Role model

O seara normala de Luni.

Imi fac rapid loc printre multimea de invidizi ce bantuie regulat subteranul. Metroul ramane de departe cel mai eficient mijloc de transport, cadoul facut capitalei din partea unui regim aprig discutat. In zilele cu antrenament, vin de la birou, imi pregatesc un shake (Milk&Egg) schimb costumul elegant aferent pietelor de capital pe echipamentul sport usor neglijat ce poarta destule semne vizibile ale luptelor indurate si imi pun ghiozdanul in spate. Metamorfoza completa. O intind catre sala de antrenament.

Am aproape doua statii de masina pana acolo. Aplic principiul clasic. Daca in momentul in care pasesc in statie, masina nu este acolo, merg pe jos. Uneori masina intra in statie cand trec pe acolo, de cele mai multe ori nu. In felul asta mai exersez si mersul pe jos.

Sa gasesti un echilibru intre pedepsirea respectiv rasfatarea organismului tau este o arta dificila, o combinatie nepotrivita creeaza efecte negative.

In vestiar ma intalnesc cu un coleg de suferinta, ce intra in acelasi timp cu mine in sala. Trage de curand de fiare si pare putin mai disciplinat decat ceilalti. "Pregateste-te sufleteste, ii spun zambind usor ironic, astazi te antrenezi cu mine" Fiind primul sedinta a saptamanii incep cu antrenamentul spatelui. Pieptul il las in general spre mijlocul saptamanii, deoarece fiecare antrenament al lui ma lasa cu febre musculare si imi secera din elan cand abordez alte grupe mari cum ar fi spatele. Picioarele le las mai spre sfarsitul saptamanii.

"Incepem cu tractiuni la piept" ii spun partenerului. Usor descurajat imi spune ca nu a mai facut niciodata pentru ca nu are forta necesara executarii lor. La inaltimea lui are un strat adipos usor ridicat. "Trebuie sa incepi candva sa le faci asa cum poti, am sa te ajut si eu, este normal la inceput sa fie mai greu". Se prinde timid de bara pentru tractiuni, il prind usor de zona inferioara a picioarelor fiind gata sa intervin daca este cazul. Spre uimirea noastra se misca destul de binisor, a facut in jur de 5 repetari aproape fara ajutorul meu. Cu fiecare serie zambeste din ce in ce mai mult, este multumit si parca nu ii vine sa creada. "Sportul inseamna uneori bariere psihologice, daca nu sari peste groapa vei ramane blocat la baza ei". La mine merge brici, atasez chiar si un disc ca sa pot forta mai mult. Ii explic constant cum sa execute si ce concluzii am tras eu de-a lungul timpului, este bine sa isi faca o idee si sa vada cat din procentul ei i se poate aplica cu succes.

Urmeaza tractiuni la ceafa, helcometru. Imi place sa ma prind de bara si sa ma las aproape relaxat pe ea, in acest fel coloana vertebrala se intinde perfect iar corpul meu pica perpendicular pe sol. Exercitiile intra constant, pauza dintre serii este in mare parte momentul in care celalalt executa. Timpul trece usor si intensitatea este aproape exploziva. Trag cu putere bara catre ceafa la baza gatului si cand intind bratele corpul meu aproape ca se ridica de la podea datorita greutatii. Ma mentin pe banca doar cu ajutorul suportului pentru pulpe.

Spatele meu tipa, fiecare celula pare ca bate din tobe si o galerie moleculara danseaza in fibrele lui.

Urmeaza ramat cu gantera, din nou un exercitiu pe care partenerul de sedinta nu il mai efectuase. Ii explic modul de executie, gantera se duce singura catre podea arcuind usor corpul in timp ce face asta, trag usor cotul pe langa corp, spatele drept. Trebuie sa simti cat poti de mult grupa pe care o ataci, in conditii de siguranta a ligamentelor si a incheieturilor desigur. Acum ca am terminat spatele, ii propun cateva minute pentru revenirea respiratiei la un ritm mai stabil. Avem de ales intre biceps sau triceps, iar in ultima perioada am decuplat bicepsul de spate pentru a varia putin antrenamentul, aleg asadar tricepsul.

Incepem impins de la piept, cu priza apropiata, unghi usor declinat. Tricepsul incepe sa arda, uneori cand iau mana de pe bara parca imi vina sa urlu, nu de durere, nici de bucurie, este doar un urlet al razboinicilor, care imi animeaza starea de spirit. Tehnica mea este urmatoarea, priza o fac luand distanta dintre degetele mari ale palmei, pe bara, ce coboara pana undeva in zona inferioara a pieptului. Colegul meu pare sa absoarba precum un burete informatia si se poate observa ca este destul de incantat de intorsatura pe care a luat-o sedinta de astazi, fiind catalogata drept una dintre cele mai reusite de pana acum. Incheiem cu extensii din sezut cu gantera, ambele maini, unul dintre favoritele mele pentru triceps.

