Evolutie?

Evolutie?
De unde venim si incotro ne indreptam?
De ce zgomot, de ce praf, de ce trafic…?
E viata noastra cea a unui fluture?
Ciclul e simplu vierme, cocon, fluture sau e invers?

Cand eram mici, era prea simplu.
Intrebarea: “da tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”
Avea raspuns instant
- Patinatoare, politista, ballerina…

Cat de simplu ne vindem visele…
Au mai trecut ani, eram jurnalista, scriitoare, actrita pe scenele teatrelor…radeam cu gura pana la urechi si eram alta la fiecare nou sezon.
Societatea , nevoia, nepasarea, renuntarea, REALISMUL, ne invata altceva, ne invata ca ce vrem nu e rentabil, ca visele nu tin familii, nu construiesc case, nu platesc rate. Ne mai invata ca trebuie sa muncim, sa platim taxe peste taxe, impozite peste impozite, aerul pe care il respiram, pamantul de sub casa, imitatia acea de apa potabila care curge la robinet. Ajungem sa platim impozit la impozit, pacat ca o voce ridicata nu schimba lumea.

Ne mai invata ca “ mama, numai cei cu diploma au salarii bune”. ..
Iti iei si diploma si din tanarul student gata sa rupa lumea in doua, te trezesti licentiatul realist, gata sa-si dea sufletul pentru compania multnationala care ti-a acordat sansa vietii. Ah da si ne pare atat de rau ca ziua are numai 24 de ore.

Si ce bine e cu diploma, nu tine de cald, repartitoarele de pe calorifer sunt inchise, facem econmie, e criza, sau e panica, sau e teatru, orice ar fi lasa gust amar si scaraba profunda.

Daca esti cu adevarat ambitios si ti-ai propus sa lucrezi intr-o banca, cu gandul ca in cativa ani ai sa ai o cariera stralucita…mai gandeste-te odata.
Salariul de entry level e jenant pana si pentru administratorul scarii de bloc in care locuiesti, iar timpul tau devine timpul lor, viata ta devine viata lor, casa ta, doar un hotel, masina ta, oricum e a lor pana in 2020. Dar mama ta poate spune mandra ca iubitul fiu lucreaza in banca, pacat de el ca are 35 de ani si nu-i insurat.

NU are timp, mama, 12 ore din zi le petrece in munti de metal si sticla, dar e fericit, e bancher. E atat de absorbit de ceea ce inseamna slujba, incat uita de vise, sperante, viata. Uita sa se opreasca intr-o zi de luni, sa zambeasca razelor de soare, sa inspire aer rece de primavara, sa admire o domnisoara frumoasa care trece strada. Uita de mama si surori.
“- ehh, mama, e ocupat baiatul meu, si sambata m-a sunat de la serviciu, mai avea ceva de rezolvat”
Si sambata…ajunge acasa dupa 16, se tranteste pe canapea si adoarme la un film prost.

Prieteni? Pff nu i-a mai intalnit de la absolvire, nici nu mai stie de ei, suntem in Martie, ah pe 12 februarie era ziua lui Felix…cel mai bun prieten…cel mai bun prieten?

Cat de usor ne vindem visele. Cat de usor cadem prada “vietii”. Ce visam se transforma in ce ne trebuie, strict, ce ne trebuie se transforma in ce vor ei sa vanda.

La stiri aflam despre tinere care mor de subnutritie pe birouri, in fata calculatoarelor, ASTA e viitorul?
Copii care se sinucid, parinti indurerati peste hotare, plecati la munca, pentru viitorul lor, al copiilor….o viata mai buna, creata de nevoi, nevoi create de minti destepte…sunt astea nevoile noastre…o casa, o masina, o vacanta pe an, in rest, intretinere, mancare, taxe la texe, impozite pe impozite.
Femei realizate la 40 de ani, pe holurile clinicilor de fertilizare, viseaza la viitor, un copil caruia, acum, ii pot oferi o viata, pacat ca viitoarea odrasla nu va apuca mai mult din viata parintilor.

Ma intristeaza viitorul, eu vreau sa ma fac actrita, cu toate astea diploma de pe perete e in economie, iar jobul e sports related.

Ca proaspat absolvent sunt in ceata, ma uit in stanga si in dreapta, ma intristez, dar tot sper, sper ca pasiunea mea se poate amesteca cu jobul, sper ca o sa-mi placa iar munca nu o sa fie o corvoada. Ma uit pe strazi, oameni care au uitat sa zambeasca, oameni in mijloace de transport cocosati si ridati, absorbiti de ganduri, banii de dat, vieti de cladit. In masini luate pe leasing, se duc in case luate pe rate, chiar si canapeaua pe care se aseaza epuizati mai are 3 luni si e a lor.

