Sunt un mare fan al Romaniei si al istoriei sale.
Am ajuns devreme in Bucuresti si aveam in fata o zi intreaga ... fierbinte. Un spartan cand are timp liber si nu il foloseste facand sport ... isi antreneaza mintea. Am pus mana de curand pe o carte legata de viata lui Tudor Vladimirescu. Interesant.
Este incredibila puterea de regenerare a romanilor, proces care din pacate suntem programati sa il repetam la intervale uneori destul de lungi. Si atunci producem dupa caz o rascoala, un razboi, o revolutie. Citeam anumite raporturi si am ramas uimit cum noi, o provincie mica si saraca, am alimentat gura flamanda a atator imperii. Nu o sa va bat capul cu prea multe detalii dar ca sa va faceti o idee, doar provinciile romane asigurau festinul Constantinopolului cateva luni pe an.
O alta nazdravanie interesanta este legata de mamaliga noastra cea de toate zilele, acest aliment care ne curge prin sange de sute de ani si care ne-a atras si o porecla din partea vecinilor de la sud. Nu v-ati intrebat niciodata "care-i faza?" Am avut surpriza sa aflu ca accentul pe aceasta sursa de hrana s-a facut datorita faptului ca Imperiul Otoman, care sugea cu un apetit colosal resursele noastre, nu agrea porumbul. Taranul roman a intuit repede o schema gen "cultiv porumb pentru ca astuia nu ii place deci cand obtin recolta nu vine sa imi ia mai mult de jumatate din ea". Interesant nu ? Hai ca incep sa ma reapuc de citit.
Pe masura ce am parcurs cartea am avut o ciudata impresia ca am mai intalnit aceste situatii. Politicieni care isi vand tara, grupuri de interese ce exploteaza clasa inferioara, legi construite pentru anumite strategii. Unde am mai vazut eu asta ? Ah da, in Romania lui 1990-2008.
Romanul este o mare figura. De sute de ani repetam aceeasi schema blestemata parca. Traim o viata grea, ne lasam exploatati, ajungem sa ne uram intre noi si ne dorim raul unul celuilat. Totul pana in cel de-al 12-lea ceas cand ... avem o revelatie, dam cu pumnul in masa, ne infratim, punem mana pe arme, schimbam sistemul si il inlocuim cu o varianta putin mai imbunatatita. Apoi ciclul se repeta ... si eroii se uita.
Cu un apetit crescut de istorie pasesc in Bucuresti. Afara este sufocant. Nu ma antrenez Duminica. Fac rost de "Pentru Patrie" (1977, Sergiu Nicolaescu). Povestea interesanta ca de astfel toata istoria noastra. Un film facut foarte bine pentru posibilitatile de atunci cu un numar de figuranti ce depaseste probabil distributia unui film modern cu tot cu echipa de filmare.
Acelasi taran roman, sarac, chemat la arme, care a facut fapte de eroism ce au zdruncinat acele vremuri intunecate. Acesta este "spartanul" meu preferat.
Cum sa putem ajunge undeva daca nu stim de unde am plecat ?
Pauza de masa.
Urmeaza "Triunghiul mortii" (1999, Sergiu Nicolaescu). O noua lupta pentru mentinerea integritatii teritoriale. O productie din nou facuta in limita posibilitatilor presarata pe ici pe colo cu unele vedete care personal nu le acordam rolul de soldat roman. De fapt incerc sa atribui chestia pe imbatranirea genialului regizor care in ultimele proiecte precum si in cele viitoare introduce in distributie tot felul de vedete rasuflate care personal imi alimenteaza ura. Am observat in trecere, pe nu stiu unde, un articol in care Cristina Rus spunea ca nu poate juca in ultimul film al lui Nicolaescu din cauza programului incarcat de concerte.
Acum vine si intrebarea mea ... cine naiba este atat de cretin sa invite la un concert pe Cristina Rus, a carei talent muzical masurat pe o scara de la 1 la 10 este -1 ? Repet, acuz batranetea aruncata pe umerii batranului veteran al cinematografiei, care in ultimul timp a luat niste decizii ciudate din punctul meu de vedere. Din acest motiv refuz sa vad filme mai vechi de Triunghiul Mortii.
Nu acord timp pretios din viata mea sa o vad pe Cristina Rus actrita, pe stirista aia sportiva de la Antena 1 in rol de regina, Bitman cavaler-express sau pe Raduleasca in rol de muncitoare la o fabrica din Timisioara revolutionara.
Prezentarea moderna a istoriei contemporane cu vedete ce rup playback-ul in roluri cheie este prea mult pentru mine.
Prezentarea veche in adevarul ei brut, in filme documentar, in clipuri alb-negru, in documente si carti prafuite ... este uneori prea putin pentru mine.
Inapoi in Sparta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu