Dar tu ce credeai ?

Viata este o continua lupta.

Daca alegi sa lupti poti culege laurii victoriilor sau iti poti unge ranile infrangerilor. Sta in natura mea sa lupt si daca as avea un rucsac imaginar categoric as aseza in acelasi loc atat sceptrul de campion cat si bandajul de invins. Din asta sunt facut si cu asta merg inainte.

Poate multi se intreaba, de unde atata pasiune, zel, etc. Iti raspund ca nu stiu daca nu cumva am pierdut legatura intre astea si gandul ca trebuie sa lupt in continuare. Nu stiu daca fac asta pentru ca iubesc sa fac asta sau pentru ca asta este destinul meu, si am ales sa fac asta. Cred ca in viata trebuie sa faci unele lucruri doar pentru ca trebuiesc facute, nu ca alegi sa faci asta sau ca simti nevoia. In cazul meu, eu pur si simplu fac asta.

Nu stiu cat de mult imi mai place, sunt ca un robot ce isi urmeaza traseul constant, nu pune intrebari doar le gandeste, ezita putin si executa mult. Ajungi intr-un nivel al vietii in care cheful dispare, devine o amintire din liceu sau studentie. Atunci ai ajuns in faza in care trebuie doar sa faci.

Nu astepta cheful de ceva anume, pentru ca el vine mai rar decat o lege buna adoptata de catre Guvernul Romaniei.

Crezi ca eu am chef sa merg la sala ? Nici nu mai stiu cand am avut ultima data "dispozitia necesara". Organismul meu primeste un semnal din partea creierului si el trebuie sa se conformeze. Cand faci chestia asta de ceva timp, ajungi pur si simplu sa o faci, pentru ca mesajul transmis accentuat catre celulele tale se imprima precum un cod ce se strecoara in ADN-ul tau.

Ma uit la indivizi din sala obsedati de cantitatile de pe bara, uneori nu pot executa corect doua repetari insa sub influenta incapatanarii insista in abordarea asta. Ce bine ar fi daca am fi avut progrese si cu bara goala, ce usor ar fi fost ca fara efort sa faci unele lucruri si sa obtii si rezultate. Poate ca as prefera ca lucrurile sa fie mult mai usoare atat la propriu cat si la figurat, insa exact asta face diferenta intre indivizi. In era in care omul se gandeste mai mult la ratele bancare decat la propria sanatate, lipsa vointei sta pe tronul de rege. Pentru ca oamenii aloca toata energia disponibila catre orice prostie din sistemul asta, in loc sa rada mai mult si sa iubeasca mai mult semenii si natura din jurul lui.

Asadar nu ma considera un sport freak ci mai degraba un individ care a ales sa faca asta cu placere indiferent de conditiile puse. Trebuie sa citesc tone de articole pentru ca eu sa imi pot imbunatati cunostiintele. Ce simplu ar fi sa citeasca doar alti pentru mine si eu sa culeg doar rodul muncii lor. In drumul meu catre sala depasesc terase pline cu oameni, fiecare avem treaba noastra, unii dau tot ce este mai bun din ei iar altii doar baga ce cred ca este mai bun, in ei. Oare care dintre noi ar avea dreptate ? Banuiesc ca as sta foarte bine la o masa alaturi de ei, dar totusi o fac mai rar decat marea majoritate a lor. Tot ce stiu legat de treaba asta este ca ... nu este nimic mai usor decat sa stai.

Crezi ca ard de nerabdare sa fac sport ?

Uneori ma compatimesc stiind ce ma asteapta odata ce pun piciorul in sala. Sunt sigur ca cei mai multi dintre atleti simt asta uneori. Alimentatia si toate misterele ei, atatia termeni si notiuni organice, proteine, carbohidrati, asezarea lor in diferite ordine, in functie de perioada zilei sau a antrenamentului. Carne, oua, legume dintre care unele au un gust ce nu ma incanta deloc, lactate, indiferent de stari si simturi trebuie sa le asimilez. Ah, tu disciplina...

