Grupa:
Spate
Exercitii:
Ramat (cu o singura mana) cablu: 4 x 20 - Intotdeauna imi place ca la inceputul antrenamentului sa pompez putin grupa vizata.
Ramat cu bara T: 4 x 12 - Piramida clasica. Miscare lenta pentru a contracta cat mai bine muschiul.
Tractiuni: 4 x 10 - Miscare ceva mai rapida cu putin "furt" la final.
Helcometru bara la ceafa: 4 x 10 - Nu prea efectuez exercitiul asta dar cum imi place foarte mult sa variez fiecare antrenament, i-am dat o sansa.
Durata antrenamentului: aproximativ 45 minute.
Mese: cafea fara zahar, omleta, paine secara, orez cu legume, carne curcan.
Spor!
luni, 21 martie 2016
luni, 18 ianuarie 2016
In dauna sanatatii
Cand vine vorba de sanatatea mea incerc sa dau totul la o parte de pe masa. Asta este kilometrul meu zero. De ce? Pentru ca observ prea multe obiceiuri la cei din jurul meu, asta la modul celor care se trezesc (uneori prea tarziu) ca au probleme de sanatate din te miri ce cauze. Pentru ca da, este mai usor sa intretii..
Noi, ca omenire am adoptat multe obiceiuri zilnice fara sa realizam ca unele dintre ele ne sunt deunatoare. Fie ca le aplicam voluntar sau nu mai devreme sau mai tarziu pot aparea consecinte, din acelea medicale. Zi de zi ora de ora incerc sa nu uit a le acorda atentia cuvinta pentru ca le simt, sunt precum niste pietre ce incercand sa le arunci peste un gard mult prea inalt iti vor cadea in propriul cap. Vreau sa punctez aici o parte dintre "pietrele" astea.
Prea mult sezut - Computerul a devenit principala metoda de lucru pentru marea noastra majoritate iar unii dintre semenii mei par sa sufere de boala mersului cu masina. Totul se face stand jos, mancam, ne plimbam, muncim, socializam etc. Atentie la pozitia in care lucrezi la birou, iti poate afecta coloana vertebrala si chiar unele organe interne. De fapt, pun pariu ca citesti acest articol dintr-o pozitie nefireasca. Poate fi un efort dar, corecteaza-te. Hai la sport!
Hidratare - Nu bei suficienta apa plata, in cazul in care nu stiai organismul nostru contine un procent de peste 60% apa. Si cand ma refer la consumul de lichide iti sugerez sa renunti la bauturile carbogazoase dulci, pe langa faptul ca au in compozitie o tona de zahar si multe alte porcarii, nici macar nu tin de sete si sunt o bomba cu ceas pentru organismul tau. Bea apa!
Hrana - la mine logica legumelor este urmatoarea "daca este verde si are gust nasol atunci este ok" asadar incearca sa limitezi prajelile, fast food-ul si alimentele procesate industrial. Include in mesele tale zilnice mai multe legume. Pune accent pe orez, cartofi (exclus prajiti) spanac, broccoli, fasole, salate. O portie de salata la dansul!
Prea putin somn - Odihna bat-o vina! Traim parca cu sentimentul ca ne culcam prea tarziu si ne trezim prea devreme. Nu ma culc mai tarziu decat atunci cand stiu ca mai pot trage o repriza de somn in dupa-amiaza urmatoare. Practic, intregul nostru organism functioneaza si datorita acestor ore de somn. O lipsa constanta a intregului program de somn (8 ore) ne poate conduce la tot felul de tulburari fizice si chiar psihice. Culca-te!
Zambeste - Cei mai pozitivi oameni traiesc cele mai lungi vieti. La o plimbare prin Bucuresti realizezi ca traim intr-un spital de nebuni. Ignora-i. Vezi partea plina a paharului. Atata timp cat legea atractiei ramane valabila, si asta va fi in picioare atata timp cat suntem un punct pe harta acestui univers, vei atrage ceea ce emiti. Ia mana de pe claxon, asculta muzica si.. zambeste te rog!
luni, 4 ianuarie 2016
Triunghiul celor trei
Ai nevoie de o rezolutie pentru 2016? Ok, am sa-ti propun trei obiective de care vreau sa incerci a te agata pe cat mai mult posibil. Nu sunt grele, nu sunt imposibile, necesita doar un gram de motivatie interioara din partea ta.
1. Alimentatia
O sanatate de calitate necesita hrana de calitate. Orienteaza-te catre alimente aflate cat mai aproape de starea lor naturala (preferabil bio) evita hrana procesata industrial, alimentele de tip fastfood si bauturile "dulci" fie ca sunt carbogazoase sau nu.
Fie ca esti sau nu un impatimit al salilor de antrenament, ai nevoie de carne (pui, vita, curcan, peste) lactate (iaurturi naturale, branzeturi) si cat mai multe legume verzi. Nu poti functiona normal fara un regim alimentar pus la punct, repet, fie ca iti place sa faci miscare sau nu. In functie de scopul si obiectivul tau trebuie sa iti setezi un numar de minim trei mese pe zi, valabil chiar si pentru cei care vor sa slabeasca pentru ca da, sunt solutii si pentru regimurile alimentare si lupta cu grasimea corporala nu se da pe taramul infometarii si al epuizarii. Nu ezita sa folosesti un complex de vitamine si minerale, de foarte multe ori doar ceea ce iti ofera hrana zilnica nu este indeajuns pentru completarea necesarului zilnic.