Curg apele de pe noi, transpiratia se observa usor, incheiem cu cateva serii pentru abdomene. Totul a durat aproximativ 50 minute, dialogul rapind o bunicica parte din timp. Colegul se exprima hotarat: "Sedinta urmatoare vreau sa fie la fel, mi-as dori sa mai facem impreuna si alte antrenamente".

In cursul acestei sedinte a invatat foarte multe lucruri, cei drept m-a prins si intr-o dispozitie tare buna si este foarte practic sa inveti de la cunoscator intr-un timp foarte scurt, notiuni ce in mod normal ti-ar lua zile, luni, poate chiar ani de studiu. Imi place sa dovedesc in sala ce inseamna un antrenament serios, bine pus la punct si m-am bucurat ca am putut sa creez un etalon pentru individul respectiv. Omul asta cand o sa intre in sala data urmatoare, va sti mai bine ce are de facut si a vazut ca poate fi in stare de lucruri pe care cu putin timp inainte le considera imposibile.

Ai sa ramai surprins de cate lucruri, pozitive desigur, poti fi in stare.

Sparge barierele psihologice, fa saltul, evolueaza, traieste, iubeste si aduna stiinta.

Umbre colorate in rosu (I)

Un caz interesant mi-a atras atentia zilele acestea, o intamplare ce confirma din nou atitudinea stalinista ce inca graviteaza incapatanata in jurul unor institutii ale statului si care imi aduce din nou aminte de orori ale sistemului, generate de incapacitatea unor oameni de a da un curs firesc, logic si rapid, lucrurilor.

Dedic acest prim episod clasicului functionar public roman, acel angajat al statului care troneaza in zecile de ministere, institutii, organizatii sau te mai miri pe unde.

Pornim de la birocratia care ne sufoca si ne ucide nervii continuam cu accelerarea la viteza unui melc a reformelor din Romania si terminam cu indivizi acrii pusi sa rezolve ale noastre probleme si care reusesc de fiecare data sa ne lase cu un gust amar. Functionarul public este unul dintre cei mai urati monstrii formati dupa '89. El este vesnic nemultumit, intarziat, grabit, deranjat, binevoitor, milos dar si indiferent, totul in acelasi fund si pe acelasi scaun de lemn.

Nu ti-ai dori sa ajungi la mana lui, reactioneaza violent verbal interpretand aceiasi melodie din trecutul glorios, ce se repeta incapatanata precum o placa de vinil uitata in gramofon. Are pretentii salariale si rastoarna cursul unei intregi tari cand are chef de greve, dar serviciile pe care le presteaza sunt imbecil de proaste. In secolul vitezei si al internetului suntem nevoiti sa stam ore in sir la cozi, sa strabatem orasele de la un capat la altul pentru obtinerea unui timbru sau a unei chitante cu care revenim din nou la cozi interminabile, incadrate intre 6 ghisee din care intotdeauna doar unul este deschis.

Isi scuza tratamentul aplicat noua, celor care le generam traiul zilnic, prin salarii mizere si conditii inadecvate de lucru, pentru schimbarea carora insa nu a miscat nici un deget, sau ma rog, fundul de pe scaun. Cand vine vorba de o schimbare de cariera probabil ezita, oare unde mai gaseste el un loc de munca unde sa joci Solitaire ore in sir, sa bei cafea pe banii statului si sa ai parte de pauze de tigare lungi si dese, program redus Vinerea, delagatii pe banii nostri, mare si munte cu bilete ridicol de ieftine ? etc si lista continua. Normal ca nicaieri intr-o companie privata, tocmai de asta are grija atunci cand striga in semn de protest, sa o faca fara sa deranjeze totusi vecinii.

Daca o forta politica sanatoasa ar scutura arborele de institutii ale statului, cei care ar ocupa locurile degeaba in cadrul lui, ar cadea precum fructele coapte in zeama propriei nesimtiri, iar noi am fi surprinsi de cat de putini ar fi nevoie pentru a rezolva clasicele activitati in cadrul unui sistem normal.

In urma cu ceva timp aveam nevoie de o informatie legata de regimul de retinere a taxei pe valoare adaugata.

Primul apel telefonic, o voce plictisita care nu se prezinta si nici nu declara institutia ce o reprezinta, sunt trimis la un alt numar de telefon al unei alt serviciu din cadrul institutiei. Sunt tratat ca si cum am avut nesimtirea sa intreb asa ceva.

Al doilea apel telefonic, o voce plictisita care nu se prezinta si nici nu declara institutia ce o reprezinta, sunt trimis la un alt numar de telefon al unei alte institutii. Sunt tratat cu sictir probabil am deranjat tipa respectiva de la un alt joc de Solitaire.

Al treilea apel telefonic, o voce plictisita care nu se prezinta si nici nu declara institutia ce o reprezinta, sunt trimis la un alt numar de telefon al unei alte institutii. Sunt tratat cu sictir si chiar usor certat cand spun ca sun de la o institutie economica de stat la alta si nimeni nu este in stare sa imi dea un raspuns.

In cele din urma usor amuzat ajung cu apelurile pe la a sasea institutie care ma trimite ironic sa sun la nu stiu ce birou vamal, este clar, parca m-ar impinge cu raspunsul in afara granitei, stiam eu ca trebuie sa sun undeva in Alaska de la inceput.

O alta intamplare face sa incerc depunerea unor dosare pentru accesarea unor fonduri (oh da, visati frumos). Persoanele care trebuiau sa imi asigure consultanta era evident ca habar nu au, la un moment dat intr-o discutie interlocutorul meu prefera sa se retraga "nu stiu domne' eu am fost mecanic auto inainte" ... no comment.

In aceste institutii toti sunt rude si se stie ca cea mai mare parte sunt intrati pe pile, politic sau prin nepotisme.

Si cine naiba poate fi mandru ca lucreaza la un astfel de minister, institutie ? Mai intalnesc persoane care pe un ton usor superior se recomanda ... "lucrez la x minister, politie sau mai stiu eu unde" ... oameni buni, mi-ar fi rusine sa ma mandresc ca fac parte dintr-un sistem ce functioneaza atat de prost incat acest lucru poate fi sesizat de pe luna cu ochiul liber.

Hai sa va prezint cateva cazuri despre mandria nejustificata a prestarii de activitati pentru institutiile statului.

Prieten din copilarie, ton superior: "Sunt gradat la jandarmi, nu sufla nimeni in fata mea cand scot legitimatia!" Ok, du-te si spune asta unei galerii de fotbal pusa pe scandal, concluzia, un ratat, se plimba singur pe plaja din fata hotelului unde si-a luat bilete la pret redus prin minister. Am sa ma iau si de voi intr-un mesaj postat in viitorul apropiat.

Personaje diferite (coleg de scoala si o amica despre iubitul ei) acelasi ton superior: "Sofer la SRI!" Pff ... freaca bine geamurile la masina, vezi ca ai ratat o pata! Pe urma da o fuga la tara cu frigiderul sefului tau carat de la etajul 8 pe scari.

Alta amica, no name, ton de pitipoanca: "Lucrez la primarie!" ... Am inteles, poate de asta merg lucrurile al naibi de prost in orasul asta, pentru ca o adunatura de idioti mofturosi prefera sa faca tabele pe hartie nestiind ca intre timp s-au inventat PC-urile.

Ajunge pe ziua de astazi, continuam si cu alta ocazie.

Ramaneti de partea buna a sistemului.

Recomand: Noii Golani

Avans prin alb

Au trecut cateva luni de la ultima aventura pe munte, era si timpul.

Am decis atunci sa pornesc singur in traseu. Nu eram sigur ce traseu anume si am luat hotararea sa ma decid in gara. Ador spontaneitatea. Unele dintre cele mai frumoase amintiri le am datorita faptului ca am fost spontan. O avalansa de ganduri de genul "ce ar fi daca" ar trebui inlocuite mai des cu "hai sa". Orice ganduri ai, nu iti face multe planuri, vei sfarsi prin a creea un tablou care la prima abatere se va rasfrange, gandurile sa ramana la fata locurilor si planurile sa ramana inaintea gandurilor.

Zapada si gheata prezinta o diferenta considerabila, ce se pot reduce intr-o simpla fractiune de secunda ce uneori face diferenta intre viata si moarte.

Intradevar, mersul pe munte pe timp de iarna este diferit fata de cel din alte perioade. In ultima perioada am strecurat in cursul saptamanii, in zilele de pauza pentru antrenamentul de sala, alergari pe pista de atletism. Un exercitiu clasic din cele mai vechi timpuri si atat de puternic incat ne-a marcat propria evolutie, un exercitiu neglijat in tara celor indiferenti. Acest produs al naturii, reflectat in organismele noastre, produce adevarate minuni, atat fizice cat si psihice.