"Vad ca iubesti tonul" imi spunea cineva ... "Nu stiu cat il iubesc, uneori parca nu il suport ... dar stiu cat de mult bine imi face".

Mintea si organismul tau au nevoie de unele activitati, fie ca este biciclism in natura, role, baschet, fiare sau ski, nu trebuie sa iti placa sa faci ceva ca sa constientizezi ca facandu-l te vei bucura de beneficiile lui. Distruge-ti cheful sau adu-l la o stare inerta, ignora-l fie ca te domina sau nu, pentru ca tu ... trebuie sa faci ceva, acum!

Relaxare

Nu mai luasem o pauza de antrenamente de o buna perioada de timp, cam din vara anului trecut, ca sa va faceti o idee asupra dedicarii mele, in seara de revelion eram in sala si totusi nu eram singur.

Am profitat de vremea buna ce s-a asezat asupra noastra, am luat cateva zile concediu de la birou si m-am dedicat, simplei vieti. Lucruri marunte care ne fac viata frumoasa. Cand esti un gen activ si practici anumite sporturi, simpla sedere in natura fara sa mai cauti provocari, ti se pare pe cat de interesanta pe atat de binevenita. Organismul nostru cere miscare la fel de mult precum cere si relaxare, odihna.

Sistemul asta uneori ma epuizeaza mental uneori mai mult decat orice antrenament care l-am facut vreodata. Sunt scarbit de gradul de materialism la care s-a ajuns, fuga dupa virtual si bani care nu iti apartin nici un moment, au indepartat omul modern de la originile si scopurile vietii, precum si modul de abordare a acesteia.

Am pus in aplicare planul, ma voi relaxa cat pot de mult, voi manca hrana de calitate fara masura, plimbari in aer liber, timp petrecut cu prietenii si alte activitati pentru care nu am mai avut timp in ultima perioada. Zilele au trecut repede, uimitor de repede si cu fiecare ceas parca mintea mea era din ce in ce mai odihnita, simteam cum stresul asta apasator dispare precum un geam murdar curatat treptat, lumina soarelui patrunzand din ce in ce mai mult.

Corpul meu nu intelegea ce se intampla, zilele treceau si el era lasat in pace. Hrana fara limite, fara griji, fara program fix/strict. Sunt rasplatit cu cateva kilograme in plus, de care chiar ma bucur, mai ales ca nu sunt concentrate doar in zona abdomenului. In ultimele luni chiar ma enervam ca ma blocasem in zona 85Kg, insa dupa aproximativ doua saptamani de repaus, surpriza 90Kg. Ce bine ar fi sa raman in zona asta si sa ii dau eventual mai multa calitate. Sunt mai mult ca sigur ca sistemul le va recupera inapoi. El crede ca ii apartin si probabil asa si este.

O perioada de pauza la cateva luni de antrenament, voi incerca sa respect principiul asta. Ma simt super bine, si antrenamentul de ieri a mers perfect. Vreau totusi sa mai iau in masa musculara putin si o sa incep prin marirea consistentei micului dejun si introducerea unei noi mese pe parcursul zilei. Mentin trei antrenamente pe saptamana in care voi cuprinde toate grupele musculare, pe baza unui program pe care il voi schimba lunar. O sedinta de alergare pe saptamana ar fi suficienta pentru mine.

Uleiul pentru al meu motor va fi asigurat de Animal Pak (Universal), aceste pastile minunate ce iti asigura un arhinecesar de vitamine si minerale si ma gandesc sa achizitionez si un supliment (Milk&Egg-Pronutrition). Cam asta este planul de atac pentru sezonul primavara-vara 2009.

PS - mi-am achitat deja abonamentul la sala ... pentru 3 luni.

Let's get ready to rumble!

Role model

O seara normala de Luni.

Imi fac rapid loc printre multimea de invidizi ce bantuie regulat subteranul. Metroul ramane de departe cel mai eficient mijloc de transport, cadoul facut capitalei din partea unui regim aprig discutat. In zilele cu antrenament, vin de la birou, imi pregatesc un shake (Milk&Egg) schimb costumul elegant aferent pietelor de capital pe echipamentul sport usor neglijat ce poarta destule semne vizibile ale luptelor indurate si imi pun ghiozdanul in spate. Metamorfoza completa. O intind catre sala de antrenament.

Am aproape doua statii de masina pana acolo. Aplic principiul clasic. Daca in momentul in care pasesc in statie, masina nu este acolo, merg pe jos. Uneori masina intra in statie cand trec pe acolo, de cele mai multe ori nu. In felul asta mai exersez si mersul pe jos.

Sa gasesti un echilibru intre pedepsirea respectiv rasfatarea organismului tau este o arta dificila, o combinatie nepotrivita creeaza efecte negative.

In vestiar ma intalnesc cu un coleg de suferinta, ce intra in acelasi timp cu mine in sala. Trage de curand de fiare si pare putin mai disciplinat decat ceilalti. "Pregateste-te sufleteste, ii spun zambind usor ironic, astazi te antrenezi cu mine" Fiind primul sedinta a saptamanii incep cu antrenamentul spatelui. Pieptul il las in general spre mijlocul saptamanii, deoarece fiecare antrenament al lui ma lasa cu febre musculare si imi secera din elan cand abordez alte grupe mari cum ar fi spatele. Picioarele le las mai spre sfarsitul saptamanii.

"Incepem cu tractiuni la piept" ii spun partenerului. Usor descurajat imi spune ca nu a mai facut niciodata pentru ca nu are forta necesara executarii lor. La inaltimea lui are un strat adipos usor ridicat. "Trebuie sa incepi candva sa le faci asa cum poti, am sa te ajut si eu, este normal la inceput sa fie mai greu". Se prinde timid de bara pentru tractiuni, il prind usor de zona inferioara a picioarelor fiind gata sa intervin daca este cazul. Spre uimirea noastra se misca destul de binisor, a facut in jur de 5 repetari aproape fara ajutorul meu. Cu fiecare serie zambeste din ce in ce mai mult, este multumit si parca nu ii vine sa creada. "Sportul inseamna uneori bariere psihologice, daca nu sari peste groapa vei ramane blocat la baza ei". La mine merge brici, atasez chiar si un disc ca sa pot forta mai mult. Ii explic constant cum sa execute si ce concluzii am tras eu de-a lungul timpului, este bine sa isi faca o idee si sa vada cat din procentul ei i se poate aplica cu succes.

Urmeaza tractiuni la ceafa, helcometru. Imi place sa ma prind de bara si sa ma las aproape relaxat pe ea, in acest fel coloana vertebrala se intinde perfect iar corpul meu pica perpendicular pe sol. Exercitiile intra constant, pauza dintre serii este in mare parte momentul in care celalalt executa. Timpul trece usor si intensitatea este aproape exploziva. Trag cu putere bara catre ceafa la baza gatului si cand intind bratele corpul meu aproape ca se ridica de la podea datorita greutatii. Ma mentin pe banca doar cu ajutorul suportului pentru pulpe.

Spatele meu tipa, fiecare celula pare ca bate din tobe si o galerie moleculara danseaza in fibrele lui.

Urmeaza ramat cu gantera, din nou un exercitiu pe care partenerul de sedinta nu il mai efectuase. Ii explic modul de executie, gantera se duce singura catre podea arcuind usor corpul in timp ce face asta, trag usor cotul pe langa corp, spatele drept. Trebuie sa simti cat poti de mult grupa pe care o ataci, in conditii de siguranta a ligamentelor si a incheieturilor desigur. Acum ca am terminat spatele, ii propun cateva minute pentru revenirea respiratiei la un ritm mai stabil. Avem de ales intre biceps sau triceps, iar in ultima perioada am decuplat bicepsul de spate pentru a varia putin antrenamentul, aleg asadar tricepsul.