2. Odihna
Degeaba mananci si te antrenezi corespunzator daca nu te odihnesti. Traim vremuri nebune unde omul este exploatat mai ceva ca in evul mediu si multi dintre noi muncesc de dimineata pana seara cu prea putina energie disponibila pentru a face si altceva. Trebuie asadar sa te adaptezi la propriul tau program de viata si sa profiti de micile ferestre ce se deschid din cand in cand.
Daca nu ai timp sa mergi la sala poti oricand sa te plimbi, mergi o statie pe jos sau la intoarcerea de la serviciu fa un mic ocol prin parc. Invata sa te detasezi de stresul cotidian, poate parea imposibil dar trebuie sa invatam sa lasam stresul la usa biroului. Toti traim vieti grele si nu ne avem incotro decat sa luptam pentru ele, hai sa ne impacam cu asta si sa ne relaxam putin dupa program. Somnul este principala modalitate prin care ne incarcam bateriile mentale si corporale asa ca minim opt ore de somn pe zi sunt absolut necesare.
3. Sport
In ultimii ani omul modern a adoptat o pozitie mai pasiva fata de activitatile fizice. Atat in privinta campului muncii unde masinile automatizate au inlocuit bratul uman cat si ca stil de viata, unde din ce in ce mai multi indivizi s-au orientat catre zonele urbane.
Consecintele se vad asupra noastra, un procent tot mai mare din populatie este obez, lent, si manifesta des probleme de sanatate. Sportul (miscarea in general) aduce un mare numar de avantaje: conditie fizica buna, tonifiere musculara, relaxare, intarire psihica si multe altele. Intr-o lume in care uitam sa avem grija de noi, parem a nu mai fi capabili sa realizam ca totusi abundenta miscarii este cea care ne-a adus in aceasta etapa a evolutiei. O ora de antrenament este mai buna decat nici una, doua ore pe saptamana sunt mai bune decat una singura si trei ore reprezinta un ideal pentru majoritatea dintre noi. Nu merita organismul tau macar o ora de sport pe saptamana?
duminică, 27 decembrie 2015
2016 Uita-te in ochii mei!
Daca ma intrebi cum as descrie sentimentul ce ma incearca privind in urma la 2015 ti-as spune sa aduni toate senzatiile si simturile de pe lumea asta intr-un recipient de sticla, sa le amesteci bine de tot si aruncandu-le in aer sa privesti cum se intorc asupra tu precum o ploaie de sentimente si culori..
Ca intotdeauna, privesc inapoi cautand sa justific actiunile mele precum si consecintele acestora si incercand sa ma asigur ca nu am ratat mesajul respectiv concluzia de la finalul acestora. La ce bun sa parcurgi experiente daca nu inveti nimic de pe urma lor? Ce a fost mai rau voi ingropa la un centimetru adancime, suficient cat sa realizez ca esenta aceia negativa se afla la doar o palma de pamant distanta, pentru ca vezi tu, ea nu dispare niciodata oricat de adanc sapi. Viitorul este in fata mea si am sa ma indrept catre el cu toata taria disponibila pasilor mei.
Zodiacul chinezesc spune ca 2016 este anul maimutei. Eu spun ca va fi si al maimutei, dar si al meu, si al lupului din mine. Maimutele sunt inteligente si jucause, adevarati copii ai junglei si dupa modelul lor am sa raspund mizeriei din propria mea jungla de beton razand si copilarind, jucandu-ma cu orice obiect este aruncat in mine.
De la lup am sa imprumut mai bine instinctul de a ma inconjura doar cu cei din aceiasi "specie" cu mine, pentru ca nu degeaba se spune ca trebuie sa avem in jurul nostru doar pe acei oameni de la care avem ce invata, oameni care impart aceiasi viziune cu mine si impreuna cu care putem ataca vise si obiective comune, lupi. O haita cu ajutorul careia am sa cuceresc padurile din jurul meu, scuze oameni buni, dar de cand este lumea lupii vaneaza oi iar eu urasc instinctul de turma si sper ca esti capabil sa discerni diferenta dintre haita si turma..
Barbatului din mine am sa-i reamintesc ca nimic nu este mai important decat sanatatea, familia si sentimentele pentru cei dragi din jurul meu. Am sa lupt si am sa fiu un scut pentru ceea ce iubesc, am sa modelez zambete din noroiul de pe jos si am sa muncesc la fel de mult pentru cei cativa care sunt in spatele meu.
Vreau sa nu uit ca trebuie sa daruiesc in continuare fara motiv si fara sentimentul ca trebuie sa primesc ceva la schimb. Cer doar inteligentei sa nu inceteze a mai face popas din cand in cand si pe la mintea mea, cat sa mai urc o treapta a intelepciunii pe scara asta a valorilor.
In cele din urma, nu stiu niciodata unde duce drumul meu, dar am sa merg in continuare pe el incercand din rasputeri sa nu uit a admira oamenii si peisajul ce se contureaza pe fundalul acestuia, pentru ca acolo.. sunt toate raspunsurile mele. Acesta este bagajul meu pentru anul ce vine, am sa asez printre cele cateva lucruri de schimb si curaj, optimism, prezenta de spirit si multa gandire pozitiva.
Si inainte de a inchide geamantanul, deasupra a tot acest amalgam de lucruri, asez fotografia ei. In 2016 vreau sa o tin de mana..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


