Sfaturi fara substraturi

Citez: "Cel mai varstnic om din Romania, o taranca din Buzau, a supravietuit incercatului secol XX, ajungand la varsta de 106 ani."

Sursa articolului.

O parte din secretul acestei performante ne este dezvaluit: "Oricine vine la putere, tu sa te faci mititel, sa poti sa traiesti!".

Hei, nu este asta minunat ?

DAR ESTE GREEEEESIIIIT!

Sau ca sa inventez un cuvant nou "GRESHIT". Este o gluma, v-ati prins ? Greseala ... rahat ... ? Got it ?

Oh, what the hell.

Sa revenim la articol. Respect batranetea, este o povara amara. Dar, este cel mai prost sfat pe care il putea da cineva trecut prin multe tulburari istorice!

Traiesti 106 ani in mizerie si greutati, reusesti in cele din urma sa ajungi pe prima pagina a unui ziar important, se aprind farurile asupra ta esti inconjurat de microfoane si singurele sfaturi pe care le poti da sunt din ciclul: "capul plecat sabia nu-l taie" "ciocu' mic si joc de glezne" "fa-te mic" etc.

Asta este ca si cum as spune "nu da in mine traiti-ar felia, uite .. ma intorc cu fundul sus tine tu alifia!" Serios. What the fuck ?

Sau este ca si cum ai astepta doua ore la toaleta ecologica din Herastrau sa faci pipi si in momentul cand se elibereaza tu fugi si faci in lac, in huiduielile celor prezenti de fatza. Sa mai continui cu exemple ? Ok, nu.

Da, anii au trecut mintea omului s-a degradat dar in locul reporterului as fi modificat declaratia.

Un dialog intre mine ca ziarist si dansa ar fi sunat probabil de genul asta:

Eu: Sarutmana maicutza batrana cu braul de lana
Baba: Cuza tu esti mah ?? Nu. Nicolae Iorga ?? Balcescule pe unde ai umblat ?
Eu: Nu maica, sunt aici pentru cateva cuvinte din partea matale.
Baba: Pai, fugiti cat puteti, ciocu' mic, fa-te mic, nu comenta...
Eu: Mamaieeeee stai putin, hai sa fim mai pozitivi nitel, stiti romanii sunt cam incordati de la o vreme, nu putem sa le dam astfel de sfaturi si asa suntem pe primul loc la sinucideri.

Ah fuck of you stupid cat!!!

PS - Si totusi ma consider un tip amuzant.

Distrugerea curentelor

Cuplu la Woodstock, August 1969

Interesante schimbari apar de-a lungul timpului. Le-as putea compara cu existenta unui om. Necunoasterea inceputului, energia adolescentei, maturitatea si linistea fazelor urmatoare, apoi linistea totala.

In fotografia de mai sus, observ doi tineri imbratisati sub caldura unei paturi murdare. Scena arata ca dupa razboi, sau dupa un scandal in care iubita iti arunca lucrurile pe geam in strada. Multe gunoaie si oameni ce dorm in aer liber. Nimic nou. Am sa pun accent pe acest "nimic nou" pentru ca de multi ani nimic nu pare sa mai fie nou. Doar tehnologia si masinile. Omul a ramas la un stadiu ranced strapuns de unde periculoase. Gol pe dinauntru, dezvelit pe dinafara.

Salutari! Sunt in pielea goala, nu-i minunat ?

Cuplul din poza cu pricina reprezinta generatia "Make love not war". Oameni din acel curent vechi care promovau dragostea pentru semeni si natura, condamnand valorile materiale. Aceasta generatie este pe cale de disparitie, asta daca nu cumva a crapat demult si noi am fost atat de ocupati incat sa nu observam asta.

Canned Heat Live in Woodstock:



De ce as admira acest cuplu murdar, parte a unui grup odata imens ? Pentru ca:
- erau mai liberi decat vom fi noi vreodata, sustineau egalitatea dintre rase
- promovau in primul rand sentimentele pozitive dintre oameni, nu conta cine cati bani are
- mesajul principal se transmitea prin muzica, melodii cum nu se mai fac
- formau un ghimpe in coasta politicienilor si a conflictelor armate

Muzica moare. Jimi Hendrix traieste. Excuse me wile I kiss the sky.

Istoria avea alte planuri pentru ei. Guvernele conduse de corporatii calice ravneau la pleava asta, ce ascundea "intamplator" genii si oameni apti de munca, tocmai buni pentru sediile uriase ce erau construite pe spatele emigrantilor platiti ieftin. Si ce frumos au fost distrusi de media, pe motiv ca sunt pleve ale societatii remarcate doar prin consum excesiv de droguri.

Dar nenea, consumul de droguri nu s-a triplat de atunci ?

Ba da, micule Gigel. Si ce este si mai interesant este ca a luat si alte forme decat cele obisnuite, zeci si sute de alte forme. De curand chiar acelea de plafar "legal". LSD a devenit rata bancara, marijuana un leasing. Hainele simple au fost inlocuite cu animale scumpe ce datorita curentului modei erau valabile doar un sezon. In loc de "Faceti dragoste nu razboi" sloganul a devenit "Faceti bani pentru noi". Bancile au devenit dealeri de vise.

Raton catre om:
Hei fatza de fund, daca te-as purta si eu la gat prin padure as fi in pas cu moda ?

Oamenii au devenit mai incordati, mai depresivi. Cand la televizor iti zambeste cu o dantura perfecta un fotomodel de 50kg, tipele incep sa-mi repete neincetat "cred ca sunt grasa". Nu, nu esti (de fapt you're hot). Instalatorul din reclama este un tip cu aceiasi dantura perfecta si abdomen de fier. Controlul realitatii. Nu exista instalatori cu patratele pe abdomen. Poate ca sunt cateva exceptii, dar de ce sa na imbatam cu apa rece. Unde au disparut oamenii normali din reclame ?

Cuplul din ziua de astazi trece prin ororile unei mici crize. Locul de munca tremura, el vine acasa nervos iar ea isi varsa emotiile pe el. Mai au doi ani de rate la masina si are din nou probleme tehnice, iar noul model din reclama arata si mai bine. Daca ar putea munci mai mult sa faca si mai multi bani, si-ar cumpara acest model nou.

Tinta oamenilor a devenit una materiala. Vreau bicicleta, masina sau casa. Nu este ca si cum ai putea sa faci ceva impotriva. Este doar o constatare. Nu putem rasturna un sistem aproape perfect. Trista este doar perspectiva ce urmeaza. Organizarea unui astfel de festival nu mai poate fi facuta. Nu ne putem invoi de la birou, avem target.

Woodstock 1969.

Si asa de incheiere, pentru ca multa lume cunoaste melodia din reclama unei beri.

Canned Heat - Going Up The Country

Bungee jumping

"Biruinta nu este obligatorie. Obligatorie este lupta." Nicolae Steinhardt


Si in drumul meu, am gasit un pod. Distanta pana la sol nu era foarte mare, dar nu ai nevoie de multi metri sa te gandesti ca un salt iti poate lasa leziuni grave sau chiar fatale.

Am inceput sa fac imediat conexiuni si imaginatia mea a inceput din nou sa danseze. Uneori mintea mea se aprinde precum benzina scursa dintr-un rezervor, isi urmeaza rapid traseul catre container si totul se termina intr-o explozie de idei, imagini si cuvinte, in urma carora salvez si apas enter.

Stand in locul acela, am realizat ca pana si viata este un bungee jumping, in care cordelina joaca rolul destinul. Distanta dintre pod si pamant o vad precum varsta noastra. Cu cat inaintam, cu atat distanta se mareste. Cresc riscurile unor salturi de senzatie, dar totodata si foloasele. Putem desigur sa devenim si mai sceptici. La un moment mai tarziu al vietii, cand distanta va fi prea mare pentru puterile noastre, va interveni acea liniste sufleteasca, o impacara cu oricare ar fi conditia noastra la acel moment.

Si uite asa, dorinta de salturi se va tempera pana la un nivel aproape total. Atunci vom medita cu duiosie, la aroma salturilor de odinioara. Executii reusite sau nu, facute in momente inoportune sau amanate din lipsa de curaj.

So, do you have the balls to do it ?

Vor fi momente cand principii si obligatii ne vor retine pe partea sigura a podului si nu in drum spre pamant cu destinul ce hotaraste care va fi finalizarea saltului. Daca se rupe cordelina , facem un salt esuat si pierdem totul sfarsind intr-o existenta patata si sumbra. Sau, din contra, avem un salt in care desi ne apropiem cu viteza puternica de sfarsit, grijile si nevoile de la sol si pentru un moment parca le atingem ... destinul ne indeparteaza de ele precum un recul.

Tensiunea scade si revenim la normal, unii dornici de mai multe salturi imbatati de gustul victoriei, altii impacati cu esecul si desigur, cei care nu au avut niciodata curajul (sau motivul) sa faca vreodata un salt. Imagineaza-ti un infinit de indivizi ce increzatori sau nu in destinul ce ii leaga de pod, fac salturi.

Zilnic, in fiecare secunda.

In timpul facultatii s-a ivit ocazia ca printr-un program destinat studentilor sa pot pleca sa prestez munca fizica grea intr-o tara la aproximativ trei ore distanta cu avionul. Toti din jurul meu aveau dubii dar eu parca eram hipnotizat, si cu "va fi prea greu pentru tine acolo" in cap, am facut cuminte saltul. Aveam sa fiu printre cei cu cele mai mari castiguri inregistrate si cu o durata de sedere prelungita, in conditiile in care colegi de-ai mei de grupa erau acasa dupa doar ... doua saptamani iar eu am stat acolo si luni de zile.