Un telefon primit vineri seara a fost de ajuns, aveam la dispozitie cateva secunde sa ma decid, si am confirmat prezenta mea. Rucsacul meu credincios a inghitit repede cateva din lucrurile de baza, o bluza polar, parazapezi, cateva batoane proteice, o sticla de apa, un tricou de schimb, un pantalon sport, etc. Strictul strictului necesar, un rucsac usor ma ajuta sa inaintez mai rapid prin zapada a carei consistenta te stoarce de energie cu fiecare pas facut.

Muntii mei erau tot acolo, strajeri ai unor taramuri antice cand lucrurile aici stateau altfel. Deja simt ca ma relaxez si aerul proaspat de munte imi oxigeneaza sangele. Organismul meu deja stie ce i se pregateste, a mai trecut prin asta si are o memorie excelenta pastrata atent in fiecare celula din corpul meu. Creierul injecteaza curaj, plamanii energie iar muschii mei se pregatesc de asalt precum un sir de scutieri gata sa respinga un car de lupta inamic. Inaintam prin zapada, incepe preludiul. Un izvor lin incearca sa isi faca simtita prin zapada ce i-a inghitit laturile. Bocancii mei trec indiferenti prin apa mica, sunt proiectati sa reziste agentului H2O. Parazapezile isi fac treaba, protejeaza invazia zapezii in pantaloni si bocanci. Planul se inclina usor usor, iar acei dintre noi mai putin antrenati simt asta.

Stau surprinzator de bine cu respiratia si chiar pot face diferenta fata de ultima data cand am fost aici. Poteca se formeaza printr-o zapada batuta si ravasita peste care noi trecem uniform. In jurul nostru zapada ajunge undeva la un metru. Brazi coplesiti de povara alba, ne mangaie usor pe umeri cand trecem pe la baza lor, parca vrand sa ne salute precum un locuitor care nu a mai primit vizitatori demult. Peisajul este absolut superb, foarte mult alb si foarte putin verde. Uneori parca suntem prinsi intr-o cetate de zapada, cararea din fata noastra se pierde la cativa metrii de noi si un praf alb circula prin aer creand o atmosfera parca din povestile copilariei.

Ne bufneste usor rasul cand le spun colegilor de tura ca peisajul seamana foarte mult cu cel din prima parte a Cronicilor din Narnia. Muscam usor usor din distanta traseului, avansam printre busteni cazuti la pamant, crengi, si pietre uriase si reci. Aerul rece ma caleste, corpul meu emana caldura puternic, pauzele sunt mici pentru a nu fi cuprinsi de frig. Apa din sticla dispare treptat, organismul meu o epuizeaza instant la fiecare contact. De obicei prefer apa plata dar de data aceasta am amestecat-o cu niste instanturi care se presupune ca ar contine tot felul de vitamine si energizanti. Nu imi dau seama de vreo diferenta, sincer. Un baton proteic cu ciocolata imi face oarece probleme, din cauza frigului s-a intarit destul de tare si refuza sa intre cuminte in ale mele maruntaie.

Ajungem in cele din urma in portiunea de sus a masivului, unde ne intampina si soarele. Am un sentiment de parca abia acum iesi afara in aer liber, cand vad mai clar cerul si lumina se face mai bine simtita. Doi caini ciobanesti uriasi si blanzi ne intampina in usa cabanei, gardieni credinciosi si totusi bucurosi de oaspeti, spre binele nostru. Sunt fericit si satisfacut, ca de fiecare data cand bifez executia unui traseu. Placut surprins de nivelul foarte scazut de oboseala, antrenamentele si alimentatia atenta de-a lungul timpului, isi spun cuvantul. Ocup acelasi pat ca data trecuta, schimb echipamentul albit de zapada si ma fac lejer.

Cand inlocuiesc bocancii cu o pereche de incaltaminte sport, picioarele mele parca sunt de cateva ori mai usoare. Din bucataria cabanei vine un miros placut de mancare, aleg un amestec de mamaliga, branza proaspata si ou. Dupa discutiile de seara si glumele din jurul mesei, ne mobilizam catre paturi unde intalnesc unul dintre cele mai placute somnuri din ultima perioada. Micul dejun, omleta cu branza si o cana de ceai fara zahar. Imi strang in cateva minute rucsacul si revin in echipamentul de "dezapazire".