Daca ne uitam inapoi, oameni puternici, pesteri, ape care curg reci, copaci, animale salbatice. La ce-mi foloseste parfumul ala scump, masina aia care polueaza, casa aia construita la satira si platita la 5x valoarea reala?

Este asta evolutie? Din vierme in fluture, sau din fluture in vierme?

Linii de nivel

Timpul isi reia procesele sale calendaristice clasice, noi insa le impingem in continuare la extrem pe ale noastre.

Am lasat in urma inca un an impreuna cu ale sale parti negative si am ales sa port in continuare doar experientele sale placute si mai ales lucrurile invatate pe parcursul acestuia. Trecerea timpului trebuie sa lase in urma semne ale unei imbogatirii spirituale sesizabile si pentru a putea sa las aceste semne in urma mea, incerc constant sa adaug stiinta si putere in nucleurile fiintei mele.

A fost un an greu, poate mai greu decat cel dinaintea lui si totusi mai usor decat cel ce va urma. Dar daca ar fi sa trasez o evolutie grafica, pot spune ca reusesc sa evoluez constant ascendent. Teoretic cred ca inceputul unui drum, poate fi uneori mai usor decat traseul acestuia, dupa modelul calatoriilor reale iar cei ce au atins obiective pe jos, cu rucsaci in spate sau in sali cu ganterele in maini cred ca inteleg mai bine ceea ce vreau sa spun.

Cred ca unul dintre principalele mele obiective este controlul asupra fiintei, respectiv consecintele trecerii mele prin etapele vietii. Este atat de greu sa construiesti ceva si totusi atat de usor sa il distrugi. Unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii antice, spunea ca nu avem nici un control asupra noastra, cum altfel putem explica prezenta raului in aceasta lume atata timp cat suntem constienti de efectele lui ?

Este necesar ca indivizii sa aiba scopuri la care sa tinda sau macar sa faca tot posibilul pentru atingerea acestora si personal cred ca este mai bine sa pierzi incercand decat sa stai deoparte. Si totusi sunt atatia fricosi printre noi, ii vad pe strada, in locuri publice, pe unii chiar ii si cunosc.

Scopul te mobilizeaza, te poate motiva, pentru ca insasi viata este un scop ci nu doar un fenomen ce il cuprinde. Scopul indivizilor inca din cele mai vechi timpuri este evolutie in formele ei infinite, daca te uiti in jurul tau poti asista la consecintele acesteia, pana si corpul nostru se adapteaza acestui proces universal.

Daca viata ta este doar o linie orizontala constanta, este clar ca nu ai un scop anume iar liniile orizontale nu pot duce decat sub nivelul zero, insa liniile ascendente duc doar catre nivele inferioare pozitiei acesteia, urmand desigur clasicele cicluri ale vietii. Daca vrei sa vezi o imagine naturala a vietii aseaza-te la baza unui munte. Incepe usor inclinat si placut insa pe masura ce il parcurgi devine mai dificil de parcurs, poti sa te ratacesti sau chiar sa simti nevoia sa te intorci inapoi. Secretul depasirii unui munte mare este sa fi avut rabdarea si indemanarea in trecut, sa treci si peste altele mai mici.

Toti avem munti in fata noastra, dar majoritatea aleg sa treaca prin el, printr-un tunel plat in care esti inconjurat doar de peretii acestuia, ce te priveaza de privelistile superbe pe care le poti obtine daca alegi sa il parcurgi pe deasupra lui. Cunosteti deja probabil faptul ca nu este nici o satisfactie mai mare decat cea urmata de atingerea unui obiectiv sub orice forma a acestuia si ca orice trisare reduce procentual din aroma bucuriei de dupa.

Traim vremuri grele, cel putin asa ne zic ei, nu ca am fi dus noi o viata usoara pana acum. Noi, indiferent de situatie trebuie sa fim dispusi sa atingem nivele superioare. De ce sa ma infund intr-o canapea la televizor, admirand succesul unora, pe plan social sau sportiv, cand pot fi eu propriul meu succes ? Oare cati dintre cei care nu rateaza un program sportiv la tv au practicat vreun sport, in orice forma a sa, in ultimele luni?

Poate fi marcarea unui punct de catre sportivul tau favorit mai consistenta pentru tine decat marcarea unui punct, chiar de catre tine?

Diversifica-ti viata, antrenamentele, alimentatia, fii deschis catre experiente noi, gandeste pozitiv, fii optimist si nu uita si de bucuriile care apar pe drumul catre scopul tau. Nimic nu este intamplator, totul se intampla cu un motiv.

Idei de baza, simple, doar o parte din sfatul meu catre tine.

"Pe dinauntru trebuie sa ne inarmam cu credinta tare, iar pe dinafara sa nu uitam a purta zale" Stefan cel Mare-Fratii Jderi, Mihail Sadoveanu

Femeia spartana

E o zi ca oricare alta. Un dus rapid, o pudra in obraz, geanta mare in care arunc echipamentul nerabdator, o sticla cu apa si manusile.