Ce spun aici nu este un CV cu care tu ar trebui sa cazi la picioarele mele, ci doar o lectie ca macar sa faci saltul. Poate era mai bine sa nu merg, poate ca nu. Dar gandul ca nu as fi fost in stare sa merg si cedarea urmata de refuz m-ar fi dus catre un esec moral si etic pe care l-as fi purtat probabil toata viata.

Asa ca nu mai sta pe ganduri cand toti ceilalti te descurajeaza. Atata timp cat nu sari in ape infestate de rechini manjit cu sange de vaca, riscurile pot fi chiar mai mici decat banuiai, dar sa fi sigur ca ele vor fi ridicate la rang de Titanic de catre cei din jurul tau. Oameni care la randul lor, au refuzat sa faca salturi si nu ar suporta gandul ca cineva cunoscut sa il faca si mai ales sa ii reuseasca.

Semenii tai ataca negresit daca te simt ca sangerezi

Interpretand mesajul din deschidere, poate ca nu conteaza daca ti-a iesit sau nu un salt atata timp cat ai fost dispus sa il faci.

Ce spuneam ?


House of Pain - Jump

Ordin catre anul 2010

Merg pe drumul asta de un an de zile. Tot 2009 l-am parcurs.

Este o autostrada imensa, ce a inceput la momentul zero al creatiei mele. De atunci, fiecare an in plus mi-a fost un drum. Cu doua sensuri. Pe sensul meu merg in general eu. In ultimii ani mai ales, merg singur. Din cand in cand persoane cu intentii de ambele parti ale sentimentelor, mi se alatura sau trec doar pe langa mine pe sensul opus.


Un drum ca oricare altul, zone drepte in care accelerez, curbe inaintea carora reduc din viteza pentru a accelera undeva pe la mijlocul ei dar si opriri pentru alimentare cu combustibil, schimbari de cauciucuri sau revizii tehnice.

My way on the highway

Este visul oricarui barbat sa aibe controlul propriului drum. Drumul meu inca ma poarta pe unde vrea el si eu il urmez, sunt suficient de barbat sa recunosc asta. Sunt lucruri ce stau in noi de secole. Asa este in viata, uneori drumul te alege pe tine si nu invers. Cea mai mare iluzie cand vine vorba de drumuri este sa ai impresia ca tu conduci si sa afli ca nu este deloc asa. Dumnezeu sau destinul, tind sa iti arate ca uneori poti pierde rapid controlul. Dureaza cat pocnitul din degete sau clipirea unor ochi.

Cele mai usoare calatorii se fac in cel putin doi. Este o calatorie lunga, uita-te in ochii si in inima celui de langa tine si daca simti ca puteti face asta impreuna, accelereaza. Pe 2010 am sa iubesc mai mult si mai bine. Voi aprecia mai bine momentele si cel mai important, voi invata mai mult sa le recunosc. Trebuie sa deschid ochii mai mult, mult mai mult caci oricum uneori oricat de mult ar fi nu am avea puterea "sa vedem". Am sa fiu mult mai vesel si un gram mai optimist. De ce ? Pentru ca anul asta vreau sa fiu si mai bun decat am fost vreodata in 2009. Si in 2011 un om superior celui din 2010.

Raman dependent de oameni, viata, natura, pozitiv si fier. Am sa continui sa transpir si imi voi distruge plamanii incercand sa inghit aer in drum catre varfurile astea minunate. Fie ca urc un munte sau incerc sa mai fac o repetare cu gantera, fie ca alerg dupa tramvaiul in care se afla o persoana careia trebuie sa ii spun imi pare rau, am gresit.

Sper ca drumul asta sa fie usor ascendent, sa ma duca putin mai sus ... mai aproape de marele scop final, pe care recunosc ca nu il vad acum, dar ii simt prezenta precum un parfum usor ce vine dintr-o incapere de la etajele superioare.

In data de 31.12.2009 am oprit masina si am coborat putin. Aveam in fata o rascruce a timpurilor. Un nou drum se contura. Vedeam doar putin din el, restul sta invelit in haina misterioasa a viitorului, pe care o voi dezveli la momentul oportun. Toate la timpul lor, cum spun batranii.

Ma uit in urma mea pe drumul ce tocmai l-am parcurs si multumesc in gand celor care in 2009 au fost langa mine fizic sau mental si mi-au dat puterea necesara sa le fac pe toate, celor care uneori au pus mana pe telefon si mi-au facut momentele mai frumoase. Adresez un respect deplin si fortelor universale ce graviteaza in jurul sufletului meu, in acelasi dans ce il fac de milenii intregi, una incercand sa ma construiasca in timp ce alta incearca sa ma sfasie. Las in urma un drum si ma asteapta in fata altul.

Ne vom intalni negresit pe parcursul drumului, eu spre deosebire de anul ce tocmai a trecut, sunt putin mai mult pregatit pentru asta.

Text dedicat celor langa care voi opri masina si voi cobora anul acesta, pentru femeile spartance si barbatii ce din cand in cand viziteaza si posteaza, cu bune sau cu rele, (pe) acest blog.

2010 ? This ... is ... Sparta!