Incepem impins de la piept, cu priza apropiata, unghi usor declinat. Tricepsul incepe sa arda, uneori cand iau mana de pe bara parca imi vina sa urlu, nu de durere, nici de bucurie, este doar un urlet al razboinicilor, care imi animeaza starea de spirit. Tehnica mea este urmatoarea, priza o fac luand distanta dintre degetele mari ale palmei, pe bara, ce coboara pana undeva in zona inferioara a pieptului. Colegul meu pare sa absoarba precum un burete informatia si se poate observa ca este destul de incantat de intorsatura pe care a luat-o sedinta de astazi, fiind catalogata drept una dintre cele mai reusite de pana acum. Incheiem cu extensii din sezut cu gantera, ambele maini, unul dintre favoritele mele pentru triceps.

Curg apele de pe noi, transpiratia se observa usor, incheiem cu cateva serii pentru abdomene. Totul a durat aproximativ 50 minute, dialogul rapind o bunicica parte din timp. Colegul se exprima hotarat: "Sedinta urmatoare vreau sa fie la fel, mi-as dori sa mai facem impreuna si alte antrenamente".

In cursul acestei sedinte a invatat foarte multe lucruri, cei drept m-a prins si intr-o dispozitie tare buna si este foarte practic sa inveti de la cunoscator intr-un timp foarte scurt, notiuni ce in mod normal ti-ar lua zile, luni, poate chiar ani de studiu. Imi place sa dovedesc in sala ce inseamna un antrenament serios, bine pus la punct si m-am bucurat ca am putut sa creez un etalon pentru individul respectiv. Omul asta cand o sa intre in sala data urmatoare, va sti mai bine ce are de facut si a vazut ca poate fi in stare de lucruri pe care cu putin timp inainte le considera imposibile.

Ai sa ramai surprins de cate lucruri, pozitive desigur, poti fi in stare.

Sparge barierele psihologice, fa saltul, evolueaza, traieste, iubeste si aduna stiinta.

Umbre colorate in rosu (I)

Un caz interesant mi-a atras atentia zilele acestea, o intamplare ce confirma din nou atitudinea stalinista ce inca graviteaza incapatanata in jurul unor institutii ale statului si care imi aduce din nou aminte de orori ale sistemului, generate de incapacitatea unor oameni de a da un curs firesc, logic si rapid, lucrurilor.

Dedic acest prim episod clasicului functionar public roman, acel angajat al statului care troneaza in zecile de ministere, institutii, organizatii sau te mai miri pe unde.

Pornim de la birocratia care ne sufoca si ne ucide nervii continuam cu accelerarea la viteza unui melc a reformelor din Romania si terminam cu indivizi acrii pusi sa rezolve ale noastre probleme si care reusesc de fiecare data sa ne lase cu un gust amar. Functionarul public este unul dintre cei mai urati monstrii formati dupa '89. El este vesnic nemultumit, intarziat, grabit, deranjat, binevoitor, milos dar si indiferent, totul in acelasi fund si pe acelasi scaun de lemn.

Nu ti-ai dori sa ajungi la mana lui, reactioneaza violent verbal interpretand aceiasi melodie din trecutul glorios, ce se repeta incapatanata precum o placa de vinil uitata in gramofon. Are pretentii salariale si rastoarna cursul unei intregi tari cand are chef de greve, dar serviciile pe care le presteaza sunt imbecil de proaste. In secolul vitezei si al internetului suntem nevoiti sa stam ore in sir la cozi, sa strabatem orasele de la un capat la altul pentru obtinerea unui timbru sau a unei chitante cu care revenim din nou la cozi interminabile, incadrate intre 6 ghisee din care intotdeauna doar unul este deschis.

Isi scuza tratamentul aplicat noua, celor care le generam traiul zilnic, prin salarii mizere si conditii inadecvate de lucru, pentru schimbarea carora insa nu a miscat nici un deget, sau ma rog, fundul de pe scaun. Cand vine vorba de o schimbare de cariera probabil ezita, oare unde mai gaseste el un loc de munca unde sa joci Solitaire ore in sir, sa bei cafea pe banii statului si sa ai parte de pauze de tigare lungi si dese, program redus Vinerea, delagatii pe banii nostri, mare si munte cu bilete ridicol de ieftine ? etc si lista continua. Normal ca nicaieri intr-o companie privata, tocmai de asta are grija atunci cand striga in semn de protest, sa o faca fara sa deranjeze totusi vecinii.