Graba asta cu care plec de fiecare data, ma face sa zbor. Ma strecor rapid printre trecatori, la fel de grabiti, nu ma aud, nu ma vad. Sunt singura in multime, sunt surda in multime. Zbor.
In gand, absenta, parca cu 20 de cm deasupra asfaltului, imi fac planul. Niciodata nu ma duc la intalnire fara planul facut. De cate ori, cate pauze, simt pana si bataile inimii care or sa fie, cate, cum. Ciudat entuziasm, placuta excitare mentala, infuzie de optimism, parca si tanti care ma inghionteste in tramvai e mai simpatica. Sunt momente, in acest preludiu cand ma rup de realitate si imi creez o alta. Interesant cum lucrurile se transorma in ceea ce vrei sa se transforme.

Tot grabita, grabita de o spaima, de indoieli, oare ma asteapta, oare azi o sa ma intrec din nou? Ah nu, nu e loc de oare, e loc de certitudini. Intru pe usa, arunc bucatelele de carton la receptie si dispar pe usa gri. Zvarlu geanta pe o banca si ma schimb. O privire scurta in oglinda, nu vrem ca parul dezordonat sa ne strice planurile, pff surprind o taietura noua, si ma avant pe usa cu incredere.

Ha! bara e libera, azi nu e zi nationala de piept. O insfac si ma indrept spre locul luptei, imi adun discurile astfel incat sa fie la indemana, si incep sa ma incalzesc, o serie de imprietenire, o serie de insusire, o serie de lupta, o serie de invingator. Repetare, dupa repetare, dupa repetare, pulsul creste, inima bate tare, respiratia o controlez, inca una, inca una asta e! Picaturi fierbinti incep sa se prelinga pe frunte, pauza si trec la urmatorul exercitiu, imi iau bara si ma mut in zona de indreptari, o alta provocare, o alta lupta ma asteapta, un alt munte de urcat, nimic nu se compara cu senzatia de dupa cea mai grea repetare, cand esti pe culme, imi infig talpile in pardoseala si prind bara cu o priza puternica, imi concentrez efortul, minte, corp,minte, corp, eforturi contopite,una, inca una, trei, patru, cinci, sase! O noua victorie, o noua frontiera cucerita, dar cate posibilitati se arata. Inca doua exercitii si o pot numi o zi de sala. Discurile sunt mari, dar nu se simt, interesant cum lucrurile se transforma in ceea ce vrei sa se transforme, bara e usoara, dar si daca ar depinde viata mea de urmatoarea repetare si nu as putea sa o duc la sfarsit.

Dar, de ce ? de ce efort, de ce transpiratie, de ce puls sacadat, de ce sange care urca in fata, coboara in picioare, parcurge fiecare celula lucrata? De ce atata zgomot?

Cand privesti de afara, nu ai cum sa stii ce inseamna sa vezi ca poti, daca nu intelegi minunile de care iti este capabil corpul, ce inseamna aceasta conexiune, minte, corp, foc. Cata forta iti da un antrenament, cat de puternic devii, in ce fel de om te transformi, toate astea duc la o continua dezvoltare, la o continua dezvaluire a unei persone reale, persoana tinuta secreta de tine, duc la construirea si sculptarea celei mai bune variante a ceea ai fost creat sa fii. Cred cu tarie in sansele egale care ne-au fost date la nastere, restul sunt detalii, ceea ce ai e ceea ce iti doresti cu adevarat, daca te trezesti din contemplare, realizezi ca nu ai altceva de facut decat sa actionezi.

Schimbarea e posibila atata timp cat vrei sa fie, cat constientizezi si vrei din rasputeri sa fie. E simplu dar nu si usor, nimeni nu a zis ca e usor, dar cat de satisfacator e un lucru obtinut cu greu si cat de pretios…repetare dupa repetare, serie dupa serie, nu fac decat sa ma construiasca pe toate planurile. Vreau sa sculptez in mine, corp si minte. Vreau sa fiu si sunt puternica, dar pot fi si mai puternica.

Cine e ea?

E o femeie, ce cuvant tare, ce unealta misterioasa, nu e feminista, e doar prezenta, constienta de natura sa, constienta de forta care zace in ea, constienta de focul care arde, care ii ghideaza pasii in directia corecta. E un corp, oase , fibre musculara, piele, suflet de razboinic. E tipa aia care in sala transpira cot la cot cu baietii, e cea care nu te lasa sa-i muti politicos discurile, pentru ca poate si singura; maini, picioare, fibre musculare, suflet,constiinta, constienta ne caracterizeaza ca oameni.

Coming soon..

Multumesc celor care au vizitat blog-ul meu pe parcursul anului 2008.

In curand revin cu noi materiale.

Mentine spiritul!