Sarbatorim

Sunt poate cele mai frumoase zile ale anului.

O armonie perfecta de zapada afara, caldura in casa, in bucatele de pe masa si in suflete. Pe langa astea toate si o schimbare de an, vacanta si traditie. Este momentul in care devenim mai buni, mai calmi si mai intelegatori cu cei din jurul nostru. Zilele acestea orasul este mai luminat decat de obicei iar lumea zaboste pe sub ornamentele asezate cu acest prilej.

Sunt zile care mi-as dori sa fie mai dese. Sunt sentimente care le-as dori prezente mai mult in sufletele oamenilor. Nu sunt un adept al sentimentelor la ceas. Oamenii au facut din sarbatori o intalnire romantica.

Incepand cu ora 11:00 am sa te iubesc

In data de 25 voi fi mai bun. Gresit. Sa fi un om mai cinstit si mai bun nu este o misiune in sine. Trebuie sa devina o existenta placuta neconditionata. Un lichid injectat in corp ce se inmulteste in tine ca gazda. Un soldat poate participa intr-o misiune fara sa creada/spere neaparat in scopurile ei. De ce participa ? Pentru ca probabil comandamentul o cere. Comandantul suprem si nu el. Nu trebuie sa indeplinesti ordinul de a fi un bun crestin daca nu crezi in asta. Nu te poti pacali. Ar trebui sa realizezi ca in fiecare zi, oricat de grea este, poate fi o sarbatoare. Respectul nu se acorda intr-un anumit orar si conditionat, el trebuie sa devina parte din tine, sa dormi cu el sub perna.

Zilele astea am primit si voi primi o avalansa de SMS-uri. Este un gest frumos. Dar nu ma pot abtine sa intreb de ce mare parte dintre expeditori nu ma suna si intr-o dupa-amiaza de vara, sau intr-o seara de toamna, sa vada ce mai fac, daca sunt sanatos sau am fost mancat de pisicile vecinei.

Asadar, de ce iti pasa de cineva doar in niste intervale direct stabilite si fara nici un pic de reactie emotioanala aferenta, destinatarul asteptandu-se desigur cum fac si eu, sa primeasca acele clasice urari.

So, where's the fun in that ?

Ce putem face ? Putem sa nu mai canalizam 100% din energia asta in doar cateva directii, sarbatori, aniversari, etc. o putem redistribui uniform. Asta nu ne transforma intr-un sms-ist de profesie iar daca descoperi ca nu iti face placere sa tragi de maneca din cand in cand un prieten sau pe cineva drag, inseamna ca ai o problema. Cati dintre voi nu asteapta acum mesaje cu urari ? Hai sa incercam si altfel. Cati dintre voi nu sunt placut surprinsi de un mesaj/telefon, venit cand nu te astepti ? De asemenea, nu vreau sa mai atribui sarbatorilor doar mesajul traditional, doar bucuria ca sunt liber si nu la birou, doar distractia din jurul purcelului sacrificat. Nu, vreau ca in fiecare zi sa pot sarbatori ceva. Viata este scurta, trece repede. Nervii si stresul ne distrug, daca poti schimba ceva pentru asta, fa tot posibilul.

Desigur, o sarbatoare in fiecare zi ar contrazice putin probabil definitia ei care, sa fie sincer nici nu o cunosc. Sarbatorile ar trebui sa se mai mute. Din calendar in suflet si din suflet in calendar.

Mos Craciun iti ureaza un 12 Iulie fericit. Buhuu. Ah, come on not again!

Va doresc sa iubiti tot timpul anului la fel de mult si de frumos, cum o faceti poate doar de prilejul sarbatorilor dragi. Sa trimiteti mesaje placute fara nici un motiv anume si sa surprindeti placut persoanele iubite.

Un Craciun Fericit va doresc tuturor.

21 Decembrie 1989

Eram un pui de om in vacanta de iarna, la bunici.