Drumul de intoarcere urmeaza o ruta asemanatoare, coboram intr-un ritm usor grabit si treptat redescoperim urmele civilizatiei. La iesirea din padure multumime de oameni se agita pe ceea ce pare a fi o partie improvizata. Gratarele sunt la loc de cinste, se simte galagia si nesimtirea clasica in viata. Parcarile din sat sunt goale majoritatea preferand sa urce cu masinile pe campul respectiv, probabil din lejeritatea de a mai merge 5 minute pe jos.

Cu parere de rau, ne trezim la realitate.

Sistem intern

Cat de usor pot fi inlocuit, manipulat ?

Intrebari, incep sa iesa la suprafata in special in contextul actual. O sa intelegi poate, parcurgand acest material, de unde plec si mai ales unde vreau sa ajung. Televizorul genereaza stiri dupa stiri sub forma de mesaje seci pentru cei dispusi sa le guste. Personal nu imi place sa petrec timpul in fata televizorului, cei drept activitatea mea se rezuma destul la absorbtia stirilor in timpul zilei si consider asta un argument suficient sa nu mai extind acest proces.

De cate ori nu ai avut sentimentul ca ti se toarna in urechi informatii de care existenta ta nu depinde, exagerari sau chiar minciuni ? Se poarta peste tot in jurul tau, la locul de munca sau in media.

Modelul american de introducere in panica a maselor incepe sa prinda contur si aici si este probabil doar o chestiune de timp pana la maturizarea procesului. Crime, uz de fals, violenta si panica, intr-un cuvant "teroare". Una dintre principalele ramuri ale acestui proces poate fi cu usurinta denumita "descurajare". Ce stim despre acest cuvant simplu si totusi esential in cultivarea negativismului in randul populatiei ? Poate daca cercetam putin o scurta explicatie a acestuia: "pierderea curajului".

Aici se rezuma totul, exploatarea maselor ... nu exista democratie, esti liber sa faci ce vrei dar poti sa faci asta ?

Probabil ca diferenta dintre comunism si capitalism este aceia ca in comunism erai obligat, iar in capitalism nu ai incotro. Generand frica in randul maselor vei obtine un control asupra lor, iar un sistem bine pus la punct face asta perfect, inlocuind pistolul cu televizorul, biciul cu internetul, si tot asa. De fiecare data cand vei crede ca detii controlul, vor riposta, pentru ca tu sa te consideri din nou, inferior.

De ce singurul mod in care puteti obtine ceva este doar cand paharul este prea plin, si asta de ani buni de zile ?

Poate pentru ca atunci cand ai facut cea mai buna treaba care se putea face, seful tau iti spun ca te-ai descurcat binisor dar ca se putea si mai bine. El stie ca te-ai descurcat excelent dar nu iti poate da un elan pozitiv, pentru ca locul tau in viziunea lui este sa tragi la rame, aveti grija la astfel de scheme psihologice.

8 ore/zi 5 zile/saptamana dedicate lor = mai mult decat suficiente.

Rapeste-i omului ceea ce il face sa creada ca poate trai si indeasa in el tot ceea ce il face sa creada ca poate muri.

Giganti corporatisti mesteca iar tu risti sa iti petreci viata hranindu-i. De cate ori nu ti-ai spus "eu nu pot merge pe jos" "eu nu pot face sport" "eu nu pot sa ma plimb in aer liber" de prea multe ori, dovada ca sistemul mai sus mentionat functioneaza perfect. Timpul si banii tai le sunt necesari iar exista ta se rezuma la cotizatii zilnice, precum un fochist ce alimenteaza o locomotiva gigantica, ce inghite tone de carbune. Normal ca ai devenit un negativist, cand ti se spune zilnic sa nu faci anumite lucruri, cu sloganuri trantite de genul "de asta ne ocupam noi" continuarea poate fi "tu taci si sapa in continuare".
Romanul devine incet si sigur un occidental, indopat cu mancare proasta si usor de preparat care admira muntele de la un gratar fumegand din curtea unei pensiuni din mijlocul orasului.

Diferenta dintre noi si voi este ca noi nu respectam decat un singur sistem, iar acesta alearga liber in sufletele noastre.

Noi avem increderea ca ne putem depasi limitele iar mare parte din existenta noastra ne este dedicata chiar noua pentru ca suntem constienti ca tot ce avem pe acest pamant este doar acest organism si acest spirit puternic si singurul nostru obiectiv este sa ne depasim propriile limite, fizice si psihice.
Daca indivizii care populeaza aceste locuri ar fi putin mai siguri de ei, mai disciplinati si mai puternici sunt sigur ca lucrurile ar fi stat altfel.

Nu agreez ideea de sclav al societatii ci mai degraba de membru al ei.