana. Atata timp cat nu mai adaug alte mese sau suplimente, mari miscari pe cantar nu am sa vad. Nu imi ramane decat sa imbunatatesc calitatea a ceea ce am. Si la urma urmei ma antrenez pentru sanatate, aspectul vine automat de la sine.

Asa cum un zidar, munceste constiincios pentru a ridica un zid din caramizi, la fel si tu trebuie sa te dedici cauzei tale.


Munca, dedicatie, sacrificii, poti construi cladiri pe baza steroizilor ?

Sanatate fizica si mentala, ce se construieste incet, greu si cu al naibii de multa rabdare. Marea problema a unora nu este timpul, ci lenea. Daca nu ai timp pentru tine, la ce mai traiesti pe planeta ?

Daca nu stiai corpul uman a fost proiectat pentru alergari, vanatoare, munca fizica si aparare. Nu pentru stat in birouri sau plimbari cu masina pana la coltul strazii. Trebuie facut un echilibru, urgent!

Timpurile au evoluat, normal, nu mai trebuie sa alergam dupa mamuti, ii gasim deja pe rafturi in supermarket, insa te-ai intrebat cum va arata corpul uman peste 1000 de ani, cand sedentarismul va atinge apogeul ? Iti recomand Wall-E.

Poftim:


Oamenii viitorului, grasi, sedentari si framantati de sentimente virtuale.

Miscare, miscare si mai multa rabdare. Fiecare dupa posibilitatile proprii. Capra vecinului, modelul preferat al modelului, ar trebui ignorata. Suntem milioane de organisme, identice si totusi diferite intre ele. Indivizii din sali nu sunt roboti, sunt oameni cu sentimente si vieti zilnice ca si ale tale. Nu ar trebui sa te descurajeze prezenta lor, ci din contra.

Pentru toamna asta iti voi da un mic task, macar odata pe saptamana iesi la alergare in parc, pe banda, in casa, pe scari sau unde vrei tu ... si macar 1-2 antrenamente pe saptamana.

Nu este mult, dar nu este nici ... nimic.

2 comentarii:

fyamma spunea...

si mie imi place sa ma surprind cu noi provocari, raman uimita cum de fiecare data corpul joaca cu mine si nu impotriva mea.
este capabil de atat de multe, pacat ca "cineva" ii infraneaza potentialul.

iubesc la nebunie sa alerg dupa tramvai si sa ma uit "din cocotier" la concetatenii mei cum gafaie, ramasi in urma si injurand printre dinti.

spartanic spunea...

Da, asta imi aduce aminte de viteza cu care urc treptele la metrou si privirile celor de pe banda rulanta, gen "uite si pe ala, nu are ce face".

Energia mentala face minuni asupra corpului, trebuie sa te gandesti doar cat de multi oameni care muncesc stand pe scaun, nu mai sunt in stare sa faca nimic dupa programul de lucru.