Zilnicele nazdravanii, ce tineau cat era ziua de lunga, imi sunt intrerupte de vizita agitata a brutarilor ce lucrau in brutaria comunei, situata exact langa curtea noastra. Era locul unde patrundeam printr-o scandura desfacuta special prin care doar eu si sora mea aveam loc. Cand intram in brutarie, admiram cuptoarele acelea imense gatuit de caldura puternica din sala, batranii brutari cu halate albe muncite, scoteau paine cu ajutorul unor palete lungi din lemn si imi puneau in poala cateva paini ce frigeau atat de tare ca ma ardeau mainile si pe care niciodata nu imi luau banii. Cat de multa paine calda, traditionala, am mancat cu branza proaspata de la vacile bunicilor, nu as putea sa estimez vreodata ... multa, foarte multa.

De data aceasta erau curiosi, parca usor ingrijorati, pentru ca la Bucuresti si in tara "se intampla ceva". Au intrat toti in camera din casa unde aveam televizorul. Era un model alb-negru cu lampi, ce odata introdus in priza trebuia sa astepti cateva minute pana cand incalzit incepea sa redea imaginile. La televizor lumea era in strada, scandau. Nu prea intelegeam mare lucru, eu eram bucuros ca avem oaspeti si ma strecuram vesel printre ei. In noaptea respectiva au venit sa se refugieze acolo aproape toate rudele din Bucuresti, speriate de zgomotele armelor unchi, matusi, verisori. In noptile acelea unii traiau cosmaruri, eu, in copilaria mea, eram fericit, pentru ca vedeam pentru prima data toata familia la un loc, uniti si increzatori. Mimam imaginile de la televizor facand schimb cu varul meu, de hot si politist in confruntare pe muntii imensi de carbuni din curtea brutariei, unul din locurile mele de joaca unde domneam precum un rege, in inocenta acelei varste prea crude.

Eram prea mic sa realizez spaima trasa de maicamea la celebrul miting ce a reprezentat scanteia revolutiei bucurestene, fiind participanta ca multi altii in calitate de muncitor ce aducea omagii "conducatorului iubit". Prea mic sa constientizez ca tatal meu pe atunci membru al militiei, avea sa fie chemat la datorie, sa treaca prin intamplari tragice, chiar arestat la un moment dat drept "terorist" si in cele din urma sa se intoarca acasa cu arma pe umar, obosit, speriat si cu barba marunta. Prea mic sa realizez ca unele familii se imputinau, eu, eram fericit ca in serile alea, familia mea crescuse.

A fost poate printre ultimele momente cand ne-am adunat cu totii. De atunci, doar la evenimentele placute sau grele prin care trece orice familie, ne-am mai vazut la un loc, cu totii.

Asa mi-am trait eu revolutia. Daca aveam si eu atunci o varsta mai mare, negresit as fi participat si eu.

Eroii nu mor niciodata.

Salutari prietenilor mei de la Noii Golani si Romanism.

Rabdare

Vise si o plapuma ce ma iubeste si ma inconjoara cu caldura ei. Spulberate de soneria telefonului mobil ce ma trezeste. Este 07:45 dimineata.

Ma indrept catre baie pentru service-ul aferent fiecarei dimineti. La bucatarie imi prepar musliul meu natural cel de toate zilele. Graunte aruncate in castron dupa ce au fost cantarite vizual. Urmeaza sana si Milk and egg. Amestec. Delicios. Atasez si o banana. Nu este cea mai buna solutie dar "odata nu se pune".

"I'm still alright to smile, girl, I think about you every day now"

Mananc incet, singur si cuminte precum un copil singur acasa, ai caror parinti l-au lasat responsabil peste grijile curtii. Arunc cateva haine pe mine si imi dau seama ca nu am tras draperiile. Probabil intunericul ala ma relaxeaza si ma trage in continuare la somn. Cand trag draperia, vad o ninsoare cum nu am mai vazut demult, ca in povestile din copilarie, cu fulgi ce se fugaresc reciproc in fuga catre pamant. Sub ochii mei, micii soldati de nea danseaza.