Daca o forta politica sanatoasa ar scutura arborele de institutii ale statului, cei care ar ocupa locurile degeaba in cadrul lui, ar cadea precum fructele coapte in zeama propriei nesimtiri, iar noi am fi surprinsi de cat de putini ar fi nevoie pentru a rezolva clasicele activitati in cadrul unui sistem normal.

In urma cu ceva timp aveam nevoie de o informatie legata de regimul de retinere a taxei pe valoare adaugata.

Primul apel telefonic, o voce plictisita care nu se prezinta si nici nu declara institutia ce o reprezinta, sunt trimis la un alt numar de telefon al unei alt serviciu din cadrul institutiei. Sunt tratat ca si cum am avut nesimtirea sa intreb asa ceva.

Al doilea apel telefonic, o voce plictisita care nu se prezinta si nici nu declara institutia ce o reprezinta, sunt trimis la un alt numar de telefon al unei alte institutii. Sunt tratat cu sictir probabil am deranjat tipa respectiva de la un alt joc de Solitaire.

Al treilea apel telefonic, o voce plictisita care nu se prezinta si nici nu declara institutia ce o reprezinta, sunt trimis la un alt numar de telefon al unei alte institutii. Sunt tratat cu sictir si chiar usor certat cand spun ca sun de la o institutie economica de stat la alta si nimeni nu este in stare sa imi dea un raspuns.

In cele din urma usor amuzat ajung cu apelurile pe la a sasea institutie care ma trimite ironic sa sun la nu stiu ce birou vamal, este clar, parca m-ar impinge cu raspunsul in afara granitei, stiam eu ca trebuie sa sun undeva in Alaska de la inceput.

O alta intamplare face sa incerc depunerea unor dosare pentru accesarea unor fonduri (oh da, visati frumos). Persoanele care trebuiau sa imi asigure consultanta era evident ca habar nu au, la un moment dat intr-o discutie interlocutorul meu prefera sa se retraga "nu stiu domne' eu am fost mecanic auto inainte" ... no comment.

In aceste institutii toti sunt rude si se stie ca cea mai mare parte sunt intrati pe pile, politic sau prin nepotisme.

Si cine naiba poate fi mandru ca lucreaza la un astfel de minister, institutie ? Mai intalnesc persoane care pe un ton usor superior se recomanda ... "lucrez la x minister, politie sau mai stiu eu unde" ... oameni buni, mi-ar fi rusine sa ma mandresc ca fac parte dintr-un sistem ce functioneaza atat de prost incat acest lucru poate fi sesizat de pe luna cu ochiul liber.

Hai sa va prezint cateva cazuri despre mandria nejustificata a prestarii de activitati pentru institutiile statului.

Prieten din copilarie, ton superior: "Sunt gradat la jandarmi, nu sufla nimeni in fata mea cand scot legitimatia!" Ok, du-te si spune asta unei galerii de fotbal pusa pe scandal, concluzia, un ratat, se plimba singur pe plaja din fata hotelului unde si-a luat bilete la pret redus prin minister. Am sa ma iau si de voi intr-un mesaj postat in viitorul apropiat.

Personaje diferite (coleg de scoala si o amica despre iubitul ei) acelasi ton superior: "Sofer la SRI!" Pff ... freaca bine geamurile la masina, vezi ca ai ratat o pata! Pe urma da o fuga la tara cu frigiderul sefului tau carat de la etajul 8 pe scari.

Alta amica, no name, ton de pitipoanca: "Lucrez la primarie!" ... Am inteles, poate de asta merg lucrurile al naibi de prost in orasul asta, pentru ca o adunatura de idioti mofturosi prefera sa faca tabele pe hartie nestiind ca intre timp s-au inventat PC-urile.

Ajunge pe ziua de astazi, continuam si cu alta ocazie.

Ramaneti de partea buna a sistemului.

Recomand: Noii Golani