Ma echipez de parca plec in misiune. Shemag pana la nas, geaca, geanta a carei curea ma traverseaza diagonal si sapca. Sa nu uit castile telefonului mobil, cel mai bun prieten pe drum. Pentru un astfel de peisaj, vreau o melodie mai lenta, puternica. O sa dureze ceva sa ajung la birou prin nametii astia, va trebui sa am rabdare. Patience. In telefon am si melodia asta.

"Said woman take it slow, It'll work itself out fine / All we need is just a little patience"

Doua surse pentru muzica si teatru radiofonic

Forez printre nameti, poteci stramte facute de oameni chitrosi. Am ghete de munte, pasesc fara teama. Clasicii pantofi office dorm puturosi pe raftul lor de pe hol. Tare mai ninge. Totul este alb. Imi vine sa alerg sa ma arunc pe burta si chiar ma gandesc sa fac asta cand ies de la birou. Un mic moment de copilarie dupa care promit sa redevin spartanul adecvat. Pe alei putina lume, pe sosea mai multe masini. Romanul nu renunta in ruptul capului la comoditate, preferand sa faca in doua ore un traseu de 20 de minute cu metroul. Snobi mai sunt unii. Pe micuta poteca apare o batranica foarte mica de inaltime, are niste ghete subtiri pe care apa pare sa le fi afectat deja. Sar de pe poteca in zapada si continui pe acolo.

"Sometimes I get so tense, but I can't speed up the time"

Nu ma grabesc. Imi place. Autobuzul refuleaza oameni chiar in momentul cand trec pe langa statie. Marunta alee se inghesuie. Prin fulgi alb vad multe siluete ce pun zapada pe ele, toate in acelasi ritm. Am eu ceva cu spiritul de turma, nu il suport. Asa ca fac stanga si o iau pe marginea soselei depasindu-i.

"Its hard to see with so many around, you know I don't like being stuck in a crowd"

Prin muzica din casti razbate un sunet puternic, am impresia ca este un motor prin aer, poate un elicopter, insa cand le scot imi dau seama ca sunt tobe ale colindatorilor. Mesageri ai sarbatorilor. Cobor scara de la metrou rapid, este uda si pare lunecoasa. Ghetele mele ii vin de hac rapid. Cum pasesc pe peron mastodontul de metal isi face aparitia, las vitele sa se calce in picioare pentru scaunele libere, in drum catre cele doua trei statii ce le au de parcurs. Ma asez cuminte intr-un colt al vagonului, imi scot castile de la urechi si scot Jurnalul Fericirii de Steinhardt din geanta. Un cadou. Paginile curg usor si placut, le absorb. La prima statie se aseaza langa mine trei indivizi, doi baieti si o fata, au genti mari la picioare. Probabil pleaca pe munte.

"And the streets don't change but maybe the name, I ain't got time for the game"

Stiinta pe hartie

Destinatia mea se apropie. Eu stau pe loc si ea totusi vine la mine. Miscarea. Imi asez cartea de vizita ce o folosesc pe semn de carte la ultima pagina citita. Cartea intra la locul ei in geanta si imi pun din nou castile la urechi. Tipul de langa mine ma analizeaza lung pe durata procesului. Probabil miscarile mele coordonate ii atrag atentia.

"All we need is just a little patiance"

Imi reiau drumul catre suprafata.
O sa fie un weekend ca in povesti.
Ninge, ninge iaaaar.

Yahoo are chef de glume ?

Serios acum, voua ce va spune imaginea asta ?

Sursa.

Poate fi gasita aleatoriu in meniul pentru accesarea adresei de mail Yahoo.

Eu vad o tanti de culoare, in varsta, cautand de oua un cocosel ce judecand dupa privirea disperata poate fi chiar nepotul acesteia, respectiv fiul fiului ei aflat momentan intr-o inchisoare federala pentru jefuirea unui magazin de bauturi.